Păcatul afectează viața noastră fie că o conștientizăm sau nu. Sfințenia Creatorului nostru este cea care determină rânduiala pe care Acesta a lăsat-o în lumea în care trăim. Problema este că, uneori, acest standard pare să se fi schimbat. Asta nu înseamnă că s-a schimbat natura Creatorului nostru Sfânt. Asta m-a făcut să mă gândesc la păcat și la categoriile în care îl putem împărți. Nu am abordat subiectul din perspectiva clasică a gravității lor, ci oarecum dintr-o perspectivă „taxonomică.” Acestea sunt cele patru categorii pe care le-am putut observa de-a lungul anilor.
1. Păcat prin context
Anumite acțiuni nu sunt rele în sine, ci contextul determină dacă sunt păcătoase sau nu. Un exemplu ar fi acela autoapărarea. Când o persoană moare ca urmare a autoapărării, nu vorbim de crimă, ci de protejarea vieții celui atacat. Contextul determină dacă este crimă sau nu, dacă este păcat sau nu.
De-a lungul secolelor, au fost anumite momente în care Dumnezeu a schimbat standardul pentru ceea ce am numit mai sus păcate prin context. Sub legea lui Moise, era păcat să mănânci anumite tipuri de carne. Sub Hristos, legile curăției care țineau de alimentație și igienă nu au rămas standard moral, ci au fost schimbate. Acest lucru a fost posibil pentru că era vorba de păcat prin context.
Un alt exemplu ar fi actul intim. Relația sexuală între soț și soție nu este păcat. În orice alt context, adică cu alți parteneri, este păcat. Contextul determină dacă o anumită acțiune este păcătoasă sau nu. În același timp, există păcate care sunt în esența lor păcate.
2. Păcat prin (chint)esență
Păcatul prin esență se referă la încălcarea principiilor divine inamovibile. Actul sexual dintre doi bărbați sau două femei, din perspectiva Scripturii, este, în orice context posibil, păcat. Cu alte cuvinte, nu există niciun context în care așa ceva să fie moral. Același lucru ar putea fi spus în ce privește violul sau avortul și sclavia. Anumite acțiuni sunt în esența lor păcatoase. Desigur, ultimul secol a produs multe discuții în ce privește unele din categoriile etice pe care le amintesc mai sus. Cine vrea să le justifice, le va justifica. Cine înțelege că trebuie să se pocăiască de ele, se va pocăi
3. Păcat prin cantitate
Această categorie s-ar putea încadra la păcate prin context, dar am ales să o separ pentru a clarifica câteva exemple. Multe lucruri pot deveni păcat prin abuz cantitativ. A mânca nu este păcat, dar a mânca exagerat de mult intră în categoria îmbuibării. A avea grijă de propriul corp e indicat, dar a avea o preocupare exagerată și constantă poate intra în categoria păcatului prin cantitate. Lista poate continua cu multe alte exemple în care alocăm exagerat de mult timp unei anumite activități în detrimentul altora necesare. Practic, lista aceasta poate fi interminabilă. Ceea ce avem nevoie este înțelepciune în a ști cum să folosim timpul, energia și să nu abuzăm cantitativ.
4. Păcat prin conștiință
Pavel vorbește în Romani și în 1 Corinteni despre încredințarea creștinului de a face sau a nu face ceva anume. Dacă un creștin are libertatea să mănânce carne închinată idolilor, atunci, dacă mănâncă, nu va păcătui. Alt creștin nu are aceeași libertate de conștiință și mâncând, păcătuiește. Ce produce această diferență? Conștiința fiecăruia. Vinovăția sau nevinovăția conștiinței va determina dacă e păcat sa nu. Dumnezeu lasă asta la latitudinea noastră. Desigur, nu vorbim de principii (esență), ci de lucruri minore. Aceasta e categoria cea mai disputată. Mulți fac din probleme de conștiință principii și din principii probleme de conștiință. Trebuie să avem înțelepciune să separăm cele două categorii. Într-un articol ulterior voi dezvolta categoriile deciziilor.
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter