Este viața fără rost?

Deșertăciune. Un cuvânt interesant. Corespondentul în ebraică este “hevel”, care înseamnă fum, abur, ceață. Un echivalent modern ar fi “hologramă”; ceva care pare real, dar cand întinzi mâna să-l apuci, nu poți. Toate lucrurile de sub sub soare sunt “hevel”, deşertăciune, abur. Pentru moment îți fură privirea, dar nu sunt durabile și nici nu pot oferi ceva concret.

Pe lângă noțiunea de efemeritate, “hevel” poartă însemnătatea absurdității, a enigmei. Eclesiastul ne spune în capitolul 6 că Dumnezeu îi dă unui om bogăție, avere și slavă, îi dă tot ce îi dorește sufletul. În ciuda acestor lucruri, în ciuda faptului că are tot ce și-a dorit, nu are abilitatea de a se bucura de ele, ci un străin va face lucrul acesta în locul său. Aceasta e o absurditate, o enigmă. Nu are niciun sens. Eclesiastul ne spune că viața este deșartă din cauză că lucrurile nu funcționează cum credem noi că ar trebui.

Eclesiastul – sau Regele Solomon – este demn de crezare deoarece vorbește din propria-i experiență. A fost cel mai bogat și înțelept rege care a trăit vreodată. Le-a putut încerca pe toate, neavând nicio limită în bogăție și slavă.

1. Plăceri

“Am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie şi gustă fericirea.” Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune. Am zis râsului: „Eşti o nebunie!” şi veseliei: „Ce te înşeli degeaba?”

Eclesiastul își începe căutarea după semnificație prin plăceri. Caută plăcerea în vin, fapte mărețe, artă, sex. Acțiunile sale se aseamănă cu consumerismul și goana după satisfacțiile pasagere ale zilelor noastre.

Lucrurile acestea oferă plăcere, însă nu o plăcere care poate da însemnătate vieții. Lasă un dor după ceva mai mult. Am experimentat lucrul acesta pe pielea mea. Solomon, care a gustat din plin paharul plăcerilor, ne spune fără echivoc că acesta este adevărul.

2. Înțelepciune

“Atunci mi-am întors privirile spre înţelepciune, prostie şi nebunie. – Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s-a făcut şi mai înainte. – Şi am văzut că înţelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul.” (Eclesiastul 2:12-13)

Eclesiastul își continuă căutarea după semnificație prin dobândirea înțelepciunii, concluzionând că este mai bine să trăiești ca un înțelept decât ca un nebun. Sfârșitul amandurora este același, însă, amândoi vor muri și vor fi uitați, în cele din urmă. Deși este bine să fii înțelept, priceput și bun, înțelepciunea nu poate aduce însemnătatea după care tânjim.

„Dacă şi eu voi avea aceeaşi soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept?” (Ecl. 2:15)

3. Cariera

“Mi-am urât până şi toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea.” (Ecl. 2:18)

Mulți oameni fac din carieră scopul suprem al vieții și sacrifică totul pentru ea. Munca poate fi satisfăcătoare, până la un punct și acesta nu e un lucru rău. Însă nu ar trebui să însemne totul, nu ar trebui să indice linia directoare după care se ghidează viața ta.

“Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare. Căci este câte un om care a muncit cu înţelepciune, cu pricepere şi cu izbândă, şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău.” (Ecl. 2:20-21)

4. Bogăție

“Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!” (Ecl. 5:10)

Bogăția, după care majoritatea oamenilor aleargă în ziua de azi, te va lăsa la fel ca celelalte lucruri: neîmplinit. Credem că bogăția ne va rezolva toate problemele și ne va deschide toate căile, însă Eclesiastul ne spune că nu vom trage folos din ea.

Toate aceste lucruri se dovedesc a fi goană după vânt. Să cauți îndelung sensul vieții, după care să afli ca ea nu are niciun sens poate fi extrem de deprimant. “Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde…”, spune Solomon. Societatea de azi, care beneficiază de cel mai ridicat nivel de trai și speranță de viață a tuturor timpurilor, este societatea în care rata depresiei este mai ridicată decât a fost vreodată.

În ce găsim împlinire?

“Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” (Ecl. 12:13,14)

Ar trebui să găsim împlinire în relația cu Dumnezeu, din cauză că am fost făcuți pentru aceasta. Cand trăim în felul în care am fost creați să trăim, găsim satisfacție, semnificație și bucurie. Găsim împlinire. Împlinirea aceasta este una veșnică.

Când încercăm să trăim altfel, vom sfârși dezamăgiți și deziluzionați. Bineînțeles, aceste lucruri nu vin imediat. Eclesiastul nu a fost supărat și mohorât în timp ce gusta din plăcerile lumii, în timp ce a construit lucrări falnice și când era adulat pentru înțelepciunea sa.

“Am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt şi că nu este nimic trainic sub soare.” (Ecl. 2:11). Tot ce se află sub soare este trecător. Sub soare suntem supuși timpului și spațiului, tot ce își are obârșia aici nu are valoare. Valoarea noastră, ca oameni, este dată de Dumnezeu. Secretul unei vieți netrăite în zadar este să o trăiești pentru Creator.

Casey Lewis, For the Church

Sursa foto: Gadiel Lazcano on Unsplash