Revoluția sexuală își devorează copiii

În primele ore ale dimineții de sâmbătă, 28 iunie, Rodwell și Sargeant au dat peste o încăierare pe trotuar între polițiștii newyorkezi și patronii de la Stonewall Inn, o tavernă administrată de familia criminală Genovese pentru anumiți clienți. Bărbații au rămas prin preajmă până la răsăritul soarelui, apoi s-au dus acasă pentru a împărți pamflete prin care cereau să se ia măsuri. Au distribuit mii de exemplare ale pliantului în tot orașul. În partea de sus el purta un titlu cu majuscule și bolduri: „Scoateți MAFIA ȘI POLIȚIȘTII DIN BARURILE GAY”.

Pentru aniversarea de un an de la revoltă, Sargeant, Rodwell și cobeligeranții lor au organizat prima paradă a mândriei gay din oraș – și din țară. A fost un moment de cotitură pentru mișcarea pentru drepturile homosexualilor. Bătrânii învățaseră cum să se înțeleagă; voiau ca femeile să poarte fuste și bărbații să poarte costume și nu voiau să iasă în evidență. Tinerii încă își lingeau rănile de la Stonewall și voiau să facă scandal. Facțiunea lui Sargeant și Rodwell a devenit un precursor al mișcării de eliberare a homosexualilor din următoarele câteva decenii; oponenții lor au dispărut în obscuritate.

La 53 de ani de la Stonewall, Fred Sargeant este din nou pe prima pagină a ziarelor. Acum în vârstă de 74 de ani, activistul veteran a mers recent la un eveniment Burlington Pride cu două pancarte cu litere albe și negre. În timp ce participanții la marș se îngrămădeau în jurul său în diferite stări de travesti și dezbrăcare, Sargeant stătea în blugi albaștri, o șapcă de baseball, un tricou alb, o mască și un baston în cae se sprijinea.

Nu a durat mult până când manifestanții au devenit violenți. O persoană, aparent o femeie, a încercat să-i smulgă cu forța pancartele. Alții l-au trântit la pământ, lovindu-l în mod repetat. Ulterior, pe rețelele de socializare, Sargeant i-a descris pe atacatorii săi ca fiind „cămăși brune trans/curcubeu în rochii”. El și-a exprimat indignarea că mișcarea pe care a ajutat-o cândva a fost preluată de radicali. Acoperirea mass-media mainstream – de obicei fără echivoc pro-trans – a părut înțelegătoare față de situația sa.

Ce i s-a întâmplat lui Sargeant în Burlington este de neconceput. Agresorii săi ar trebui să fie trași la răspundere în cea mai mare măsură posibilă conform legii. Ceea ce au făcut a fost criminal, și crud, și absolut de neiertat.

Dar a fost o surpriză?

Fred Sargeant, dintre toți oamenii, ar trebui să știe că termenul „progresist” nu este un cuvânt gol. El însuși a introdus revoluția într-o nouă fază acum jumătate de secol. Chiar credea că se va opri aici? Majoritatea pantelor sunt, de fapt, alunecoase. Și devin și mai alunecoase atunci când dezrădăcinezi fiecare copac, răstorni fiecare piatră doar pentru a face loc unei priveliști sau unei cărări.

Sargeant și tovarășii săi nu se așteptau, atunci când au insistat pentru prima dată că un bărbat poate fi ca o femeie pentru un alt bărbat ca urmașii lor să simplifice principiul: un bărbat poate fi ca o femeie, punct. Nici măcar primii gender-bender nu au prezis că unii copii prepuberi vor putea fi supuși la castrare medicală în cele mai prestigioase spitale ale secolului XXI.

Când primii revoluționari sexuali au luptat pentru contracepție, nu știau că invită o problemă de proporții. (Cel puțin, cei bine intenționați nu știau.) Aceeași dorință de compasiune și de eliberare din ce în ce mai mare a obligat avangarda științifică din secolul trecut să inverseze ingineria și să mecanizeze creația – să despartă procrearea de sex, așa cum eliberatorii homosexuali au despărțit sexul de procreare.

Odată ce am ales revoluția – chiar și vechea revoluție – lucrurile nu puteau să iasă decât așa. Atunci când primii eliberatori homosexuali au căutat să despartă comportamentul uman de natura umană, au plantat semințele nebuniei transsexualității. Atunci când contururile realității au fost rescrise pentru prima dată de fiecare dintre aceste facțiuni diferite, era deja un dat că liniile vor fi redesenate – într-un fel sau altul – atât pentru copiii neștiutori, cât și pentru adulți.

Dar trebuia totul să fie atât de brutal? Aceasta este, de asemenea, natura revoluțiilor. Ele se termină nu doar cu Fred Sargeant privind cu groază, ci și cu Fred Sargeant – bătrân și obosit, cu 50 de ani de lupte în spate – zdrobit la pământ.

Observația comună este că „precum Saturn, Revoluția își devorează copiii”. Dar ceea ce îl conduce pe Saturn este dragostea de putere, de statutul deja câștigat: pur și simplu nu vrea să-și piardă locul. Aici, agresiunea merge în sens invers. Iar Saturn este un monstru până în măduva oaselor, cu conștiința și convingerea deplină a unui nebun. Asta este ceva mai puțin malefic – nu Titanul cu ochi sălbatici și contorsionați al lui Goya sau pruncul agonizant al lui Rubens.

Este vorba de uciderea lui Pelias, regele din Iolcus. Însetat de putere și fără teamă de zei, Iolcus își trimite nepotul Iason, un rival la tron, într-o misiune menită să se încheie cu o moarte sigură. În călătoria sa, Iason o întâlnește pe Medeea, o vrăjitoare care îl ajută în misiunea sa și îl urmează până acasă.

Medeea este o preoteasă a lui Hecate, o zeiță a vrăjitoriei, a morții și a răscrucilor de drumuri. Întoarsă în Iolcus, ea este hotărâtă să se răzbune și dornică să scape de bătrânul rege. Așa că le arată fiicelor sale un miracol: tăindu-i gâtul unchiului lor, Aeson, îl readuce la viață ca bărbat mai tânăr.

Fiicele sunt uimite. Ele își doresc acest lucru și pentru tatăl lor. O vor în orașul lor și o vor pentru ele însele. Vrăjitoarea le-a arătat o viziune a gloriei, o modalitate de a transcende natura. Lucrurile vor fi mai bune – făcute noi – cu un mic (și neplăcut) cost temporar. Fetele se adună împreună cu tatăl lor; îi pun un cuțit la gât și așteaptă cu speranța învierii promise. Medeea se uită la trupul lui fără viață și pur și simplu pleacă.

Aceasta – nu tirania lui Saturn, ci nebunia lui Pelias – a fost revoluția noastră. Nimeni, în afară de servitorul unui zeu întunecat, nu a vrut să se întâmple așa ceva. Asta nu a contat: în cele din urmă, bărbatul tot zăcea mort, iar fiicele lui stăteau toate în jurul său, ucigașe.

Un text de Dean Leary pentru Acton Institute