Găsește-mi perechea

Kelli Sexton, în vârstă de 22 de ani, a descărcat o aplicație de dating, pentru prima dată anul trecut. „S-a întâmplat pandemia, iar eu nu…

Nu există divorțuri bune

Ramon Presson credea că nu are nicio problemă cu divorțul părinților săi, până când a trebuit să joace rolul lui Iisus la școala biblică de…

De ce (ne mai) certăm? – Partea I

sursa foto Nu cred că există cuplu în care nu să fie tensiuni, mici neînțelegeri, dispute, negocieri, doar dacă unul sau amîndoi nu sînt cumva…

80% din succesul în relații vine din a fi prezent

Imediat ce sosește invitația la petrecere, anunțul de înmormântare sau anunțul de nuntă, încep gândurile familiare: Trebuie să mă duc? Mi se va simți lipsa…

Relațiile mai presus voință

Se spune că fiecare individ este media celor cinci persoane cu care interacționează cel mai mult.   Experiența de viață confirmă cu siguranță validitatea aceste…

Povestea pe care o spunem despre dragoste

“Există o mare diferență între a iubi pe cineva și a fi îndrăgostit de cineva”, mi-a explicat Tanya. Când iubești o persoană, îți pasă de…

Despre bărbați, pe scurt (1)

Criza masculinității are rădăcinile în tehnologie, însă poate fi rezolvată prin relații. Ați auzit de un grup numit “F3”? Vă mărturisesc că nici eu am…