3 întrebări – meditație din Exodul 3-4

De îndată ce Își prezintă planul de a salva poporul, Dumnezeu îl anunță pe Moise că el va fi persoana prin care va înfăptui acea lucrare, iar aceasta generează trei întrebări:

„Cine sunt eu?” (vezi v. 11). Să notăm că întrebarea nu are un caracter filosofic. Mai degrabă, Moise se vede mic și neputincios în lumina sarcinii imense care tocmai îi fusese încredințată: „Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon și să scot din Egipt pe copiii lui Israel?” (vezi v. 11). Este o întrebare la care Moise nu primește un răspuns sau, cel puțin, nu unul imediat. Primește însă o asigurare: „Eu voi fi negreșit cu tine (…)” (vezi v. 12). Este răspunsul pe care îl primim și noi, adeseori, atunci când stăm în fața unor lucrări ce par copleșitoare. Oare nu așa trebuie să se fi simțit și ucenicii, în Matei 28, atunci când Domnul nostru îi trimite să „facă ucenici din toate neamurile”? Aceeași asigurare nu întârzie însă să apară: „Și iată că Eu sunt cu voi!” Ne-am obișnuit, de ceva vreme, să ne bizuim tot mai mult pe metode, pe strategii, pe viziuni. Fără a nega utilitatea acestora, insist să reamintesc că, în ultimă instanță, ceea ce contează este prezența Lui Dumnezeu în lucrările noastre.

A doua întrebare pe care Moise o adresează lui Dumnezeu este „Cine ești Tu?” Sau, folosind termenii din textul biblic, Moise Îl întreabă pe Dumnezeu care Îi este Numele? Moise va trebui să spună poporului „Cine l-a trimis”! (vezi v. 13). Practic, răspunsul la această întrebare va fi oferit de-a lungul întregii cărți Exodul și, într-un sens, de-a lungul întregii Scripturi care este descoperirea de Sine a lui Dumnezeu. Un răspuns condensat nu întârzie să apară: „Eu sunt Cel Ce sunt” (vezi v. 14). Este de prisos să spun că spațiul meditației nu îngăduie o analiză detaliată a Numelui oferit aici. Ar trebui să notăm totuși că acest Nume are de-a face cu existența absolută a lui Dumnezeu. Dumnezeu, pur și simplu, este! Existența lui nu depinde de niciun factor exterior Lui. Dimpotrivă, după cum avea să explice apostolul Pavel mai târziu în cartea Faptelor, „în El avem ființa.” Să mai adăugăm și faptul că Dumnezeu avea să descopere Cine este și prin faptele de sfințenie, consumate cu ocazia scoaterii lor din Egipt.

Călătorind înainte în timp, cu peste un mileniu, întâlnim un evreu care a avut curajul să spună „EU SUNT,” folosind astfel Numele divin și identificându-se cu Dumnezeu. (Ioan 8:58) Este vorba despre Dumnezeu care S-a coborât în mijlocul oamenilor pentru a le aduce mântuirea. Dumnezeu S-a făcut de cunoscut prin evenimentele Exodului, dar, în mod suprem, Dumnezeu S-a făcut cunoscut prin Fiul Său, prin Întruparea, Viața, Moartea și Învierea Sa. La cruce observăm sfințenia lui Dumnezeu prin judecata rostită asupra Fiului Său; în ziua învierii vedem puterea lui Dumnezeu prin faptul că L-a înviat pe Isus Hristos din morți; în toate acestea vedem harul lui Dumnezeu, prin faptul că Domnul nostru a fost judecat în locul nostru și a înviat pentru ca noi să avem viață. Dumnezeu se definește pe Sine, iar definiția Sa este Isus. Autorul Proverbelor avea dreptate atunci când scria: „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în El și stă la adăpost.” (Prov. 18:10)

În sfârșit, apare și cea de-a treia întrebare: „Dar dacă nu vor crede?” (vezi Exodul 4:1-9). Iată aici o întrebare tulburătoare. Pentru că am citit Biblia de atâtea ori, cunoaștem finalul cărții Exodul, dar, presupunând câteva clipe că nu l-am cunoaște, am putea să ne întrebăm: va avea Domnul putere să Își scoată poporul din mâna celei mai puternice țări și armate din acea vreme? Istoria ne va arăta că da. Aceeași istorie ne va arăta însă că minunile slăvite ale lui Dumnezeu nu vor găsi ecou în inimile împietrite ale poporului. Problema cea mai mare nu va fi inabilitatea lui Dumnezeu, ci necredința lor, în ciuda lucrărilor minunate, desfășurate în mijlocul lor, iar aceasta până în punctul în care Însuși Dumnezeu se va întreba: „Până când nu va crede el (poporul) în Mine, cu toate minunile pe care le fac în mijlocul Lui?” (Numeri 14:11)

Trecând din nou peste veacuri, Evangheliile ne prezintă aceeași tristă realitate. Domnul nostru se miră de necredința celor din Nazaret (Marcu 6:6). În ciuda minunilor unice săvârșite de Domnul nostru, poporul rămâne împietrit și necredincios. Bineînțeles, trebuie însă să facem din nou călătoria peste veacuri, până când ajungem la noi, la generația noastră…