Crăciunul și „fericita noastră nădejde”

„Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toți oamenii a fost arătat și ne învață să o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos” (Tit 2:11-13).

În aceste versete, apostolul Pavel plasează viața creștinului între două „arătări” sau, mai clar, două „revelații”. Am putea să le numim și două „veniri”. Pe de o parte, creștinul privește înspre „harul care a fost arătat” odată cu prima venire a Domnului Isus Hristos. Apostolul Ioan vorbește despre prima venire a Domnului nostru în aceeași termeni ai harului: „Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. (…) Și noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har; căci legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos” (Ioan 1:14, 16-17). Prima venire a Domnului nostru, sărbătorită la Praznicul care ne stă înainte, a fost o revărsare a harului divin. Acum, în prag de sărbătoare, se cuvine să ne oprim și să contemplăm și noi bogățiile nemărginite ale harului, care au fost revărsate peste noi prin prima venire a Domnului nostru în lume. Contemplarea harului lui Dumnezeu revărsat peste noi prin venirea lui Hristos trebuie să ne conducă nu doar la recunoștință, ci și la un nou mod de viață, caracterizată de „cumpătare, dreptate și evlavie”.

Apostolul ne îndeamnă însă să nu rămânem cu privirile pironite doar spre trecut, ci să privim în viitor. Cel care a venit umil și necunoscut în Betleem va mai veni odată, de data aceasta, public, într-o uimitoare descoperire a Slavei Sale. Aceasta este, spune apostolul, „fericita noastră nădejde”.

De ce toate aceste observații într-o meditație de Advent? Pentru că, peste două săptămâni, vom sărbători, din nou, prima venire a Domnului nostru. El ar trebui să fie bucuria noastră la sărbătoare, dar lucrurile s-au complicat nespus de mult. Sărbătoarea vine la pachet cu multe alte activități, cu multe alte daruri și oferte. Atât de multe, încât ne este greu să ne sortăm prioritățile și trăirile. Ne bucurăm noi cu adevărat de prima Sa venire, de nașterea Domnului sau de celelalte lucruri care însoțesc sărbătoarea?

Există un test! Cu câtă bucurie ne gândim și așteptăm a doua Sa venire? Dacă spunem că ne bucurăm de prima venire, că arătarea Sa în lume este ceea ce ne încântă, atunci este de așteptat să tânjim după cea de-a doua venire, după arătarea deplină a slavei Sale. Sau, reformulând lucrurile în termeni negativi, dacă suntem nepăsători cu privire la cea de-a doua venire, este absurd și irelevant să susținem că prima ne produce bucurie.

Acum, în prag de sărbătoare, să ne întrebăm dacă trăim cu „cumpătare” sau, precum toți ceilalți, ne aruncăm cu nesaț asupra momelilor de pe cale, într-o încercare contra-cronometru de a ne îndeplini poftele? Este a doua venire a Domnului Isus Hristos „fericita noastră nădejde” sau nu cumva este aceasta legată mai degrabă de… Să ne cercetăm!