Read it Later
You did not follow anybody yet.

Francis Turretin, teologul reformat al secolului al XVII-lea, ne ajută să înțelegem întrebarea fundamentală care a stat în centrul problemei. Turretin scrie:

 

“Aici stă întreaga controversă. Când mintea este înspăimântată profund de conștiința păcatului și de conștientizarea mâniei lui Dumnezeu, ce anume poate face ca el să fie achitat înaintea lui Dumnezeu și să fie considerat o persoană dreaptă?… Este vorba despre dreptatea noastră intrinsecă… sau despre dreptatea și ascultarea lui Hristos, atribuite nouă?”

 

Pentru Martin Luther, în contrast izbitor cu teologia predominantă a zilelor sale, răspunsul oferit de Cuvântul lui Dumnezeu era evident:

 

“(O persoană) este justificată doar prin credință și nu prin fapte… Suntem considerați neprihăniți doar prin credința în Cristos, nu prin faptele Legii sau prin dragoste… Prin urmare, ar trebui ca prima preocupare a fiecărui creștin să fie abandonarea oricărei încrederi în faptele proprii și creșterea în cunoștința – nu a faptelor – ci a lui Cristos Isus, care a suferit și a înviat pentru el.”

 

Cu alte cuvinte, Luther a înțeles că neprihănirea perfectă a lui Isus Cristos este singura bază credibilă pentru justificarea (sau starea de neprihănire) noastră înaintea unui Dumnezeu sfânt. Nu putem face nimic să o merităm. Mai degrabă, ea trebuie să ne fie oferită prin credință, care este un dar provenit din mâna suverană a unui Dumnezeu plin de har. Pavel scria astfel bisericii din Efes:

 

“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9).

 

Dintr-o perspectivă practică, luând în considerare dorința de a reforma familia, întrebarea este: cum ne ajutăm copiii să înțeleagă necesitatea vitală a Sola Fide? Doresc să vă ofer cinci perspective biblice, care sunt cele cinci adevăruri de care copiii noștri au nevoie pentru a înțelege corect Evanghelia:

 

  1. Neprihănirea lui Dumnezeu

 

În Epistola lui Pavel către Romani, acesta le scrie:

 

“Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii – şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.” (Romani 3:21-24)

 

Primul adevăr fundamental de care au nevoie copiii noștri este să înțeleagă că Biblia se referă la neprihănirea lui Dumnezeu în două moduri principale:

 

  • Așa este El: acesta este caracterul lui Dumnezeu Însuși. Dumnezeu este, prin natura Sa, neprihănit. Este perfect și sfânt în toate aspectele, în tot ceea ce gândește, în tot ce spune, în tot ce face. Dumnezeu este neprihănit, și astfel definiția noastră despre neprihănire este derivată din El.
  • Acesta este darul pe care-l oferă: de asemenea, neprihănirea este ceva ce oferă Dumnezeu. După cum spuneam mai sus, neprihănirea este prezentată în Scriptură ca un dar pe care Dumnezeu îl oferă în harul Său.

 

2. Starea de păcat a omenirii

 

Urmărind acuzele aduse de Pavel atât evreilor cât și neamurilor ca fiind păcătoși și depravați (Romani 3:9-19), apostolul concluzionează:

 

“Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.” (Romani 3:20)

 

Aceasta este realitatea dură și inconfortabilă a condiției noastre păcătoase, însă este imperativă pentru înțelegerea Evangheliei. Ilustrația biblică este aceasta: nu numai că suntem păcătoși și neputincioși în a ne justifica înaintea lui Dumnezeu, ci suntem și neputincioși în a obține justificare prin respectarea Legii. De ce? Deoarece Legea, care reflectă caracterul neprihănit a lui Dumnezeu, ne aduce la o și mai mare înțelegere a propriului păcat și fărădelege.

 

Uneori, când copiii mei sunt bolnavi și au nevoie de medicamente, voi folosi ceva dulce pentru a face gustul amar mai tolerabil. Însă nu aceasta ar trebui să fie abordarea atunci când vine vorba despre a ne învăța copiii despre seriozitatea stării lor de păcat. Înainte ca Evanghelia să aibă un gust dulce pentru ei, trebuie să înțeleagă amărăciunea propriului lor păcat. 

 

3. Credința mântuirii 



Pe fundalul negru și întunecat al stării noastre de păcat, măreția Evangheliei luminează cu atât mai strălucitor. Întrebarea logică care ar urma recunoașterii stării noastre de depravare totală este: cum, atunci, putem fi justificați? Cum putem sta înaintea unui Dumnezeu drept și neprihănit care este Creatorul, dar și Judecătorul nostru? Ecoul răsunător al Scripturii este surprinzător de simplu, însă extrem de profund: putem fi justificați prin credință. În Romani 5:1-2, Pavel scrie:

 

“Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.”

 

Astfel că numai prin credința în persoana și lucrarea perfectă a lui Isus Cristos, copiii noștri pot fi justificați înaintea lui Dumnezeu. Numai prin credință pot să privească dincolo de ei la Cristos. Numai prin credință pot să fie uniți cu Salvatorul și să aibă pace cu Dumnezeu.

 

4. Dreptatea lui Dumnezeu

 

Așadar, cum poate Dumnezeu fi drept dacă declară că toate fărădelegile sunt justificate în ochii Lui? Până la urmă, Proverbe 17:15 spune:

 

“Cel ce iartă pe vinovat şi cel ce osândeşte pe cel nevinovat sunt amândoi o scârbă înaintea Domnului.”

 

Scriptura nu încearcă să ascundă această situație. Din contră, o adresează direct, după cum spune Pavel:

 

“Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.” (Romani 3:25-36).

 

Astfel, răspunsul la această dilemă divină este că pe cruce, Dumnezeu l-a tratat pe Cristos ca și cum ar fi fost un păcătos condamnat, blestemat si nelegiuit. Făcând astfel, Dumnezeu și-a satisfăcut mânia față de cei aleși îndreptând-o către Fiul Său. Ce adevăr glorios de împărtășit cu copiii noștri! Judecătorul neprihănit al universului trebuie să condamne păcatul. Amenda păcatului trebuie plătită. Cristos a plătit în totalitate pentru ai Săi pe cruce.

 

5. Imputarea neprihănirii

 

Unul dintre cele mai frumoase adevăruri ale credinței creștine este doctrina imputării. Această realitate biblică ne învață că atunci când credem în lucrarea săvârșită de Cristos pe cruce, prin care a satisfăcut mania lui Dumnezeu, păcatele noastre sunt atribuite Lui, iar neprihănirea Lui ne este atribuită nouă. Luther a folosit fraza “simul justus et peccator”, adică “simultan neprihănit și păcătos”. Cu alte cuvinte, suntem tot păcătoși, însă în același timp, dintr-o perspectivă judiciară, Dumnezeu ne-a transferat în cont neprihănirea perfectă a lui Isus Cristos. Romani 4:5 spune:

 

“Pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.”

 

Când vorbim cu copiii noștri despre doctrina imputării, îi putem ajuta să înțeleagă că pentru cei ce își pun credința în Isus Cristos, Dumnezeu nu-i mai vede potrivit cu păcatele lor. Ci, datorită harului Său, El ne vede prin lentila neprihănirii perfecte a Fiului Său. Prin har, prin credința în Isus, Tatăl ne vede ca pe copiii Săi îmbrăcați cu perfecțiunea lui Cristos. De aceea, Apostolul Pavel a putut declara: 

 

“Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21)

 

În timp ce îi învățăm pe copiii nostru Sola Fide, nu numai că recunoaștem conceptul de credință, ci și proclamăm bogăția găsită în obiectul credinței noastre. Să ne bucurăm în Cel care ne-a luat locul pe cruce. Să avem încredere în Cel care a învins mormântul pentru justificarea noastră (Rom. 4:25). Și să ne închinăm Celui care ne-a dat încrederea de a declara cu umilință: “Numai prin credință!”.



Kevin Hay, Expository Parenting

Până acum, am privit împreună la două din cele cinci Sola: Sola Scriptura și Sola Gratia. În această săptămână, pașii noștri ne vor conduce către următoarea dorință arzătoare a reformatorilor: Sola Fide – numai prin credință.


Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close