Dumnezeu întotdeauna lucrează pentru noi și pentru binele nostru

Psalmul 18 este un psalm al lui David, un cântec care sărbătorește ziua când Domnul l-a izbăvit din mâna inamicilor săi și din mâna lui Saul. Acest psalm, cel mai lung din prima parte a Cărții Psalmilor, Îl laudă pe Dumnezeu pentru eliberarea Lui. Este de asemenea consemnat, cu mici diferențe, în 2 Samuel 22. În centrul acestui Psalm este o puternică mărturisire a credinței “Cu cel bun, Tu Te arăți bun, cu omul neprihănit, Te arăți neprihănit” (Ps. 18:22).

 

Acest psalm începe (v. 1-6) și se termină (v. 46-50) cu laude oferite lui Dumnezeu. Este o  laudă plină de iubire și recunoștință pentru protecția Lui de inamici și moarte. Acest psalm de laudă se bucură de victorile pe care Dumnezeu le-a dat regelui și oamenilor care Îi aparțin – victorii pe care lumea întreagă le-a văzut. 

 

Partea principală a acestui psalm (v. 20-29) celebrează credincioșia lui David și a lui Dumnezeu. David L-a slujit pe Dumnezeu cu integritate (ne vom uita mai jos la dificultățile care par să înconjoare acest tip de afirmație). Dumnezeu, la rândul Său, fusese întotdeauna de încredere și a binecuvântat regele pus de El. De fiecare parte a acestei meditații asupra credincioșiei avem dovada ajutorului puternic oferit de Dumnezeu lui David (v. 7-19; 30-45). Fiecare dintre aceste două părți are caracterul ei specific. Versetele 7-19 evidențiază lucrarea lui Dumnezeu în izbăvirea lui David. Versetele 30-45 subliniază succesul lui David, când Dumnezeu a lucrat prin el.

 

În lumina acestei vederi de ansamblu a structurii psalmului, vrem să privim mult mai atent la câteva puncte. În primul rând, cum poate David să fie fără vină (v. 20-24)? Afirmația nevinovăției este o temă repetitivă în acest psalm. Este afirmat cu o forță specială în Psalmul 26:

 

“Fă-mi dreptate, Doamne, căci umblu în nevinovăție și mă încred în Domnul fără șovăire! Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii și inima! Căci bunătatea Ta este înaintea ochilor mei și umblu în adevărul Tău. Nu șed împreună cu oamenii mincinoși și nu merg împreună cu oamenii vicleni.” (Ps. 26:1-4).

 

Dar David este un ucigaș și un bărbat adulter, ca să numim doar câteva dintre păcatele sale. Cum poate să pretindă că este fără vină?

 

Trebuie să recunoaștem că David a fost un urmaș devotat și perseverent al Domnului, chiar dacă a căzut într-un păcat foarte grav. Când a fost confruntat de Natan cu păcatele lui, s-a pocăit și s-a întristat adânc de ele. Și-a exprimat regretul în psalmii pocăinței, cum ar fi Psalmul 32 și 51. Viața lui ca întreg a fost caracterizată de respectarea fidelă a legământului lui Dumnezeu în ascultare și pocăință.

 

Lucrul pe care îl invocă David, deci, nu este o perfecțiune morală absolută. El a recunoscut că, după un astfel de standard nu ar putea niciodată sta în picioare:  “Nu intra la judecată cu robul Tău! Căci niciun om viu nu este fără prihană înaintea Ta” (Ps. 143:2). Mai degrabă, el își invocă credincioșia în comparație cu viclenia celor ce Îl urăsc pe Dumnezeu și pe regele Său. El nu face această comparație pentru a afirma că merită sau că a câștigat favorul lui Dumnezeu, ci să arate că harul salvator al lui Dumnezeu l-a schimbat cu adevărat din căile nelegiuite în care gândea, credea și trăia. David Îl iubea pe Dumnezeu și voia Lui, deci păcatul lui este grav pentru el și se pocăiește de bunăvoie și caută să trăiască o viață evlavioasă. În contrast, cei răi Îl disprețuiesc pe Dumnezeu și legea Lui sfântă. Îl ignoră și caută în orice fel să facă rău aproapelui. 

 

Din nou, David nu pretinde că neprihănirea lui perfectă a dobândit favorul lui Dumnezeu. Mai degrabă, el spune că Dumnezeu l-a adus in legământul Său și i-a oferit lui integritatea pe care o are. Este “Dumnezeu care mă încinge cu putere și mă povățuiește pe calea cea dreaptă.” (Ps. 18:32). El aparține și Îl urmează pe Dumnezeu și știe, prin urmare, că Dumnezeu va fi binevoitor cu el. Nu cei neprihăniți în ochii lor sunt salvați de Dumnezeu, ci cei smeriți: “Tu mântuiești pe poporul care se smerește și smerești privirile trufașe“ (Ps. 18:27). Toată puterea lui vine de la Dumnezeu (v.1), iar credința sau încrederea psalmistului întotdeauna se îndreaptă spre Dumnezeu pentru ajutor (Ps. 18:2; cf. Ps.26:1): “mă încred în Domnul fără șovăire”. Temelia grijii lui Dumnezeu pentru David nu se bazează pe meritele acestuia, ci pe alegerea lui Dumnezeu: “El m-a scos la loc larg și m-a scăpat, pentru că mă iubește.“ (Ps. 18:19).

David a scris acest psalm și putea să cânte despre credincioșia proprie, dar încă o dată vedem psalmul îndreptându-ne mintea dincolo de David către Unul mai mare și mai curat decât David. Psalmul este mai mult despre Hristos, care este în întregime fără vină, și abia apoi despre David. Pavel demonstrează asta în reiterarea acestui psalm în Romani 15:8-9. El scrie: 

 

”Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioșia lui Dumnezeu și să întărească făgăduinţele date părinților și ca neamurile să slăvească pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui, după cum este scris: ‘De aceea Te voi lăuda printre neamuri și voi cânta Numelui Tău.’“ (Rom. 15:8-9)

 

Citând Psalmul 18:49, Pavel arată că acest psalm vorbește despre Isus la fel de mult ca despre David. Într-adevăr, chiar și David poate pretinde integritatea legământului doar cât timp este în Hristos.

 

O altă caracteristică a acestui psalm este imaginea vie a lui Dumnezeu în izbăvirea lui David (v. 7-15). David a plâns pentru ajutor (v. 6) și Domnul a răspuns. “A plecat cerurile și S-a coborât: un nor gros era sub picioarele Lui. Călărea pe un heruvim și zbura, venea plutind pe aripile vântului“. Furia lui Dumnezeu a zguduit pământul (v. 7, 15) și tunetele și fulgerele L-au precedat (v. 12-14). Fum fierbinte ieșea din nările Lui și foc din gura Lui (v. 8, 15). Iată o imagine minunată a puterii și hotărârii lui Dumnezeu de a salva. Dar când s-a întâmplat asta în viața lui David? În timp ce analizăm istoria Vechiului Testament, nu putem găsi un astfel de episod. Ceva asemănător s-a întâmplat când Domnul s-a întâlnit cu Israel pe Muntele Sinai, dar nimic similar nu s-a întâmplat în experiența lui David.

 

Explicația este, desigur, că David vorbește metaforic în acest pasaj. El nu consemnează ceea ce a văzut cu ochii lui fizici, ci ceea ce ochii credinței sale au văzut întâmplându-se. Deși această putere incredibilă a lui Dumnezeu rămâne de obicei ascunsă vederii, este absolut reală, și este exercitată pentru binele poporului Lui. Dumnezeu întotdeauna lucrează cu putere și plin de pasiune pentru poporul Său, chiar și când noi nu observăm acest lucru. Imaginația poetică a lui David ne arată mai mult decât pot vedea ochii. 

 

Acest adevăr este citat din nou și din nou în Biblie. Trebuie să ne fie spus în mod repetat pentru că suntem atât de înclinați să credem că numai vizibilul este real. Gândiți-vă la experiența lui Elisei. El stătea în Dotan, aparent lipsit de apărare împotriva puterii regelui lui Aram. Când slujitorul său a intrat în panică, Elisei a răspuns “Nu te teme, căci cei care sunt cu noi sunt mai mulți decât cei care sunt cu ei!” (2 Împărați 6:16). Apoi, pentru a-l mângâia și mai mult pe slujitorul său, Elisei s-a rugat și Dumnezeu a făcut un lucru uimitor. ”Și Elisei s-a rugat și a spus: ‘Doamne, te rog, deschide-i ochii pentru a vedea!’ Și Domnul a deschis ochii tânărului; și el a văzut; și, iată, muntele era plin de cai și de care de foc de jur împrejurul lui Elisei.” (2 Împărați 6:17). Elisei nu fusese niciodată în pericol, pentru că Domnul era de partea lui. 

 

Vedem ceva similar când autoritățile au venit să îl aresteze pe Isus în grădina Ghetsimani. Isus părea slab și lipsit de apărare. Petru, condus de panică, a încercat să Îl apere cu o sabie.

 

“Însă Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia la loc, căci toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri! Sau crezi că n-aş putea să-L rog pe Tatăl Meu, Care Mi-ar pune chiar acum la dispoziţie mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Matei 26:52-53).

 

Isus s-a supus arestării nu pentru că era neajutorat, ci pentru că a acceptat Voia Tatălui pentru moartea Sa și răscumpărarea noastră. 

 

Acest psalm ne reamintește tuturor că Dumnezeu lucrează întotdeauna pentru noi și pentru binele nostru. În Noul Testament, Apostolul Ioan subliniază același lucru: “Cel Ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4). Nu trebuie să ne temem, pentru că Dumnezeu ne va salva la timpul potrivit de El. Ar trebui să Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru mila și ajutorul Său, așa cum face acest psalm.

Robert Godfrey, Ligonier