Read it Later
You did not follow anybody yet.

O zi liberă de Crăciun și una de Paște reprezintă dovada istoriei „colonialiste” a Canadei, susține o instituție ce se preocupă de drepturile omului, finanțată din fonduri publice.

Comisia Canadiană pentru Drepturile Omului, care este finanțată de guvernul federal, a declarat că celebrarea publică a marilor sărbători creștine își are rădăcinile în intoleranța religioasă.

„Discriminarea împotriva minorităților religioase din Canada este întemeiată pe istoria colonialismului canadian”, a declarat grupul. „Un exemplu evident este reprezentat de sărbătorile legale din Canada”.

Într-un raport intitulat „Discuție privind intoleranța religioasă”, grupul a afirmat că Paștele și Crăciunul sunt singurele sărbători legale legate de religie. „Ca urmare, cei care nu sunt creștini ar putea fi nevoiți să solicite derogări speciale pentru a respecta zilele lor sfinte și alte perioade ale anului în care religia lor le cere să nu lucreze.”

„Istoria Canadei cu privire la intoleranță religioasă este profund înrădăcinată în identitatea noastră de stat colonialist”, adaugă raportul.

Canada rămâne o țară predominant creștină, potrivit recensământului național din 2021, care precizează că creștinii reprezintă peste 50% din populația țării. Poate că acest procent a scăzut de la 77% în 2001, dar a doua religie ca importanță, islamul, reprezintă totuși mai puțin de 5%.

Potrivit cotidianului National Post, Comisia Canadiană pentru Drepturile Omului, care a fost înființată pentru a aplica Legea drepturilor omului din 1977, primește 32 de milioane de dolari pe an din fonduri guvernamentale.

În ciuda aparentei animozități a Comisiei față de Crăciun, sondajele au arătat că cetățenii canadieni de toate religiile nu au nicio problemă cu statutul de sărbătoare legală a Crăciunului, un sondaj publicat anul trecut arătând că doar 6% dintre ei doresc eliminarea sărbătorilor religioase.

Controversele din jurul Crăciunului sunt strâns legate de programul de imigrație în masă al Canadei. În 2011, directorul unei școli din Embrun, Ontario, a anulat concertul de Crăciun al școlii pentru că 9 elevi nu participau.
Directorul s-a gândit la momentul respectiv că un concert de Crăciun ar putea supăra unele familii, dar acțiunea sa a generat o reacție puternică din partea publicului larg.

Cu toate acestea, dorința de a-l scoate pe Iisus Hristos din sărbătoarea de Crăciun a continuat în toată Canada. În cel mai mare oraș din Canada, Toronto, târgul anual de Crăciun din faimosul Distillery District a fost redenumit în 2021 „Distillery Winter Village” (Satul de iarnă din Distillery).

Opinia publică din Canada care subliniază legăturile dintre Hristos și sărbători precum Crăciunul sau Paștele este adesea ironizată sau prezentată ca aparținând extremismului religios.

Liderul Partidului Conservator al Canadei, Pierre Poilevre, a fost aspru criticat Paștele trecut, atunci când un anunț al său din ziar, în care scria „El a înviat”, a apărut pe rețelele de socializare.
Gerald Butts, fost consilier de top al premierului, a comentat anunțul spunând: „Acest tip de scrânteală este foarte comun și la dreapta ‘creștină’ din SUA.”

Un text de Chris Tomlinson pentru The European Conservative

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close