Băieții au nevoie de mamele lor

Băieții au nevoie de tații lor, știm asta. Băieții au nevoie de tații lor pentru a le oferi un model de masculinitate, pentru a le oferi un model de dragoste și afecțiune pentru o femeie, pentru a-i învăța abilități de care vor avea nevoie în viață. Și fetele au nevoie de tații lor. Ele au nevoie ca tații lor să le protejeze, să fie afectuoși cu ele și, în acest fel, să le arate limite fizice sănătoase. Ele au nevoie ca tații lor să țină băieții la distanță și, în cele din urmă, să-și dea binecuvântarea lor acelui bărbat special. Fetele au nevoie de mamele lor. Au nevoie ca mamele lor să le arate feminitatea, să le învețe și să le formeze să fie femei, să le modeleze răbdarea și înțelepciunea. Cărțile, blogurile și predicile abundă pentru fiecare dintre aceste categorii. Dar cum rămâne cu băieții și mamele lor?

Băieții au nevoie de mamele lor – sunt convins de asta. Chiar și băieții adolescenți, băieții care sunt aproape bărbați. Văd acest lucru când mă uit în urmă la propria mea viață. Nu ar fi exagerat să spun că mama mea a fost principalul meu sfătuitor și cel mai de încredere tovarăș în acei ani turbulenți ai adolescenței. Nu că nu aș fi avut prietenii de vârsta mea, dar niciunul din ei nu m-a influențat la fel de mult ca ea. Deseori îmi petreceam timpul liber dintre școală și cină discutând cu ea în timp ce ne pregătea masa. O însoțeam în diverse activități doar ca să putem vorbi. Îi făceam confidențe și mă bazam pe înțelepciunea ei și pe interpretarea pe care o dădea gândurilor și sentimentelor mele. Vorbeam despre fete și despre Dumnezeu și cam despre tot ceea ce gândeam și trăiam. Mă bazam pe ea pentru afecțiune fizică. În atât de multe feluri am vrut să fiu ca ea, să îmi modelez o mare parte din viața și caracterul meu după al ei. Abia când Aileen a intrat în viața mea, această prietenie, această dependență, a început să se diminueze. Relația pe care o aveam cu cea mai importantă femeie din copilăria mea a scăzut încet, pe măsură ce relația cu cea mai importantă femeie din viața mea de adult a crescut. Prima mă pregătise, într-un fel, pentru a doua.

Relația dintre un băiat și mama sa este una unică și prețioasă. Din păcate, este o relație pe care o privim adesea cu suspiciune, ca și cum apropierea dintre un băiat și mama sa ar fi un semnal de alarmă, ca și cum ar putea indica o feminitate latentă sau poate chiar homosexualitate. Avem nume pentru băieții care sunt apropiați sau prea apropiați de mamele lor – ei sunt băieții mamei sau fetițe sau fătălăi. Un băiat care este apropiat de mama sa este un băiat pe care îl considerăm slab, nu puternic.

Cu toate acestea, James Dobson, în cartea sa “Bringing Up Boys”, dedică un întreg capitol mamelor și fiilor și spune următoarele: “Calitatea relațiilor timpurii dintre băieți și mamele lor este un predictor puternic al sănătății psihologice și fizice pe tot parcursul vieții.” Scriindu-le mamelor, Kevin Leman spune: “Deși ar putea fi firesc să crezi că bărbatul din viața fiului tău… ar avea cea mai mare influență asupra lui, deoarece amândoi sunt bărbați, din contră. Tu îți influențezi fiul în mod direct și ai un impact mult mai mare asupra bărbatului care va deveni.” În Biblie îl vedem pe Timotei îndrumat și învățat de mama și bunica sa (2 Timotei 1:5), îl vedem pe Solomon avertizându-și fiul să nu se îndepărteze de învățătura mamei sale (Proverbe 1:8), vedem apropierea lui Iacov de Rebeca (Geneza 27). În istorie și în istoria bisericii întâlnim mulți oameni mari care au fost modelați de mamele lor la fel de mult ca și de tații lor, mulți oameni mari care atribuie ceea ce au devenit influenței mamelor lor.

Și totuși, chiar și în cercurile creștine se acordă puțină atenție relației dintre băieți și mamele lor, cel puțin după ce trec de stadiul de copil mic. Este rareori menționată și rareori celebrată. Încă privim cu suspiciune un băiat care petrece mult timp cu mama sa sau o mamă care este apropiată de băiatul ei. Există încă acea suspiciune – acea suspiciune irațională și nedreaptă. Există încă acea teamă că un băiat ar trebui să fie neapărat mai aproape de tatăl său decât de mama sa.

Astăzi am și eu un băiat adolescent. Suntem apropiați, dar bănuiesc că el și Aileen sunt și mai apropiați. Văd și sărbătoresc relația unică dintre ei. El i se confesează, depinde de ea, primește afecțiune de la ea. Și asta e bine, asta îmi aduce bucurie. El este un băiat care are nevoie de mama lui, așa cum am fost și eu. Am încredere că ea îl va ajuta și-l va ghida în acești ani de formare cu o perspectivă pe care eu pur și simplu nu o am. Am încredere că, într-un fel, relația de care se bucură cu mama lui îl pregătește pentru relația de care se va bucura într-o zi cu soția lui. Poate că, la fel ca mine, va putea să repete ceea ce a spus John Wesley: “Am învățat mai multe despre creștinism [și viață] de la mama mea decât de la toți teologii din Anglia”.

Tim Challies