Slava și taina întrupării (3) – Sfântul Efrem Sirianul, despre așteptarea de veacuri a lui Hristos

De data aceasta vom face câteva observații, după care va urma textul Sfântului Efrem. Acesta este un fel de proză ritmată, un fel de predică versificată. Aici, Efrem Sirianul ne vorbește despre dorința sfinților din Vechiul Testament de a-l vedea pe Hristos. Poporul lui Dumnezeu a fost mereu într-o stare de așteptare, iar aceasta a început imediat după cădere, când Dumnezeu îi anunță, indirect, pe primii oameni că, prin sămânța femeii, va zdrobi capul șarpelui. Chiar Domnul nostru ne spune că Avraam a săltat de bucurie anticipând vremea în care El va sosi. Atunci când bătrânul Simeon Îl ține în brațe pe pruncul Isus, experimentează o împlinire care îl face să ceară „slobozirea” lui în pace. Întâlnirea cu Hristosul lui Dumnezeu, dorul lungului șirag de sfinți vechi testamentari, chiar în postura de prunc, i-a îndestulat viața, i-a umplut-o. Apostolul Petru pune punctul pe i: „Proorocii, care au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetătilor și căutării lor stăruitoare” (1 Petru 1:10).

„Adam Îl aștepta cu nerăbdare, fiindcă El este Domnul heruvimului (Genesa 3:24) și numai El putea să-L lase înlăuntru să se sălășluiască sub ramurile pomului vieții. 

Abel tânjea după El așteptându-L să vină în zilele lui, ca în locul mielului pe care l-a jertfit (Genesa 4:4) să vadă pe Mielul lui Dumnezeu.

Aproape o mie de ani a trăit Metusala (Genesa 5:27); el aștepta cu nerăbdare pe Fiul, căci numai El dă moștenire viața ce nu se sfârșește niciodată. 

Simbolul turnului pe care l-au zidit cei mulți (Genesa 11:4) privea după Singurul care putea coborî să zidească pe pământ turnul care duce la cer. 

Pe El Îl aștepta cu nerăbdare Aaron, care a văzut că dacă toiagul său a înghițit șerpii (Exodul 7:12); crucea Lui va înghiți șarpele care i-a înghițit pe Adam și Eva. 

Văzut-a Moise cum șarpele spânzurat tămăduia de mușcăturile viperelor (Numeri 21:8); el aștepta cu nerăbdare să vadă pe Tămăduitorul primei răni a șarpelui. 

Văzut-a Moise că numai el singur a primit strălucire dumnezeiască (Exodul 34:29); el aștepta cu nerăbdare să vină Acela Care să-i facă pe cei mulți strălucitori. 

Caleb, iscoada, a venit cu ciorchini agățați în prăjini (Numeri 13:23); el aștepta cu nerăbdare să vadă Ciorchinele al cărui vin a mângâiat făpturile. 

Acel Isus (Iosua), care a cules și a adus și el din roadele pământului făgăduinței (Numeri 13:9, 17), aștepta pomul vieții ca să guste roada Celui ce dă viață tuturor.”

(Textele sunt selectate din Imnele Nașterii și Arătării Domnului, Sfântul Efrem Sirianul, Editura Deisis, Sibiu, 2010. Traducerea este realizată de Ioan I. Ică jr).