Cum ar trebui să se raporteze un creștin la un homosexual?

Când vine vorba de homosexualitate, creștinii tind să pună păcatul acesta într-o categorie aparte. Pentru mulți, ideea homosexualității produce dezgust, scârbă sau mânie. Nu cred că aceasta este atitudinea pe care trebuie să o exprimăm.

Înainte de a fi acuzat pe nedrept de ceva, afirm clar că nu aprob păcatul homosexualității. Dumnezeu e foarte clar în Cuvântul Lui când condamnă acest păcat în Levitic, Romani 1, 1 Corinteni 6 și 1 Timotei 1. Însă nu cred că păcatul homosexualității trebuie pus într-o categorie aparte. Dumnezeu condamnă, în același context din 1 Corinteni 6 și 1 Timotei 1, adulterul heterosexual cât și toate celelalte păcate sexuale amintite.

Nu păcatul este ceea ce ar trebui să definească identitatea cuiva. Identitatea noastră este, în primul rând, cea de oameni. Toți oamenii, oricât de păcătoși ar fi, încă mai poartă în ei o mică parte din chipul lui Dumnezeu. Hristos este cel care dorește să întregească chipul Lui în fiecare, prin credință și pocăință.

Unii creștini, dacă aud despre vreo cunoștință de-a lor că este homosexuală, decid să nu mai aibă niciun fel de legătură cu persoana respectivă. Nu cred că aceasta este o atitudine corectă. Lumea e plină de păcătoși, însă noi alegem selectiv să ne ferim doar de unii. De ce?

De ce față de curvari nu avem aceeași atitudine? În fond, Dumnezeu îi va condamna și pe unii, și pe alții. Da, poate vedem adulterul ca fiind ceva natural din punct de vedere biologic pe când homosexualitatea este ceva nenatural. Nu cred că asta trebuie să justifice atitudinea amintită mai sus. Făcând asta, ajungem să dezumanizăm un grup selectat de noi.

Cred că toți, inclusiv homosexualii, au nevoie de „harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toți oamenii” (Tit 2:11). Putem vorbi și stabili o relație cu o persoană homosexuală la fel cum avem și cu alți colegi. Da, nu vom aproba comportamentul lor, dar asta nu înseamnă că nu putem avea o relație chiar și cu aceste persoane. Ar trebui să avem disponibilitatea să purtăm discuții profunde și cu persoanele homosexuale. Când a fost pe Pământ, Hristos a stat la masă cu cei mai păcătoși dintre păcătoșii vremii. Femei ușoare, trădători, hoți, nereligioși. A intrat în casele unora dintre ei, le-a arătat har și le-a vorbit despre iertare și pocăință. Înainte de toate trebuie să putem sta la masă cu cei care au nevoie de har. Trebuie să putem să li-l comunicăm.

Harul lui Dumnezeu nu este doar pentru acea categorie de păcătoși pe care o agreăm noi. Harul lui Dumnezeu este pentru TOȚI oamenii. Toți oamenii au nevoie să se simtă acceptați și iubiți indiferent de păcatele lor.

Rosaria Butterfield este una dintre cele mai importante voci evanghelice pe acest subiect. Am citit din scrierile ei, i-am ascultat mărturia și am putut vedea cum Dumnezeu s-a îndurat de ea și a scos-o din comunitatea LGBTQ. Este căsătorită cu un bărbat, are copii și vorbește altora despre harul lui Dumnezeu chiar și pentru această comunitate. Obișnuiește că spună că și în comunitatea LGBTQ există posibili fii și fiice ale lui Dumnezeu care încă n-au cunoscut harul transformator al Tatălui Ceresc. Dumnezeu dorește ca Biserica Lui să caute să vestească Evanghelia chiar și acestora, deși este un stil de viață care foarte greu poate fi lăsat în urmă. Rosaria Butterfield a ieșit din această comunitate pentru că un creștin a fost dispus să poarte discuții lungi și ample cu ea, a fost suficient de persistent ca să o invite să vină la biserică, i-a arătat har și i-a prezentat harul. Nu este singurul exemplu de acest fel. Sunt și alte nume importante pe care recomand să le citiți precum Christopher Yuan, Jackie Hill Perry și alții. Citiți-le mărturia și veți vedea că a fost nevoie de cineva să le arate har înainte de a-l cunoaște.

Calea harului lui Dumnezeu nu înseamnă evitare, batjocură sau dispreț al aproapelui. Calea harului înseamnă disponibilitatea de a interacționa și de a purta conversații pe subiecte în care interlocutorii nu sunt de acord. Harul lui Dumnezeu este și pentru homosexuali. Iar pentru asta, Mântuitorul vrea să se folosească de noi, ucenicii săi, ca să fim o mărturie pentru o comunitate care, din păcate, va crește tot mai mult și în România.