Să nu ne grăbim să îi acuzăm pe prietenii lui Iov. Sacrificiul pe care îl fac ei este vrednic de aprecierea noastră. Atunci când aud despre suferinţele prin care trece prietenul lor, îşi lasă lucrurile personale şi se pornesc la drum, pentru a fi alături de el. Sunt prieteni nu doar pentru vremurile bune, dar şi pentru vremuri grele, precum acestea. Iov 2:13 ne arată că, atunci când sosesc la Iov, dau dovadă de sensibilitate. Ei plâng alături de Iov şi tac pentru că văd cât de mare îi este durerea. Din păcate, totul se năruie în capitolul 4. Din dorinţa de a-şi apăra teologia şi, în ultimă instanță, de a-L apăra pe Dumnezeu, cei trei prieteni, în loc să uşureze durerea lui Iov, o vor face şi mai apăsătoare. Sunt câteva lucruri pe care le învăţăm aici despre modul cum ar trebui să ne raportăm la cei în suferinţă:
Vorbeşte cât mai puţin şi ascultă cât mai mult. Oamenii care trec prin suferinţă simt nevoia să îşi exprime durerea. Pentru că uneori durerea este atât de mare, afirmaţiile lor vor fi la limita preciziei teologice sau poate chiar a revoltei (vezi cazul lui Iov). În acele momente, vom simți impulsul de a le corecta gândirea, de a le demonstra că nu au dreptate, ceea ce duce la o înstrăinare şi mai adâncă a persoanei suferinde. Cel în suferinţă se va simţi şi mai singur. Atunci când simţi că teologul din tine îţi dă ghes să vorbeşti, TACI! Nevoia cea mai puternică a celui suferind este să fie ascultat.
Nu asculta doar cu mintea, ci caută să asculţi cu inima! Cu alte cuvinte, fii sensibil. Discursurile prietenilor lui Iov ar fi fost potrivite la o masă rotundă din bibliotecă, dar atât de nepotrivite lângă prietenul lor suferind, în trupul căruia boala își săpa nemilos drum.
Înțelege că prezenţa ta este mai importantă decât soluţiile tale. Atunci când ajungem la căpătâiul cuiva suferind, ne asumăm imediat postura de salvator şi începem să elaborăm planuri de salvare, să emitem ipoteze și să formulăm concluzii care, în cele mai multe situații, nu ne-au fost solicitate. Să nu uităm că cel mai important lucru este faptul că suntem acolo.
Suferinţa rămâne o taină care, în cele mai multe cazuri, nu a fost dezlegată, în ciuda tuturor eforturilor noastre. Dumnezeu a ales să păstreze tăcerea… Ceea ce a făcut însă este că S-a coborât şi a suferit împreună cu noi, în Persoana Fiului Său, S-a identificat cu suferința noastră. Tocmai de aceea, atunci când ne identificăm cu suferința aproapelui nostru, urmăm pilda Lui. Pentru că El a suferit alături de noi, putem spune cu încredere: „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă se slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie” (Evrei 4:16).
În concluzie, atunci când te afli lângă persoana care suferă, amintește-ți că a fi și a face sunt mai importante decât a spune. Urmează pilda lui Hristos și vino aproape. Dacă e nevoie să întinzi mâna, întinde-o. Dacă e nevoie să plângi, plângi. Dacă e nevoie să taci, taci și fii doar acolo.
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter