Sensul vieții

O boală mai zdravănă, un suflet rănit, pierderea cuiva drag, așteptările neîmplinite, manifestarea nedreptății, lipsa fericirii, ivirea oportunităților neașteptate, situațiile-limită, o criză familială, rezultatul unor analize, o bucurie ieșită din comun, experimentarea deșertăciunii sunt doar câteva dintre multele prilejuri în care vrem să înțelegem rostul existenței noastre și a celorlalți.

Sigur, întrebarea privitoare le sensul vieții a primit diverse răspunsuri de-a lungul istoriei, ancorând esența vieții umane în zone precum cea a productivității economice, a sexualității, a libertății neîngrădite, a relațiilor sociale, a plăcerilor neștirbite etc. Unii au optat chiar pentru viziuni fataliste, nihiliste, anarhiste sau agnostice referitoare la sensul vieții umane.

Din perspectivă creștină, sensul vieții este Dumnezeu însuși. Cu alte cuvinte, omul își găsește menirea existenței sale doar într-o relație profundă cu Dumnezeu. Alte opțiuni, precum cele amintite mai sus, sunt contra-sensuri, sau o luptă împotriva lui Dumnezeu și chiar a propriei persoane. Prologul Evangheliei după Ioan este clar în această privință: „Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1). Aici, „Cuvântul” este Logosul divin, termen ce poate fi tradus și prin ideea de Rațiune, Sens, Rost. Sensul este Dumnezeu însuși, astfel că, doar în relație cu Dumnezeu putem găsi sensul vieții. Isus Cristos, Mântuitorul nostru, susține explicit acest adevăr: „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu”. (Ioan 17:3). Suntem creați să trăim pentru Dumnezeu!

Oamenii nereligioși pot contesta acest adevăr, fie negând faptul că există un sens al vieții, fie admițând rolul esențial al sensului vieții pentru ființa umană (Viktor Frankl), dar negând că Dumnezeu este, neapărat, acest sens. Fiecare cu sensul lui, fiecare își poate găsi un motiv pentru care să trăiască (familie, carieră, fericire, muncă, filantropie etc.), însă nu ar trebui să extrapolăm discuția despre sensul vieții la un nivel general, absolut, spre un Sens scris cu majusculă.

Aș spune că, da, există un mod de a vorbi despre „sensul vieții” în termenii aceștia particulari, dar mai degrabă ca menire, ca vocație, ca destin. Oamenii își pot găsi un sens temporar în viață, iar el nu e totuna cu sensul vieții. Sensul vieții rămâne același pentru toate ființele umane, adică Sensul este Dumnezeu. Este ca diferența dintre aer și respirație: fiecare respirăm în felul nostru, și totuși, folosim același aer! Fiecare își trăiește viața personală, însă ea are sens doar în măsura în care își găsește rostul în Dumnezeu. Ideile acestea pot fi argumentate biblic, iar intuițiile personale ne duc, inevitabil, tot spre Dumnezeu ca Sens al vieții.

Nu tânjim toți după o fericire eternă?

Nu ar vrea o mamă ce își ține copilul în brațe, pentru prima dată, să eternizeze acel moment?

Nu dorim toți ca satisfacția atingerii unui obiectiv să nu se risipească așa de repede?

Nu am vrea să eliminăm din viață mult rodata conjuncție contrastantă „dar”, ce spulberă vraja perfecțiunii?

Nu dorim să dispară corupția și nedreptatea?

Nu visăm să fim iubiți, fără să ne temem că ceva poate amenința acea iubire?

Nu ne-am săturat de boli și lacrimi?

Nu am vrea să nu ne mai temem?

Și, de ce să nu spunem, nu am vrea ca moartea să dispară pentru totdeauna?

Toate aceste dorințe – și altele – dovedesc aspirația sufletului uman după eternitate, perfecțiune, absolut, dragoste, pace, dreptate, siguranță viață veșnică etc. Chiar dacă am vrea să evităm subiectul, trebuie să admitem că aceste valori care dau sens vieții umane, valori ce nasc în noi pofta de a trăi, au un chip: Dumnezeu însuși! Dumnezeul prezentat în Biblie seamănă izbitor de mult cu piscurile Sensului vieții, astfel că tot ceea ce oferă o semnificație durabilă se găsește în Persoana divină.

Dacă L-ai găsit deja pe Dumnezeu, înțelegi foarte bine că El este Sensul vieții tale. Dacă ai încercat alte variante, probabil te-ai convins că nimic nu îți poate oferi împlinirea după care tânjește inima ta. Dacă te-ai săturat să tot bați la porțile nimicniciei, te invit să bați și la poarta lui Dumnezeu, căci, așa cum promite Fiul Său, „celui ce bate i se deschide” (Luca 11:10).