Read it Later
You did not follow anybody yet.

Dacă ar fi ca dreptatea să învingă în Ucraina, Rusia și-ar opri operațiunile militare, s-ar retrage din țară, ar ceda Crimeea și Donbasul Ucrainei, și-ar cere iertare public, ar asigura mijloace pentru reconstruirea țării, iar Vladimir Putin și-ar da demisia din președinție, predându-se pentru a fi judecat pentru crime de război. Fără intervenție supranaturală, acest lucru nu se va întâmpla. Atunci, la ce ne putem aștepta și spera? Pentru ce să ne rugăm? Cum ar arăta un sfârșit just al războiului ruso-ucrainean?

În cartea mea recentă despre tema războiului, discut importanța strădaniei de a obține pacea și dreptatea, prin și după război. Multe dezbateri se concentrează prea mult asupra motivelor îndreptățite ale începerii războiului. A fost justificată invazia sau nu? (Spoiler: nu). Însă dreptatea cere mai mult de la oamenii statului decât să bifeze câteva criterii și astfel războiul să primeasca justificare sau îndreptățire.

 

Pentru ca un război să fie îndreptățit, trebuie ca sfârșitul lui să implementeze condiții durabile de pace și dreptate – atât de bune încât să poată fi implementate în lumea aceasta păcătoasă. Rusia nu poate obține dreptate în urma unei invazii nedrepte, iar pacea care ar rezulta în Ucraina în urma invaziei ruse ar fi o pace impusă de un regim tiranic. După cum spunea Tacit despre romani: “După ce că pustiesc totul în cale, spun că asta-i pace!”, rușii ar putea face la fel. Nu exista dreptate în victoria rușilor.

 

Cum ar arăta dreptatea și pacea pentru Ucraina?

 

Aceasta întrebare grea este pentru ucrainieni și pentru sprijinul internațional, care oferă arme, adăpost refugiaților și implementează sancțiuni economice Rusiei. Ce fel de pace și dreptate putem obține? Este posibil să obținem așa ceva? Avem vreo șansă reală de succes?

 

Aceste lucruri depind de cursul pe care îl va lua războiul și e greu să prezicem ce se va întâmpla. Dar întrezărim câteva scenarii. Unul dintre ele ar putea fi acesta: dacă sancțiunile sunt destul de dure și armata ucraineană rezistă, Putin ar putea decide să scurteze războiul și să se mulțumească cu porțiunile estice ale Ucrainei deja cucerite, retrăgându-se din restul teritoriilor. Își va fi dovedit abilitatea de a lua ostatică Ucraina și întreaga securitate europeană, iar conducerea statală a Ucrainei va fi fost supusă dorințelor sale.

 

În acest caz, o pace durabilă ar putea însemna ca Kievul și comunitatea internațională să cadă de acord asupra unei anumite stări de neutralitate permanentă, la fel cum Finlanda și Austria au acceptat după Al Doilea Război Mondial. Președintele Ucrainei a sugerat disponibilitatea sa de a lua în considerare o astfel de opțiune în primele ore ale invaziei. Neutralitatea ar permite ca viața de zi cu zi să continue în Ucraina și ar reduce posibilitatea unui nou atac. Ar însemna reînceperea activităților, economiei, investițiilor și ajutorului internațional, dezvoltării – ajutând Ucraina să scape din capcana instabilității și a conflictelor înghețate.

 

Un alt scenariu ar presupune ca Rusia să obțină o victorie rapidă, iar apoi este blocată în revolte violente în vestul Ucrainei și în orașele mari. Războiul se va întinde pe o durată de câțiva ani, va distruge mare parte din infrastructura și viața civică a Ucrainei, iar în cele din urmă rușii sunt nevoiți să se retragă, la fel cum au făcut-o în Afganistan în 1989.

 

În acest caz, Ucraina va rămâne întreagă, liberă și având o pace aparentă. Va fi zdruncinată, sărăcită și vulnerabilă în fața războiului civil între partea vestică a Niprului și populatia părții estice, vorbitoare de rusă.

 

În acest caz, dreptatea și pacea ar necesita un efort internațional mai amplu, de lungă durată pentru a readuce Ucraina la un nivelul celorlalte națiuni. Ar fi nevoie de miliarde pentru reconstruire, stabilitate și o misiune de monitorizare a ONU pentru a se asigura că Rusia nu va mai trece granița. 

 

Cum vom trata Rusia după război?

 

În oricare dintre scenarii, cea mai grea parte rămâne modalitatea în care ar trebui lumea să relaționeze cu Rusia după război. Un război drept înseamnă pace și dreptate pentru toți combatanții, nu doar pentru învingător sau pentru victimă. Cum vom implementa dreptatea și pacea față de Rusia, când guvernul acesteia se face vinovat de una dintre cele mai flagrante, periculoase și letale agresiuni internaționale din ultimele decenii?

 

Răspunsul depinde de felul în care războiul se va sfârși și de acțiunile Kremlinului. Presupunând că Putin rămâne la putere și nu va îndrepta niciuna din acțiunile sale, țările europene și SUA vor adopta politicile restrictive ale Războiului Rece. Sancțiunile vor fi dure, iar Rusia va fi izolată și împiedicată de la accesul resurselor lumii civilizate, pentru a-i limita influența.  Acesta va fi un efort pe termen lung.

 

Dacă Putin nu va rămâne la putere, la fel cum s-a întâmplat cu liderii sovietici după înfrângerea din Afganistan, atunci restul lumii are o mai mare oportunitate și responsabilitate. La ultima schimbare de regim a Rusiei, lumea civilizată a irosit oportunitatea de a o ajuta să facă tranziția spre o conducere transparentă, corectă, legală, care poate fi trasă la răspundere și care respectă drepturile și demnitatea umană. În schimb, Rusia s-a deteriorat în anii 1990 într-o oligarhie coruptă, iar în anii 2000 a intrat într-un regim autoritarist, în opoziție implacabilă față de restul lumii libere, care a pierdut două războaie împotriva teroriștilor, în Sudul Asiei și în Orientul Mijlociu.

 

Nu trebuie să țintim spre o schimbare violentă de regim în Rusia – șansele de a provoca o putere nucleară sunt prea mari. Însă, dacă Putin se sabotează pe sine prin nebunie și exagerare (iar videourile protestelor anti război din Rusia sugerează că Putin nu este atât de înrădăcinat în putere cum își dorește să creadă lumea occidentală), vom avea una dintre cele mai bune oportunități din ultimii 30 de ani pentru a ajuta o mare putere să facă tranziția spre o guvernare democratică. Va fi o sarcină herculeană, dar a eșua ar însemna o catastrofă.

 

 

Paul D. Miller, Baptist Press

Sursa foto: Photo by Gayatri Malhotra on Unsplash 

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close