Să gândim critic!

Să gândim critic nu înseamnă să fim cinici sau să fim necredincioşi, tari la cerbice sau slabi în credinţă. Abordările critice presupun analiza, evaluarea permanentă a informaţiilor care ne sunt transmise şi examinarea dovezilor şi raţionamentelor oferite pentru argumentarea lor. Nu tot ce ni se spune trebuie acceptat. Noi nu înghițim idei, noi procesăm idei.

Pretenţia de infailibilitate este duşmanul de moarte al gândirii critice. Dictonul: „Crede şi nu cerceta” este considerat de către unii punctul culminant al credinţei, treapta cea mai înaltă la care poate ajunge un credincios. Însă, din pricina faptului că nu gândim critic, libertatea noastră de gândire este atacată, creativitatea noastră este distrusă şi adevărul este înăbuşit în propria noastră lipsă de discernământ spiritual.

Nici unul dintre noi nu ne-am născut cu ideile, opiniile, valorile sau credinţele religioase pe care le avem în momentul de faţă. Ne-am însuşit ideile şi credinţele pe care le avem din mediul în care am crescut, din mediul unde ne-am format. În momentul de faţă, aceste credinţe ne ajută să ne orientăm sau să eşuăm. Ele ne fac ignoranţi sau înţelepţi, buni sau răi, ne ajută să avem – sau nu – succes în viaţă. Totuşi, câţi dintre noi ne-am analizat, în modul cel mai serios, ideile, opiniile, valorile şi credinţele pe care le avem?

Unul dintre semnele maturităţii este curajul de a ne confrunta sistemul de credinţe și valori. Se sprijină acesta pe argumente solide? Este el în conformitate cu realitatea? Poate fi susţinut într-un mod logic şi coerent cu Sfânta Scriptură?

Sunt convins că a gândi critic asupra chestiunilor care ne marchează viaţa spirituală este singura cale de a atinge maturitatea. Nu ne putem zidi viaţa pe convingerile altora, nu putem să ne riscăm veşnicia pentru că aşa am fost forţaţi să credem. Este timpul să ne întrebăm, fiecare dintre noi: „Ceea ce cred eu este real, este adevărat?” Trebuie să stăm cu Scriptura în față şi să ne confruntăm fiecare idee care ne marchează viaţa. Credinţa care nu este bazată pe adevăr nu este altceva decât o superstiţie ieftină şi păgubitoare.

Evanghelicii nu au fost încurajați, din păcate, să exerseze gândirea critică, tocmai pentru că s-au temut să nu li se dovedească că nu au dreptate, cel puţin în unele chestiuni. Ne-am baricadat într-un fel de cetăţi neuronale şi ne-am construit niște ciudate fortăreţe intelectuale, pentru a ne proteja valorile moştenite.

Deşi, teoretic, afirmăm sus şi tare: „Credinţa nu se moşteneşte!”, în realitate, credinţele actuale sunt, în mare parte, moştenirea pe care ne-am însuşit-o de la înaintaşii noştri. Dar ce fel de credinţă este aceea care nu se bazează pe convingere personală? De ce cred eu ceea ce cred? Pentru că aşa am fost învăţat, aşa mi s-a spus că trebuie să gândesc, sau pentru că m-am convins singur că acesta este adevărul? De ce mi-am însuşit valorile pe care le am? Pentru că mi-au fost impuse de către alţii, sau pentru că, abordând critic aceste valori, am ajuns la convingerea că ele sunt adevărate şi îmi pot schimba viaţa?

Controlul şi manipularea spirituală încep prin impunerea credinţelor şi valorilor. Vom crede ce spun alţii, vom gândi ce gândesc alţii, vom face ce fac alţii şi vom accepta ce ne impun alţii. Libertatea noastră personală va fi anulată.

Gândirea critică este o calitate pe care, dacă am înţelege-o, ne-am dezvolta-o permanent. Să gândim critic! Sau cel puțin să încercăm…