Read it Later
You did not follow anybody yet.

Cu toții ne dorim ce este mai bine pentru copiii noștri. Luăm suplimente prenatale și urmărim creșterea lor în uter. Ne chinuim cu opțiunile de îngrijire a copiilor și de școlarizare. Milităm pentru terapii și adaptări. Ne rearanjăm programul pentru turnee și recitaluri. Muncim din greu pentru a le putea satisface nevoile… și dorințele lor. Ne dedicăm zilele noastre unor sarcini banale, cum ar fi schimbatul scutecelor, pregătirea cinei și temele. Alegem cu grijă cele mai bune Biblii pentru copii, cele mai bune grupe de familie din biserică și cele mai bune devoțiuni în familie pentru a-i ajuta să se dezvolte spiritual.  

Încercăm să facem tot ce putem pentru a ne asigura că copiii noștri sunt fericiți și sănătoși. Cu toate acestea, uneori, ca mame creștine, ne confruntăm cu alegeri dificile – atunci când ceea ce lumea spune că este cel mai bine pentru copiii noștri vine cu prețul ascultării noastre de Dumnezeu.

 

Suntem chemate nu doar să ne dăm viața pentru copiii noștri, ci, mai important, să ne dăm viața de dragul Evangheliei. Isus însuși a spus că oricine își iubește familia pământească mai mult decât pe El “nu este vrednic de Mine” (Matei 10:37). Aceasta poate părea o afirmație scandaloasă, mai ales pentru aceia dintre noi care avem privilegiul de a ne crește copiii într-o cultură occidentală bogată. Cu toate acestea, când ne gândim la Biserica primară, descoperim că mamele creștine au fost adesea nevoite să ia decizii extrem de grele pentru a prioritiza credința lor în detrimentul confortului familiilor lor – decizii de viață și de moarte.

Încrederea în planul mai bun al lui Dumnezeu chiar și atunci când e greu

La aproape două secole de la moartea, îngroparea și învierea lui Isus, creștinii s-au confruntat cu o persecuție tot mai mare din partea Imperiului Roman. La început, au fost ostracizați, bătuți sau exilați. Curând, însă, martirii creștini au fost arși, trași în țeapă sau decapitați. În unele dintre cele mai îngrozitoare cazuri, creștinii credincioși au fost aruncați în fața fiarelor sălbatice de dragul distracției.

Perpetua și Felicitas au fost două astfel de femei creștine credincioase. În timp ce amândouă trăiau în Cartagina, Perpetua era o nobilă, iar Felicitas era o sclavă. Perpetua era o proaspătă mamă, care încă își alăpta copilul când romanii au arestat-o pentru credința ei în Hristos. Felicitas era însărcinată în opt luni când au aruncat-o în închisoare. Aceste două mame și-au așteptat moartea – una legănându-și copilul în brațe, cealaltă purtându-l în pântece. Amândouă se întrebau dacă nu cumva ar fi mai bine pentru copiii lor dacă s-ar lepăda de credință.

Au simțit și o presiune externă pentru a se lepăda. Când familia Perpetuei îi aducea copilul pentru a-l alăpta, tatăl ei o ruga în mod repetat să renunțe la Isus: “Gândește-te la copilul tău, care nu va mai putea trăi după ce vei muri.”

Totuși, chiar și atunci, Perpetua s-a încrezut în suveranitatea și îndurarea lui Dumnezeu: “Totul se va întâmpla în închisoare după voia lui Dumnezeu; căci poți fi sigur că nu suntem lăsate singure, ci suntem în puterea Lui.” Ea credea că cel mai bun lucru pe care îl putea face pentru copilul ei era să se țină de credința ei. Ea avea încredere că Dumnezeu va avea grijă de copilul ei, chiar și atunci când ea nu va mai fi.

Felicitas a născut o fetiță cu puțin timp înainte de execuție. După ce și-au luat rămas bun de la copiii lor mici, romanii le-au condus pe cele două femei la Colosseum. Ele și-au plâns copiii pe care îi lăsau în urmă, dar au continuat să spere în Tatăl Ceresc pe care îl vor vedea în curând față în față.

Cum puteau Perpetua și Felicitas să rămână credincioase lui Dumnezeu când acest lucru le costa atât de mult pe ele și familiile lor? De ce credeau ele că martiriul ar putea fi vreodată ceea ce este cel mai bine pentru familiile lor?

Văzând planul perfect al lui Dumnezeu în lumina veșniciei

Perpetua și Felicitas au privit maternitatea prin prisma veșniciei. Ele ar fi putut să-și trădeze credința pentru a le oferi copiilor lor confort și siguranță temporară. În schimb, ele au crezut că “întristările lor ușoare de o clipă” nu erau nimic în comparație cu gloria care urma să fie descoperită (2 Cor. 4:17). În martiriul lor, Perpetua și Felicitas le-au demonstrat copiilor lor că dragostea lui Dumnezeu este mai bună decât orice altceva de aici de pe pământ.

Principala sarcină pe care Dumnezeu ne-o dă nouă, ca mame, nu este “oferiți copiilor voștri o dietă echilibrată, o educație de calitate și un cămin sigur” (deși toate aceste lucruri sunt importante pentru a le arăta copiilor noștri cum este Dumnezeu). El ne cheamă să ne învățăm copiii să-L “iubească pe Domnul Dumnezeul lor din toată inima lor, din tot sufletul lor și din toată puterea lor” (Deut. 6:5). Le insuflăm copiilor noștri că numai Dumnezeu merită afecțiunea și loialitatea noastră supremă – nu munca noastră, nu confortul nostru și nici măcar familiile noastre.

Ceea ce este mai bun pentru copiii noștri nu se găsește decât în centrul voinței lui Dumnezeu – în iubirea și ascultarea de El. Uneori, acest lucru înseamnă că copiii noștri vor suferi pentru credința lor. Isus i-a avertizat pe ucenicii săi cu privire la costul uceniciei: “Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine și pentru Evanghelie o va salva” (Marcu 8:35). Deși instinctele noastre materne ne-ar putea împinge să ne protejăm copiii de greutățile uceniciei, putem avea încredere că Tatăl nostru ceresc îi iubește mai mult decât noi.

Atunci când ne creștem copiii în lumina veșniciei, trebuie să fim dispuși să sacrificăm totul – viața noastră și chiar viața familiei noastre – de dragul Evangheliei.

Alegerea voii bune a lui Dumnezeu mai presus de binele lumii

Puțini dintre noi vor experimenta vreodată genul de persecuție pe care au îndurat-o Perpetua și Felicitas. Cu toate acestea, în fiecare zi, putem totuși să-i învățăm pe copiii noștri că planul bun al lui Dumnezeu este mai bun decât tot ceea ce are de oferit această lume.

Poate că putem face acest lucru lăsându-i pe copiii noștri să ne vadă renunțând la lucrurile pe care le dorim pentru a satisface nevoile altora. Ar putea însemna să sacrificăm timpul petrecut cu ei pentru ca noi să putem face ucenicie unor femei mai tinere sau să renunțăm la activitățile sportive de duminică dimineața pentru a putea prioritiza închinarea cu biserica noastră locală. Poate însemna să ne deschidem casele pentru adopție sau copii orfani. Pentru unele mame, chemarea lui Dumnezeu ar putea fi chiar mai costisitoare – cum ar fi să se mute de lângă familia extinsă și de la o casă confortabilă în câmpul de misiune. Fiecare dintre noi trebuie să ne rugăm pentru a avea discernământ cu privire la modul în care Dumnezeu va folosi familia noastră pentru Împărăția Sa și la ceea ce poate fi nevoie să lăsăm deoparte pentru a merge acolo unde ne conduce El.

La fel ca tatăl Perpetuei, oamenii ar putea să se opună deciziilor noastre. Ne vor spune că copiii noștri nu vor intra la o facultate bună, nu vor avea succes la locul de muncă sau nu vor face mulți bani. Chiar și în biserică, va trebui să ne luptăm cu tentația de a da prioritate succesului lumesc și securității în familie. Cu toate acestea, este mai bine pentru copiii noștri să ne privească cum umblăm în credincioșie față de Dumnezeu decât să le oferim tot confortul acestui pământ.

Pe măsură ce umblăm în dependență și ascultare față de Dumnezeul nostru, putem sacrifica lucrurile bune din această lume pentru ceea ce este mai bun din Împărăția lui Dumnezeu – atât pentru noi înșine, cât și pentru copiii noștri.

Bethany Broderick, Risen Motherhood

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close