Johannes Kepler – Gândind în felul lui Dumnezeu

Luna noiembrie marchează moartea lui Johannes Kepler, una dintre cele mai importante personalități ale Revoluției Științifice și un om de știință motivat de convingerile sale creștine. Semnificația operei lui Kepler poate fi înțeleasă doar în lumina a ceea ce a înfruntat și a riscat. Știința consacrată a vremii sale era că Pământul se afla în centrul universului. A contesta acest lucru însemna să contești întreaga știință a fizicii de până atunci.

Când Copernic a publicat lucrarea “Despre revoluțiile sferelor cerești” în 1543, el a susținut că universul era heliocentric și nu geocentric. Motivația sa a fost aceea de a păstra ideea că planetele călătoresc cu viteză constantă în cercuri perfecte. Cu alte cuvinte, motivația sa a fost mai mult filosofică și estetică decât științifică. Puțini oameni de știință au acceptat aceste idei care contraziceau știința consacrată. Ca urmare, înainte de 1600, au existat doar o mână de adepți de-ai săi convinși. Johannes Kepler a fost unul dintre ei.  

Kepler era un luteran devotat care plănuia să devină pastor. Cu toate acestea, el excela la matematică și era interesat de astronomie. În timp ce studia la seminarul de la Universitatea din Tübingen, a fost convins de Copernic și l-a apărat atât pe motive științifice, cât și teologice. După absolvirea facultății, în 1594, a început să predea matematică la școala protestantă din Graz (în prezent Universitatea din Graz), în Austria.

În timp ce se afla la Graz, Kepler a început să elaboreze o teorie despre numărul de planete și mărimea relativă a orbitelor acestora. A constatat că teoria sa funcționa pentru toate planetele, cu excepția lui Jupiter. Deși a ajustat teoria pentru a o face să funcționeze, era convins că problema putea fi rezolvată prin observații mai bune. După cum s-a dovedit, cel mai bun astronom din lume, Tycho Brahe, locuia în apropiere.  

În 1600, Kepler a negociat cu Tycho pentru a avea acces la datele sale. Tycho a recunoscut geniul lui Kepler și, în cele din urmă, a fost de acord să lucreze împreună. Cu toate acestea, un an mai târziu, Tycho a murit în mod neașteptat. Kepler a fost numit succesorul său ca matematician imperial, ceea ce i-a permis să continue să adune și să analizeze datele despre mișcarea planetelor pentru a dezvolta un model mai precis al universului.

Observațiile lui Tycho au fost cât se poate de bune pentru observații făcute cu ochiul liber, iar Kepler a fost hotărât să le folosească. Inițial, nu a putut găsi o formulă, fie ea geocentrică sau heliocentrică, care să funcționeze.  

Heliocentrismul era plauzibil, dar nu până la marja de eroare cunoscută a observației lui Tycho. Acest lucru l-a determinat pe Kepler să renunțe la cercuri și să încerce elipsele, care se potriveau mai bine, dar nu perfect. După ce a încercat niște calcule matematice foarte complicate, Kepler a ajuns la o soluție care, în cele din urmă, a dovedit că Copernic avea dreptate în privința faptului că Pământul se învârte în jurul Soarelui. În acest proces, Kepler a descoperit cele Trei legi ale mișcării planetare, care sunt valabile și astăzi.

Munca lui Kepler a fost motivată de credința sa creștină. El credea că, din moment ce Dumnezeu este rațional, și universul trebuie să fie la fel. Deoarece oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu, putem, după cum spunea el, “să gândim în felul lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, înțelegerea universului este posibilă.

Acest angajament l-a determinat pe Kepler să fie un empirist rigid. Pentru că Dumnezeu îi dăduse acces la observațiile lui Tycho, era responsabil să le folosească cât mai mult posibil. De exemplu, orbita Pământului este cu 0,02% diferită de un cerc perfect. Chiar și această diferență mică l-a făcut pe Kepler să fie dispus să renunțe la presupusa perfecțiune a mișcării circulare favorizată de oamenii de știință din vremea sa.  Deși majoritatea celorlalți ar fi pus acest lucru pe seama unei erori de observație, Kepler cunoștea marja de eroare a observațiilor lui Tycho și credea că Dumnezeu se aștepta ca el să onoreze calitatea datelor, mai degrabă decât să le conformeze la ideile sale preconcepute despre cum “ar trebui” să fie. 

Kepler știa că teoriile sale vor fi respinse de oamenii de știință, dar nu i-a păsat. A trebuit să treacă multă vreme până când s-a descoperit cum a structurat Dumnezeu universul, așa că Kepler s-a gândit că poate aștepta încă un secol pentru a i se da dreptate. Credința sa în inteligibilitatea universului era întemeiată pe convingerea că lumea era guvernată de rațiunea divină, Logosul. Acest lucru l-a determinat să examineze lumea în mod sistematic, să nu o ia pe scurtătură, să folosească ceea ce Dumnezeu i-a dat și, în cele din urmă, să pună bazele astronomiei și fizicii moderne.

John Stonestreet, Glenn Sunshine – Breakpoint