Read it Later
You did not follow anybody yet.
Un studiu recent analizează schimbarea valorilor pe care preadolescenții (8-12 ani) le formează prin intermediul culturii pop. Cercetătorii de la Center for Scholars and Storytellers din cadrul UCLA au analizat 16 caracteristici pe o perioadă de 50 de ani.
Studiul se bazează pe valorile promovate de programele de televiziune care erau populare în rândul copiilor între 8 și 12 ani, între anii 1967 și 2017. Cercetătorii analizează modul cum 16 valori și-au schimbat importanța în această perioadă de timp.
Cea mai importantă trăsătură în 2017 (ultimul an studiat) era reușita, urmată de acceptarea de sine, imaginea, popularitatea și apartenența la o comunitate; acestea formau primele cinci.
Un lucru curios reprezintă faima, care a fost pe penultimul loc timp de aproape 40 de ani (pe locul 15 până în 1997), iar apoi a fost propulsată pe primul loc în 2007. Până în 2017, ajunsese pe locul 6.
De ce a fost faima atât de importantă în 2007? Cercetătorii o conectează cu creșterea platformelor rețelelor de socializare, precum Facebook (lansat in 2004) și YouTube (lansat în 2005). Adolescenții au adoptat rapid aceste noi găselnițe ale tehnologiei și mulți creatori de conținut ai acelei prime decade a anilor 2000 au produs “show-uri despre faimă pentru adolescenți”, au concluzionat cercetătorii. Aceste platforme, “care, pentru prima dată, erau accesibile oricui dorea să își formeze o audiență, erau revoluționare și păreau să fie o parte esențială a progresului”. Hannah Montana este un astfel de show, care are ca protagonistă o fata celebră sub acoperire.
De asemenea, studiile au arătat că această căutare a popularității este corelată cu o creștere a narcisismului și cu o scădere a empatiei.

Apartenența la o comunitate sau mărinimia au fluctuat în importanță de-a lungul anilor, la rândul lor, potrivit studiului. Aceste fluctuații în importanță sunt direct corelate cu schimbările culturale. Importanța unei comunități a fost pe primul sau al doilea loc în 40 de ani, apoi a ajuns pe locul 11 în 2007. A fi amabil și folositor a fost considerat de o importanță majoră, fiind pe locul doi din 1967 până în 1997. În 2007 a ajuns pe locul 12, iar în 2017 pe locul 8.

Profesorul de psihologie Yalda Uhls, coordonatorul studiului și fondatorul Center for Scholars and Storytellers, a remarcat următoarele: “Consider că televiziunea reflectă cultura, iar în această jumătate de secol de date și analize am demonstrat că cultura americană s-a schimbat drastic. Mass-media joacă un rol important deoarece tinerii își formează conceptele despre lume și societate prin ceea ce este în afara mediului apropiat lor.”

O schimbare majoră a valorilor pe care o evidențiază studiul (din 2007 până în 2017) este influențată direct de mesajele pe care copiii le primesc din reality show-uri și seriale.
Cele mai populare show-uri printre preadolescenți în 2017 au fost “America’s Got Talent” și “American Ninja Warrior.” Printre serialele urmărite, cele mai populare au fost “Thundermans” și “Girl Meets World.” Valorile promovate de seriale au fost cele de acceptare de sine, apartenență la o comunitate și amabilitatea. În reality show, faima, egocentrismul și imaginea personală sunt cele care se promovează.
Reality show-urile, care sunt create pentru o audiență largă, sunt vizionate în special de adolescenți, care tind să se concentreze pe competiție și importanța de a fi câștigătorul a ceva. De asemenea, aprobă tactici precum bullying-ul și înșelăciunea pentru a câștiga.
Agnes Varghese, autorul principal al studiului, explica influența pe care show-urile o au asupra copiilor:
“Dacă adolescenții privesc, admiră și se identifică cu oameni cărora le pasă doar de faimă și câștig, aceste valori vor deveni din ce în ce mai importante în cultura nostra. Reality show-urile reflectă aceeași tendință pe care am vazut-o și în 2007, cu valori centrate pe propria persoană pe primele locuri.”

Un alt aspect important, pe care show-urile de orice fel, regizate sau nu, îl neglijează este sârguința necesară pentru a ajunge faimos – mai ales pentru o persoană normală. Este un deficit crucial, având în vedere că adolescenții își formează sistemul de valori în acești ani, bazându-se pe ceea ce percep ca fiind de dorit sa realizezi în viitor.

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close