Aici, la capătul tuturor lucrurilor – Cum să gestionăm schimbarea

“- Ăsta-i sfârşitul, Sam Gamgee, spuse o voce de lângă el.

Era Frodo, palid, tras la faţă, dar el, cel dintotdeauna; şi în ochii lui se citea liniştea, nicidecum voinţă încleştată sau nebunie, sau spaimă. Povara îi fusese luată. Era stăpânul iubit din dulcile zile din Comitat. Peste tot în jur, pământul se crăpa şi din genuni şi hăuri adânc căscate se vălătuceau în sus nori de fum şi abur. În urma lor, Muntele se zvârcolea. Fisuri uriaşe se deschideau în coastele sale. Râuri de foc se scurgeau încet către ei de-a lungul pantelor. Curând aveau să fie înghiţiţi.

 

Frodo şi Sam nu puteau merge mai departe. Ultima fărâmă de putere a minţii şi trupului se risipea cu repeziciune. Ajunseseră la micul colnic de cenuşă de la poalele Muntelui; dar de acolo nu mai era scăpare. Se preschimbase într-o insulă şi chiar şi ea avea să piară curând în măcinarea Orodrúinului.

 

– Stăpâne! strigă Sam, căzând în genunchi.

În toată acea năruire a lumii, el se lăsă preţ de o clipă copleşit de bucurie, de o bucurie imensă. Gata cu povara. Stăpânul său era salvat; îşi revenise în fire.

– Mă bucur că eşti aici cu mine, spuse Frodo. Aici, la capătul tuturor lucrurilor, Sam.

– Da, sunt cu domnia voastră, stăpâne, zise Sam, aşezându-i cu blândeţe mâna rănită pe pieptul său. Şi domnia voastră e cu mine. Şi călătoria s-a sfârşit.”

(Stăpânul Inelelor – Întoarcerea Regelui, 125)

 

Cu marea greutate odată ridicată, putem simți noi înșine ușurarea. Ne poate chiar emoționa sensibilitatea arătată, inimile noastre frângându-se văzând resemnarea lui Frodo. El sărbătorește triumful absolut pentru Pământul de Mijloc prin simplul fapt că îl avea pe Sam alături de el în scurtele momente înainte de sfârșit.

 

Ciocniri cu sfârșitul

 

Putem experimenta evenimente care ne fac să simțim că sfârșitul tuturor lucrurilor a sosit. A fost o vreme când eram suficient de tânăr și de nesăbuit încât să conduc pe autostradă în plină furtună de zăpadă. Dintr-o dată, mașina mea a zburat de pe șosea. În aer, peste deal, timpul părea că se mișcă încet. În adâncul meu am spus: „Îl iubesc pe Isus. Îmi iubesc familia.” În mod surprinzător, am simțit o prezență în acele milisecunde. Acesta era sfârșitul, și în mod ciudat, simțeam pace, pe lângă adrenalină. Apoi mașina a aterizat în zăpadă, miraculos întreagă. Complet nevătămat, am revenit pe autostradă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Totuși, nu am mai fost niciodată același. Știam că aș putea muri oricând. Știam că nu eram niciodată singur.

 

Aceea nu a fost ultima dată când m-am pregătit pentru moarte. În Louisiana, știm ce înseamnă uraganele. Cu câțiva ani înainte de uraganul Ida din 2021, trecusem prin daune majore și reparații din cauza copacilor dezrădăcinați căzuți pe casa noastră. Așa că de data aceasta, când Ida se apropia amenințător, ne așteptam la ce e mai rău. Curentul electric era deja întrerupt. Ne-am mutat cu toții în camera de familie ca nu cumva să fim zdrobiți în timpul nopții de copacul de 15 metri al vecinilor. Ne-am așezat în sacii de dormit împreună cu câinii, am oprit radioul și am încercat să adormim. Sfârșitul tuturor lucrurilor – adică viața așa cum o știam – s-ar putea să fie aproape. Era bine să nu fim singuri.

 

Sau să luăm iarna trecută. Soția mea și-a pus oboseala deoparte și a pornit la drum, conducând pe timpul noapții, atunci când a primit vestea că tatăl ei bolnav a suferit un atac cerebral. A reușit să ajungă la timp ca să petreacă încă o zi cu el la azil. Prezența ei plină iubire a adus pace familiei ei. Dar mai mult de atât, ea a simțit dulcea legătură pe care o avea cu tatăl ei, chiar dacă acesta nu era conștient. „E bine să fiu aici cu tine, tată, aici la sfârșitul tuturor lucrurilor pe care le-am cunoscut împreună în lumea asta. Nimic nu va mai fi la fel de acum, însă aceste momente sunt ale noastre.”

 

Viața așa cum o cunoaștem se află mereu în pragul sfârșiturilor, atât mici, cât și deosebit de importante. Cortina se închide în urma ultimului spectacol, iar trupa nu va mai fi niciodată atât de aproape. Absolvirea înseamnă că acum nu te mai poți întoarce cu adevărat acasă. Actele de divorț sosesc ștampilate și legalizate; cartea vieții voastre pe care o trăiați împreună se închide. Afacerea de familie se închide după generații și s-a întâmplat pe tura ta. Melodia se termină, farfuriile se curăță, iar fiecare zi – și cea mai bună, dar și cea mai rea – dispare în noapte.

 

Lumea se rotește și se învârte neîntrerupt, astfel încât schimbarea, sfârșiturile, vin mereu mai aproape. Ne uităm în jur și vedem cine va rămâne atunci când nimic nu va mai fi așa cum a fost. Poate un prieten, un fiu, o fiică, un soț. „E bine să fiu cu tine, iubite, aici la sfârșitul tuturor lucrurilor.”

 

Lumea trece

 

Aceste experiențe personale ale sfârșitului ne amintesc că întreaga lume, până și cosmosul, nu va rămâne în forma ei actuală. Într-adevăr, sfârșitul acestui veac a fost deja pus în mișcare. Petru scrie: „Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape” (1 Petru 4:7). Încheierea tuturor lucrurilor s-a apropiat. Odată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu și călătoria Sa prin moarte, înviere și înălțare, această lume și-a început zilele din urmă. Desigur, „pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani” (2 Petru 3:8). Lumea poate dăinui încă secole, dar ultima zi, așa cum o cunoaștem noi, este acum inevitabilă. Isus se va întoarce.

 

Această conștientizare schimbă modul în care privim lumea. Putem simți disperare în legătură cu viitorul. Puterile pământești amenință și se laudă, arătând că știu ce se întâmplă și că ele dau tonul. Lumea insistă că prezentul este totul. Suntem îndemnați să acceptăm că modul în care sunt lucrurile acum este modul în care vor fi întotdeauna. Putem să ne trăim zilele năvălind, plini de o anxietate monotonă, dar continuă, care apare din deznădejde. Încercăm să nu ne gândim la sfârșit. Dar când ne strângem în jurul Cuvântului, închinându-ne cu alți credincioși, vedem mult mai clar. Noul veac al domniei lui Hristos a început. Vechea lume în toată rebeliunea ei trece (1 Ioan 2:17). Scopul adevărat al fiecărui lucru creat va fi făcut curând clar.

 

Isus declară: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul.” (Apocalipsa 22:13). Isus Însuși este sfârșitul, scopul, ținta și împlinirea tuturor lucrurilor. Despărțiți de El, găsim doar golul și abisul. Uniți cu El, vom descoperi că totul se rezolvă cu bine.

 

Ceea ce contează în final

 

Această perspectivă superioară asupra direcției în care merge lumea ne dă speranță,  dar în același timp face să apese pe noi importanța responsabilității. Fiecare moment ar putea fi ultimul pentru noi. Așa că, Isus spune pilda bogatului care stătea liniștit crezând că și-a asigurat suficiente bunuri pentru un viitor confortabil. Omul își spunea: „odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!” Dar apoi Dumnezeu i-a spus: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul” (Luca 12:19–20). Sfârșitul nostru personal poate veni în orice moment. Și atunci trebuie să dăm socoteală pentru viețile noastre.

 

De aceea, Petru dezvoltă implicațiile afirmației sale, „sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape.” El scrie: „Fiţi înţelepţi dar şi vegheaţi în vederea rugăciunii. Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.” (1 Petru 4:7–8). Această viață contează. Această viață ar putea să se încheie într-o clipă. Așa că trăiți cu sfârșitul, cu scopul, cu țelul acesta în minte. Trăiește pentru ceea ce rămâne.

 

În pasajul său despre dragoste, Pavel concluzionează: „Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” (1 Corinteni 13:13). Doar ceea ce ia parte la credința în Hristos și la bunătatea iubitoare față de ceilalți va ajunge până la sfârșit în noua creație. Isus provoacă atât teamă, cât și speranță când spune: „ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25:40). Pentru că știm cum va fi sfârșitul tuturor lucrurilor, știm și ce contează. Fiecare moment prezent este încărcat cu viitorul final al tuturor lucrurilor. Iar finalul nostru personal ar putea să vină în orice clipă.

 

Așa că trăim având în minte finalul.

 

Cu noi până la capăt

 

Nu putem opri sfârșiturile care vin în lume, sau chiar în propriile noastre vieți. Sfârșitul vine pentru că schimbarea este continuă. Dar atunci când credem că adevăratul sfârșit al lumii este ziua revenirii lui Hristos Isus, trăim în speranță. Trăim pentru misiunea Lui și El ne promite că suntem însoțiți de El. „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile… Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28:19–20).

 

Nu suntem singuri. Ne confruntăm cu aceste sfârșituri, chiar cu sfârșitul vieții pe care o trăim, alături de Cel care a îndurat sfârșitul tuturor lucrurilor, coborârea în întunericul desăvârșit, abandonat de Dumnezeu pe cruce, pentru ca noi să nu înfruntăm singuri niciun sfârșit, niciun întuneric. Și de obicei, în mila Lui, El ne trimite un alt credincios, un Sam, să ne țină companie pe cale.

 

Așa că pastorul scoțian Alistair Maclean s-a rugat: „Ne-ai destinat schimbării, pe noi și pe toate lucrurile pe care mâinile Tale le-au făcut. Totuși, nu ne temem. Ba chiar suntem fericiți. Nu ne-ai iubit Tu oare înainte de întemeierea lumii? Ce altceva poate aduce schimbarea decât ceva mai bun?” (Altarele din Hebride, 89).

 

Gerrit Scott Dawson, desiringGod

https://www.desiringgod.org/articles/here-at-the-end-of-all-things