Să înălțăm crucea!

Crucea este rar menţionată în scrierile antice. Chiar şi atunci când este amintită, menţiunea e făcută doar în trecere. Richard Bauckham oferă două motive pentru starea aceasta de lucruri. Mai întâi, crucificarea era un proces prea sălbatic, prea crud pentru a fi introdus în literatura şi cultura vremii. Scrierile de atunci erau preocupate să sublinieze gloria Imperiului Roman, bunăstarea şi civilizaţia aduse de acesta. Într-adevăr, crucea era unul din instrumentele prin care civilizaţia romană era menţinută, dar…

Un al doilea motiv este că cei care aveau parte de această soartă nu prea contau pentru societate. Erau sclavi sau străini. Erau ultimii oameni, aşa că erau uitaţi foarte repede. Unul singur s-a încăpăţânat să rămână în memoria oamenilor. Relatările despre crucificarea Lui, spune Bauckham,  sunt cele mai lungi relatări despre crucificare ce ne-au rămas din antichitate. Nu este oare ciudat că după atâta vreme încă se mai vorbeşte despre omorârea Acestui Om pe o cruce? De ce aducem mereu în discuţie subiectul acesta atât de dispreţuit şi evitat de scriitorii de atunci? Ajută la ceva?

În ce mă privește, cred nu doar că ajută, dar cred că este singurul mesaj relevant pentru o lume măcinată de suferinţă şi durere. Pentru milioanele şi miliardele de oameni care sunt victime ale abuzurilor de tot felul. Pentru oamenii care, chiar în timp ce scriu aceste rânduri, sunt torturaţi în cel mai bestial mod. Pentru cei care se zvârcolesc chiar acum pe un pat de spital. Pentru cei care, precum Maria, privesc la cei dragi murind în agonie sau… sunt condamnaţi la o agonie perpetuă, lungă cât viaţa. Oare ce mesaj mai relevant am putea găsi pentru toţi aceştia decât mesajul Crucii?

În graba noastră de a aduce raiul pe pământ, am început să predicăm un creştinism triumfalist. În centrul acestei credinţe nu se mai află un Hristos cu trupul contorsionat pe cruce, ci un creştin respectabil, burghez, care merge la biserică regulat, iar apoi, vorba lui N.T. Wright, se întoarce la Babelul construit în timpul săptămânii şi îl priveşte cu mândrie. Total nepăsător la oceanul imens de suferinţă în care se cufundă cei de lângă.

Apoi, cred că mesajul crucii e singurul mesaj relevant pentru o lume măcinată de vinovăţie. Sângele care a picurat de pe acel lemn are puterea să curăţească şi să albească cea ma neagră conştiinţă. Acolo, la cruce, Mielul nepătat și nevinovat al lui Dumnezeu se încarcă cu, nici mai mult, nici mai puțin decât păcatul lumii.

Şi mai e ceva: Crucea nu e ultimul cuvânt. Învierea şi viaţa de a treia zi reprezintă ultimul cuvânt. A treia zi e nedespărţită de ziua răstignirii. Cele două trebuie întotdeauna păstrate împreună. Întunericul de la cruce e rispit de lumina din zorii primei zile…