Păcatul nu îți va aduce alinare – Cum îi ispitește Satan pe cei ce suferă

În urmă cu cinci ani am fost diagnosticat cu o intoleranță severă la gluten. Așa cum poate confirma și soția mea, m-am luptat cu acest diagnostic timp de luni de zile, dar în cele din urmă am reușit să-l elimin complet din dieta mea. Și m-am simțit mult mai bine.

Acum aproximativ un an am început să am din nou dureri similare, uneori mai multe ore la rând, așa că medicul m-a trimis la un specialist. Am făcut niște teste și mi-a pus o mulțime de întrebări. La un moment dat m-a întrebat despre tipurile de băuturi pe care le consum. I-am spus că a trebuit să reduc consumul de cafea și să renunț complet la băuturile carbogazoase, dar totuși beau o cantitate considerabilă de apă minerală. „Da, probabil ar trebui să renunți și la apa minerală”, a spus el. A continuat prin a-mi explica un lucru care ar fi trebuit să fie evident, faptul că apa carbogazoasă, ajunsă într-un tract gastrointestinal sensibil va inflama sistemul, provocând și mai multă iritație și disconfort.

Din păcate, eu (și mulți alții) am auzit întotdeauna că dacă mă deranjează stomacul sau am dureri de burtă, ar trebui să beau puțin Sprite sau Ginger Ale pentru a-mi “calma stomacul”. Așa că, timp de un an întreg, ori de câte ori începeam să simt o anumită neplăcere, mergeam la frigider și luam (ați ghicit!) o apă minerală, așteptând să mă simt mai bine – și apoi mă întrebam, complet confuz, de ce mă simțeam chiar mai rău.

Ei bine, am renunțat la apa minerală și problemele mele au încetat imediat. În câteva zile, întregul meu corp s-a simțit mai ușor și mai sănătos. Șase luni mai târziu, nu mai am aceleași probleme. Deci, de ce vă spun toate acestea? Când mă uit înapoi și mă văd turnând apă minerală peste durerea mea pe parcursul acelor luni, văd cât de des facem același lucru cu păcatul. În mijlocul unei dureri, frustrări, descurajări sau epuizări, ajungem la un păcat care ne înconjoară, așteptându-ne să ne facă să ne simțim mai bine – și apoi ne întrebăm, complet confuzi, de ce ne simțim chiar mai rău.

 

Satan îi vânează pe cei care suferă

Diavolul știe cât de ușor putem fi tentați să apelăm la păcat în suferința noastră – de aceea el profită de această slăbiciune. Apostolul Petru își scrie prima scrisoare către credincioși fiind într-o suferință intensă. Ei erau încercați puternic în diferite feluri (1 Petru 1:6; 4:12). În special, mulți dintre ei erau defăimați și batjocoriți pentru că îl urmau pe Isus (1 Petru 3:16; 4:4). Oamenii spuneau lucruri groaznice despre ei. Ascultați cum îi sfătuiește să sufere:

„Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că și frații voștri în lume trec prin aceleași suferințe ca voi. Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.” (1 Petru 5:8-10)

 

Acum, diavolul dă târcoale mereu și i-ar face mare plăcere să ne înghită pe oricare dintre noi în orice moment, însă apostolul vede o vulnerabilitate aparte în suferință. El știe, atât din experiența personală, cât și din slujire, că Satan îi vânează în special pe cei care suferă.

Petru a văzut cât de seducător poate fi păcatul atunci când viața devine dificilă și dureroasă, dar a auzit și scuzele proaste pe care ni le facem, așa că el subliniază trei realități pentru inimile fragile și suferinde. 

 

1. Ai un dușman tulburător și ascuns

Unul din modurile în care Satan ne distrage atenția de la puterea și influența sa malefică în viețile noastre este prin tulburarea cauzată de suferință. Dacă poate zgudui suficient „avionul” nostru, astfel încât să aprindă luminile „cuplaţi centurile de siguranţă”, știe că o să ne concentrăm pe încercările noastre și vom uita că el este chiar acolo.

Petru ne avertizează: „Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.” Avem un inamic; nu un pisoi rătăcit care vânează șoareci, ci un leu de 500 de kilograme, regele mândriei, care vânează suflete ca al tău și al meu. Și totuși, cât de des trăim ca și cum diavolul nu ar fi real, ca și cum nu ar fi un război spiritual real dus împotriva credinței noastre?

Apostolul Pavel face lumină asupra acestui subiect:

„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor , împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.” (Efeseni 6:12)

Când vin încercări, de diferite feluri, trebuie să ne amintim că avem un dușman serios, că răul așteaptă în umbră să ne atace în momentele cele mai vulnerabile.

 

2. Nu ești atât de singur pe cât te simți

Atunci când vine suferința, trebuie să ne amintim că avem un inamic. Trebuie să ne amintim de asemenea că nu suntem atât de singuri pe cât ne simțim de obicei. Ascultați din nou ce spune Petru: „ […] potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că și frații voștri în lume trec prin aceleași suferințe ca voi.” (1 Petru 5: 8-9).

Cum rezistăm acestui dușman groaznic? O abordare este să ne amintim că mulți frați și surori în Hristos suferă în aceleași fel – și nu doar suferă, ci suferă intens. Prin harul lui Dumnezeu, ei îndură suferința și o înving (și unii dintre ei cu siguranță suferă mai mult decât tine în acest moment). Văzând armata poporului lui Dumnezeu sfidând încercări intense ar trebui să ne întărească sufletele pentru a continua să luptăm încă o zi, încă o lună, încă un an, dacă este necesar.

Petru știe cât de izolantă poate fi suferința. Mulți oameni îndurerați se simt ca și cum nimeni altcineva nu trece prin ceea ce trec ei, nimeni nu cunoaște durerea lor. El știe și că ceea ce simțim în suferință nu este întotdeauna în concordanță cu realitatea. Trebuie să ne amintim să privim în sus, către Dumnezeul care își consolează, întărește și împlinește biserica Sa din întreaga lume.

 

3. Oricare ar fi durerea ta, va înceta în curând

Înainte să dai din umeri, spunând că afirmația este clișeică, amintește-ți că omul care scrie această scrisoare a fost persecutat, amenințat, închis și în cele din urmă crucificat cu capul în jos. Suferința lui nu a fost scurtă, rară sau minoră, în niciun fel. Și totuși el poate spune:

„Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.” (1 Petru 5:10)

„După ce veți suferi puțin…” Unii ar fi tentați să ridiculizeze. Ați îndurat durerea ani de zile, poate chiar decenii (și ea nu se mai potolește). Nu voi pretinde că știu cum este să suferiți în acest fel. Dar vă promit, apostolul nu a greșit, nici chiar în cazul vostru.

În comparație cu anii nesfârșiți de fericire, fără durere care vin pentru toți cei ce-L urmează pe Hristos, orice suferință pentru orice perioadă de timp nu este decât pentru puțină vreme. Acești ani vor părea într-o zi doar o clipă. Dumnezeu vă va restaura în curând, și nu veți mai fi frânți. Dumnezeu vă va adeveri în curând, și nu veți mai simți nesiguri. Dumnezeu vă va întări în curând, și nu veți mai cădea din cauza slăbiciunii. Dumnezeu vă va face neclintiți în prezența Sa, și veți sta – strălucind, fără disconfort, fără boală, fără o inimă zdrobită – în gloria eternă a lui Hristos pentru totdeauna, fără turbulențe, fără întreruperi, fără vești proaste pentru veșnicie. 

Așa că, știind ce se pregătește să facă Dumnezeu pentru voi, mai puteți suferi doar pentru încă puțină vreme?

 

Ce păcat ascuns te ispitește?

Această tendință periculoasă din noi, de a apela la păcat în suferința noastră pentru satisfacție și alinare, mă face să mă gândesc la Ieremia 2:13. Dumnezeu spune prin profet:

„Căci poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate, care nu țin apă.”

În setea lor, au părăsit Izvorul apelor vii – „ […] oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete” (Ioan 4:14) – și au băut apa minerală a păcatului în schimb.

Păcatul este mult mai rău decât atât. Profetul descrie păcatul ca „puțuri crăpate” – ca niște pahare cu crăpături și găuri. Nimic nu rămâne înăuntru. Deci, care este acest pahar pentru tine? La ce păcat ascuns ești tentat să apelezi când te simți înfrânt, singur, frustrat sau stresat și copleșit? Nu sunt medic, dar cred că trebuie să renunți la asta. Vă promit, conforturile păcatului – conforturile nerăbdării, ale supraalimentării, ale mâniei, ale vizionării în exces a serialelor sau filmelor, ale anxietății, ale amărăciunii, ale poftelor – nu vor face altceva decât să-ți înrăutățească durerea în final.

Și vă promit, numai mângâierea lui Hristos are ceea ce își dorește sufletul tău în această vale. Nu vom găsi vindecare pentru suferința noastră sau putere de a birui ispita pur și simplu refuzând păcatul care ne înconjoară. Trebuie să bem dintr-un izvor mai bun, mai adânc, mai satisfăcător. Trebuie să-L vedem și să-L savurăm pe Isus – prin Cuvântul Său, prin rugăciune, unul prin celălalt – cu atât mai mult când suferința vine.

 

Articol de Marshall Segal pentru desiringGod.org

https://www.desiringgod.org/articles/sin-wont-comfort-you