Read it Later
You did not follow anybody yet.

Cei de-o seamă cu tine vs. părinți

30% dintre studenți părăsesc cursurile după primul an de studii. Deși rata scade în anii următori, totalul studenților care se retrag este undeva între 40-50%. Care este motivul? 

 

Cele mai întâlnite motive sunt lipsa disciplinei, lipsa banilor, lipsa prietenilor și lipsa abilității. Primul motiv pentru care tinerii părăsesc Facultatea de Înțelepciune este presiunea grupului: influența celorlalți din același grup social sau aceeași categorie de vârstă. Aceasta nu se limitează la cei tineri, însă este extrem de influentă în tinerețe. Un astfel de tipar de gândire de grup rezultă în decizii proaste, apoi păcat, apoi stres, apoi eșec și, în cele din urmă, renunțarea la studii.

 

Cum rămânem înscriși la Facultatea de Înțelepciune, ba chiar să absolvim cu onoruri? Proverbele 1:8-19 ne arată cum să biruim presiunea venită din partea celor de o seamă cu noi și cum să perseverăm cu succes în studiile noastre. Totul începe prin a pune părinții pe primul loc, iar nu colegii.

 

Îndrumarea părinților va face să-ți meargă bine 

 

Părinții tăi te iubesc. “Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale!” (Proverbe 1:8). Cititorul este numit “fiule” de trei ori, reamintindu-i-se nu numai cine l-a adus pe lume, l-a protejat și îngrijit, ci și de relația iubitoare dintre el și părinții lui.

 

Părinții tăi te învață înțelepciunea. Transmițând “învățătura” și “îndrumarea” (Prov. 1:8), părinții se supun poruncii din Deuteronom 6:6-9, unde Dumnezeu le cere să-și învețe copiii înțelepciunea lui Dumnezeu.

 

Părinții tăi își doresc ca tu să reușești. “Căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău şi un lanţ de aur la gâtul tău.” (Proverbe 1:9). Cununile și lanțurile erau medaliile de aur în vremea lui Solomon. Părinții își învață copiii cum să devină campioni.

 

Părinții tău nu încearcă să te închidă. Încearcă să te pregătească pentru libertate.

 

Dar dacă cedez influenței celor de seama mea uneori?

 

Presiunea grupului te va distruge

 

Cei de-o seamă cu tine sunt păcătoși. “Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei! Dacă-ţi vor zice: „Vino cu noi! Haidem să întindem curse, ca să vărsăm sânge, să întindem fără temei laţuri celui nevinovat” (Proverbe 1:10-11). Nu se mulțumesc să păcătuiască doar ei înșiși, ci doresc să îi atragă și pe alții. Ademenesc, conving, ispitesc și momesc, bătând la ușa minții și a inimii, invitându-te să te alături găștii lor păcătoase. “Să nu te pornești la drum cu ei”, avertizează Solomon. El compară și pune în opoziție caracterul malefic al prietenilor cu cel iubitor al părinților.

 

Cei de-o seamă cu tine îți spun minciuni. “Vom găsi tot felul de lucruri scumpe şi ne vom umple casele cu pradă; vei avea şi tu partea ta la fel cu noi, o pungă vom avea cu toţii” (Proverbe 1:13-14). Aceștia promit prosperitate, popularitate, securitate și identitate noilor recruți. Însă toate aceste sunt promisiuni false de la tatăl minciunilor, care de la început a fost un ucigaș (Ioan 8:44-45). 



Cei de-o seamă cu tine sunt condamnați. “Căci ei întind curse tocmai împotriva sângelui lor şi sufletului lor îi întind ei laţuri. Aceasta este soarta tuturor celor lacomi de câştig: lăcomia aduce pierderea celor ce se dedau la ea.” (Proverbe 1:18-19). Au vânat, iar vânătorii cad în capcană. Ceea ce le-au făcut celorlalți li se face acum lor. Pedeapsa este croită după păcatele lor. Au stat la pândă împotriva altora, însă se pândesc pe ei înșiși. Păcatul a avut beneficii pe termen scurt, însă costuri pe termen lung, este atrăgător, dar mortal. 

 

Părinții te obligă să te dezvolți, însă cei de-o seamă cu tine te îndreaptă spre distrugere.




David Murray, Crossway



Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close