Oameni și oameni – meditație din Romani 16

Atunci când sunt întrebat care este partea cea mai frumoasă a lucrării, răspunsul vine rapid: „Oamenii!”

Oamenii pe care îi vezi cum se întorc la Domnul, cum se maturizează și cum încep să îi slujească pe ceilalți. Oamenii cu care ai trecut împreună prin multe încercări și de care te simți acum atât de legat. Oamenii care au stat lângă tine atunci când ți-era greu și care au făcut scut în jurul tău atunci când vrăjmașul a atacat. Oamenii cu care ai stat adeseori pe genunchi, în rugăciune, sau cu Bibliile deschise pe masă. Oamenii cu care ai mers în misiune, atunci când vi s-au împotmolit mașinile, sau cu care ai înghețat în tren.

Copilul pe care l-ai ținut în brațe la serviciul de binecuvântare, l-ai botezat de curând și pe care îl vei întreba, nu peste multă vreme, dacă „făgăduiește să îi rămână alături la bine și la rău, în sănătate și în boală…”. Bărbatul pentru care te-ai rugat când zăcea pe patul spitalului și care acum este din nou sănătos și îl laudă pe Domnul, sau familia lângă care ai stat în acele zile când a fost devastată de plecarea prematură a celui drag în veșnicie.

Frații cu care ai lucrat atunci când s-a construit clădirea bisericii, tinerii cu care ai fost în nenumărate drumeții, adolescenții lângă care ai stat la focul de tabără până dimineața sau bătrânii care te asigură că, deși nu mai pot face prea multe, se roagă în fiecare zi pentru tine.

Da, oamenii și relațiile cu aceștia sunt cea mai frumoasă parte a lucrării.

Foarte previzibil însă, apare cea de-a doua întrebare: care este cea mai grea parte a lucrării? Surprinzător, răspunsul este același: oamenii!

Acel frate care te lăsa să te așezi la masa de prânz, duminica, după care îți trimitea o salvă de sms-uri. Acea soră care părea că îți complimentează soția, dar de fapt o jignea. Acea persoană care lua mereu cuvântul la sfârșit, doar pentru a tulbura cele mai frumoase întâlniri de studiu biblic. Acel bărbat care părea că se roagă, dar de fapt îți transmitea prin rugăciune ceea ce nu avea curajul să îți spună în mod direct.

Exemplele ar putea continua, dar simt că oricum am spus prea mult.

Oamenii sunt cea mai frumoasă parte a lucrării, dar și cea mai dureroasă. Sunt cea mai mare răsplată, dar și cea mai mare povară. Cu siguranță, aceasta era și experiența apostolului Pavel. În primele 16 versete din Romani 16, el vorbește despre toți colaboratorii lui dragi de care era legat atât de puternic. De la v. 17 însă, este nevoit să vorbească despre „cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o.” Ei sunt „oameni care nu slujesc pe Hristos, Domnul nostru…” (vezi v. 18).

Ambele categorii vor fi prezente în biserica pe care o frecventezi și în lucrarea pe care o faci. Lucrul mai greu de acceptat este că putem fi binecuvântați prin ambele categorii. Este lecția pe care o putem lua de la Iosif. El înțelege că frații săi „negreșit s-au gândit să-i facă rău”, dar Dumnezeu a transformat acel rău în binecuvântare, lucru valabil și azi, și în dreptul tău.