Read it Later
You did not follow anybody yet.

“De ce trebuie să citim Biblia, tati? Este atât de mare și greu de înțeles.”


Ca tată a cinci copii și pastor de peste două decenii, am auzit multe întrebări bune și oneste din partea unor copii inteligenți și curioși. Cum ai răspunde acestei întrebări și altora asemenea ei? În acest scurt articol, voi răspunde întrebării: “Bazat pe experiența ta, ce sfaturi ai avea pentru a-i învăța eficient Biblia pe copii?” 

 

1. Începe cu rugăciune și roagă-te fără încetare.

 

În primul rând, roagă-te. Roagă-te ca Duhul Sfânt să te ajute să înțelegi pe măsură ce studiezi pasajul pe care îl vei expune. Roagă-te ca Duhul Sfânt să îți dea cuvintele potrivite. Roagă-te pentru planul de lecție. Roagă-te pentru copiii tăi pe nume. Roagă-te când vă adunați împreună ca familie, ca biserică sau grupă. Fii un exemplu de dependență de îndrumarea lui Dumnezeu în studiul Scripturii pentru copiii tăi.

 

2. Trăiește ceea ce predici.

 

Vorbind de exemple, trebuie să trăiești ceea ce predici. Dacă vrei ca pruncii tăi sau cei pe care-i înveți să-și dorească să învețe ceea ce are Biblia de spus, trebuie să îi lași să te vadă citind și desfătându-te în Cuvânt. Dintotdeauna m-am trezit dimineața devreme, iar fiica mea Evelyn deasemenea. Când era mică, se trezea cu câteva minute după mine, cobora scările și mă găsea pe fotoliu cu o cafea într-o mână și Biblia în cealaltă. Îi făceam și ei o ciocolată caldă. Stătea lângă mine în liniște (ea este și acum dintre cei liniștiți!) și sorbea în timp ce eu citeam. Nu știu ce simțea sau gândea în fiecare dimineață, însă știu că atunci când mă auzea predicând duminica despre cât de importantă este Biblia știa că vorbesc serios, deoarece îmi văzuse obiceiul zi de zi, an după an. Pentru a-i învăța eficient pe copii, trebuie să practici obiceiurile pe care pe vrei ca ei să și le însușească. 

 

3. Concentrează-te asupra Cuvântului.

 

Nu te-ndepărta de la Cuvânt. Ca învățători ai celor mici care trăiesc într-o lume limitată de distracția continuă, este tentant să petrecem puțin timp asupra Scripturii. Însă fără a auzi ce are Dumnezeu de spus prin Cuvântul Său nu există nicio speranță ca ei să audă vestea bună și transformatoare a Evangheliei, de care au nevoie cel mai mult.

 

4. Fă timpul acesta interactiv și interesant.

 

Gândește-te la metode prin care poți include componente interactive și interesante în felul în care îi înveți Biblia pe copii. Deoarece copiii sunt fragezi, creierele lor încă se dezvoltă și au un nivel redus de atenție, se vor chinui să înțeleagă concepte complexe, cum ar fi vinovăția fiecărei ființe umane existente vreodată datorită păcatului lui Adam. Așa că folosește un limbaj simplu, evită să îi copleșești cu prea multă informație, împarte episoade sau pasaje ale Bibliei în unități ușor de însușit și permite-le să interacționeze cu tine la fel cum interacționezi și tu cu ei. Împărtășește cu ei ceea ce ți se pare interesant sau provocator. Dacă ție ți-a stârnit interesul, cel mai probabil va fi la fel cu ei. Pune-le întrebări, jucați-vă, faceți crafturi, folosește recuzita sau alți stimuli vizuali. Cântați cântece. Mimați scenete biblice. Implicați emoțiile și trupurile copiilor prin toate cele cinci simțuri. Când copiii sunt implicați activ în procesul de învățare, ai mai multe șanse să își amintească ceea ce au învățat.

 

5. Pune în practică.

 

Leagă Biblia de viața de zi cu zi. Ajută-i pe copii să înțeleagă cum lecțiile biblice pe care le predai se aplică direct problemelor pe care le întâmpină. Aceasta ar putea include cum se raportează față de autoritate: părinți, profesori, pastori sau polițiști. Ar putea include pași practici despre cum să fie buni cu cineva cu care e dificil să te joci sau cum să își ceară iertare când au greșit. Atunci când copiii văd felul în care Biblia este relevantă în viața lor, au mai multe șanse să interacționeze cu ea și să-i asculte cuvintele înțelepte.

 

6. Fii constant.

 

Continuitatea este foarte importantă atunci când vine vorba de a învăța copiii. Când e timpul de lecție, este important ca învățătorii să stabilească o rutină și să se țină de ea. Fie că începi cu o activitate distractivă, apoi treci la o poveste, apoi la lecție, după care faceți un craft. Când copiii știu la ce să se aștepte sunt mai receptivi.

 

7. Fă să fie distractiv.

 

Diavolului nu-i place când oamenii lui Dumnezeu sunt fericiți. Așa că fii fericit! Distrează-te! Să-i înveți Biblia pe copii (sau pe oricine, dar mai ales pe ei!) ar trebui să fie plăcut atât pentru tine, cât și pentru ei. Pe lângă crafturile, cântecele, jocurile distractive care sunt legate direct de text și lecții, simte-te liber să începi, să termini sau să te oprești la jumătatea lecției și să aveți un timp plăcut de dragul copiilor.

 

O relație profundă și durabilă cu Dumnezeu

 

A-i învăța Biblia pe copii poate fi o mare provocare, dar dacă este făcută bine, poate fi foarte satisfăcătoare. Fiind un exemplu al devotamentului față de Cuvântul lui Dumnezeu, creând o rutină, învățând Cuvântul, corelând lecția cu viața reală (viața lor reală), făcând lecția interactivă, interesantă și distractivă și rugându-vă împreună, puteți să îi ajutați pe copii să crească în cunoștință și dragoste față de Cuvântul lui Dumnezeu, echipându-i cu armura necesară pentru a crește în credință și a avea un impact pozitiv în casa și comunitatea lor. Mai mult și mai important, îi veți ajuta să aibă o relație profundă și durabilă cu Dumnezeu.



Douglas Sean O’Donnell, Crossway

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close