Psalmul 23: “Tu îmi întinzi masa!” (6)

Până în acest punct, David a folosit cea mai îndrăgită și des întâlnită metaforă biblică, aceea a oii și a păstorului. Acesta oferă oilor sale hrană, călăuzire și pază. Psalmul continuă să vorbească despre grija minunată a lui Dumnezeu pentru noi, dar începând cu v. 5, metafora se schimbă. Imaginea „mesei”, dar și a „paharului” sunt indicații clare că am ieșit din sfera turmei de oi.

În continuare, David Îl înfățișează pe Domnul prin metafora unei gazde ospitaliere sau a unui prieten. Însuși Domnul nostru a procedat similar, în Luca 15, unde se vorbește mai întâi despre o oaie pierdută, apoi despre un ban, pentru ca mai apoi să se folosească imaginea unei familii. Imaginea oii pierdute e sugestivă, dar ce imagine ar putea comunica mai clar, mai intens, relația dintre om și Dumnezeu, ca aceea a relației tată-fiu?

Imaginea folosită aici este aceea a unei gazde primitoare. Ce face prima dată o gazdă bună, un prieten bun? Îți întinde masa!

Să privim cu atenție la text și să facem câteva observații:

În primul rând, să notăm că se păstrează persoana a doua. „Tu îmi întinzi masa”. Este vorba aici despre o părtășie apropiată, motiv care îi determină pe unii comentatori să vorbească despre un prieten, nu despre o gazdă. Este vorba aici despre o relație personală. Poate că ai participat vreodată la vreo recepție oficială în care nici nu ai apucat să saluți gazda sau momentul a fost foarte scurt, pentru că diferența de statut era prea mare. Aici, în Psalmul 23 nu este vorba despre o relație protocolară, ci despre cea mai apropiată părtășie posibilă.

În al doilea rând, să notăm că ospitalitatea era o dimensiune extrem de importantă a vieții în orientul mijlociu. A fi ospitalier era una dintre cele mai importante virtuți. Modul în care o persoană era primită și tratată în casa altei persoane devenea, foarte ușor, un subiect de conversație în comunitate, chiar peste generații. Dacă o persoană se îmbogățea, semnul era generozitatea cu care își primea oaspeții. În general, ideea era să pună pe masă cam de trei ori mai mult decât se putea consuma! „Tu îmi întinzi masa” face referire la un ospăț bogat, nu doar la o bucată de pâine; o masă îmbelșugată, unde gazda îi ospătează pe cei prezenți cu ce are mai bun.

În al treilea rând, să notăm faptul că Cel care pregătește masa aceasta este Însuși Domnul. Comentatorii ne spun că „întinsul mesei” de aici nu are de-a face, în primul rând, cu așezarea mesei, ci cu prepararea hranei. Practic, evreii nu mâncau așa cum o facem noi, folosind tacâmuri și tot felul de vase, ci înmuind pâinea în vasul care era pus pe masă. Punând lucrurile în contextul biblic mai larg, nici chiar Avraam nu pregătește masa, deși slujește la masă, ci poruncește slugilor sale să o facă. Aici însă, gazda este cea care se ocupă de pregătirea felurilor de mâncare.

În al patrulea rând, să notăm prezența vrăjmașilor… Cine să fie aceștia? Unii sunt de părere că e vorba despre vrăjmașii care deja au fost biruiți. Alții, că este vorba de vrăjmași care încă sunt activi, care, într-un sens, încă reprezintă o amenințare. Cu toate acestea, protecția oferită este atât de sigură, de puternică, încât există posibilitatea să ne bucurăm și să stăm liniștiți, chiar când vrăjmașii pândesc. Aceasta nu este atitudinea lui Belșațar, care benchetuiește înconjurat de dușmani, o atitudine generată de inconștiență, ci este o atitudine de încredere care își are sprijinul în Cel care întinde masa, în gazdă. Observăm modul superb în care imaginile folosite până aici se combină în această nouă metaforă. Gazda oferă hrană (vezi v. 2), dar oferă și protecție (vezi v. 4).

În al cincilea rând, să notăm faptul că gazda unge capul cu untdelemn. Acesta este un gest prin care este acordată cinste, onoare oaspetelui, după cum devine evident în Luca 7:46. Simeon nu Îl onorase pe Domnul, ungându-I capul cu untdelemn.

În al șaselea rând, observăm din nou imaginea unui ospăț îmbelșugat: „paharul meu este plin.” Imaginea sugerată aici este următoarea: cum invitatul ia o înghițitură, servitorii sar pentru a-i umple din nou paharul sau farfuria, după caz.

Care e echivalentul acestei mese în Noul Testament? Cred că apostolul Pavel ne ajută să o identificăm prin folosirea a două elemente regăsite în v. 5, din Psalmul 23: „masa” și „paharul”! (vezi 1 Corinteni 10:21). Versetul din Corinteni este unul foarte aspru, dar este plasat în contextul în care se vorbește despre Masa Domnului. Privind la Masa la care suntem așezați lună de lună, înțelegem:

În primul rând, este o minune faptul că Domnul ne așază la masă și ne întinde masa, ne pregătește masa. Este o minune, atunci când realizăm CINE este EL, dar și atunci când realizăm cine suntem noi. Nu doar atât, dar ne unge capul cu untdelemn, adică nu ne primește pe ușa din spate, ci ne oferă cinste, ne onorează.

Ca să înțelegem mai bine acest aspect, să privim la un episod din viața lui David. Amintiți-vă, vă rog, de 2 Samuel 9. Iată-l pe Mefiboșet cel cu invalid, care privește la sine și se vede ca un câine mort. Nu doar că se vede fără de valoare și nu poate aduce beneficii împăratului, dar face parte din familia care i-a făcut atât de mult rău acestuia. Ar trebui să se răzbune asupra lui, nu să îl așeze la masă. Și totuși, de atunci încolo Mefiboșet mănâncă la Ierusalim, la masa împăratului, ca unul dintre fii împăratului. Să nu uităm ceea ce face David aici: se poartă cu Mefiboșet cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu. Îl imită pe Dumnezeu!

Un alt exemplu potrivit, la fel de grăitor, este pilda fiului risipitor. Amintiți-vă starea deplorabilă în care se întoarce acasă. La fel ca Mefiboșet este nu doar zdrențăros, murdar și muritor de foame. Mai mult, la fel ca Mefiboșet, este și vinovat! Ca face tatăl din pildă? Se poartă cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu! Îl așază la masă și îl primește cu cinste. Îi dă o haină, îi dă încălțăminte în picioare și îi pune inel în deget.

Scripturile vorbesc despre cinstea care ni se va face, atunci când vom ajunge în Împărăția lui Dumnezeu: „Ferice de robii aceia pe care Stăpânul îi va găsi veghind la venirea Lui! Adevărat vă spun că El se va încinge, îi va pune să șadă la masă și se va apropia să le slujească” (Luca 12:37). Aș dori să reții că nicicând și nici unde, în niciun alt context, nu vei primi cinstea pe care o primești aici, la masa aceasta. Este vorba despre ceea ce un poet numea „amețitoarea slavă a harului divin.”

În al doilea rând, masa este mereu îmbelșugată. Nu este vorba despre o feliuță de pâine, nu este vorba despre zgârcenie. Este abundență și generozitate. Este o masă de la care nu te scoli flămând. Generozitatea, abundența, evident, nu țin în primul rând de dimensiunea fizică a lucrurilor. După cum știm foarte bine, în familie, o masă nu ține doar de abundența bucatelor. Ba câteodată, cu cât sunt mai multe, cu atât „îți stau mai în gât”, iar cartea Proverbelor arată cu prisosință lucrul acesta: „Mai bine un prânz de verdețuri și dragoste, decât un bou îngrășat și ură” (Proverbe 15:17).

Despre ce belșug este vorba aici? Sunt toate binecuvântările care decurg din jertfa lui Hristos. Este iertarea tatălui, este acceptarea pe care el o oferă. Este înfierea noastră și un nou statut. Este moștenirea pe care o primim în dar. Este speranța. Este părtășia zilnică cu El.

În al treilea rând, masa ne este întinsă în fața vrăjmașilor. Cine să fie aceștia? David avea vrăjmașii lui, dar aș dori ca noi să privim la contextul Noului Testament, în Luca, acolo unde Domnul oferă pilda Bunului Păstor. Vrăjmașii de acolo sunt fariseii și cărturarii, supărați că Domnul stă la masă cu vameșii și păcătoșii. Renunță Domnul? Nu! Aceeași realitate o întâlnim și în casa lui Zacheu. Bucuria de a sta la masă cu Domnul este însă mult prea mare, pentru a acorda atenție vrăjmașilor. Zacheu, spune Luca, „a stat înaintea Domnului.” Când El ne primește, când suntem așezați la masa Lui, nicio săgeată de-a vrăjmașilor nu ne mai poate atinge. Și, evident, nicio vorbă.