Read it Later
You did not follow anybody yet.

Tehnologia

Unul dintre cei mai importanți factori din cultura modernă care contribuie la surmenaj este tehnologia. Unii dintre noi petrecem majoritatea timpului în fața ecranului datorită slujbei; însă, chiar și după ce orele de muncă se termină, timpul liber este petrecut la fel: stând pe canapea, cu telefonul în mână sau televizorul în față. Nimeni nu a studiat în profunzime efectul pe care interacțiunea aproape continuă cu tehnologia îl are asupra creierului uman. Fiind stimulat permanent, creierul nu are destul timp de odihnă și deconectare. Stând la semafor sau la coadă la supermarket – nu luăm o pauză de a nu face nimic, ci umplem acest timp cu informații și date. Este foarte dăunător pe termen lung.

Jacques Ellul (1912-1994), sociolog și teolog protestant, descrie tehnologia ca fiind o mișcare care acaparează omenirea și transformă totul în numele eficienței (The Technological Society). Percepem această înclinare a societății către tehnologie și eficiență așa cum suntem încurajați: tehnologia ne face viața mai ușoară, mărește productivitatea și facilitează legăturile cu alte persoane în mediul virtual.

 

Tehnologia a devenit omniprezentă; aproape orice lucru este atins și influențat de ea. De aceea, ne-am pierdut simțul critic cu privire la rolul acesteia în viețile noastre. Nu observăm cum algoritmii ne modelează percepția despre lume, a apropiaților și a noastră.

 

Un efect negativ a creșterii exponențiale a folosirii tehnologiei moderne este acela că trupurile noastre, mișcarea și activitatea lor, par să conteze din ce în ce mai puțin. Citându-l pe Andy Crouch, Steven Wedgeworth scrie: “Mare parte din ceea ce numim ‘tehnologie’ nu ne ajută să devenim mai productivi în ceea ce facem, ci mai degrabă face munca în locul nostru. În timp ce pretinde că ne ajută să devenim mai eficienți, acest tip de tehnologie ne dresează să facem cât mai puțin sau chiar nimic.”

 

Stresul financiar 

 

Un al doilea factor important reprezinta finanțele. Multe familii resimt presiunea financiară: credite, chirii, taxe, datorii. Viața în orașele mari devine tot mai scumpă și mulți au un stil de viață mai extravagant decât își pot permite. Cumpărăturile din impuls, investiții financiare riscante – toate duc la situații financiare dificile, mai apoi la ore de muncă suplimentare și din ce în ce mai puțin timp liber.

 

Din păcate, nu putem neglija statisticile care arată efectele dramatice pe care stresul financiar îl are asupra căsniciilor. Rămâne unul dintre motive principale pentru care cuplurile divorțează. Studiile au arătat că certurile din cauza banilor în primii ani de căsnicie sunt un indicator al unui viitor divorț. Cu toate aceste resurse disponibile care arată stresul financiar al căsniciilor, te-ai aștepta la unitate între soți în acest domeniu. 

 

Însă nu e așa. În același studiu, SunTrust Bank a arătat că 20% dintre participanți au declarat că au cheltuit 500 de dolari sau mai mult fără știrea partenerului, 36% nu și-au consultat soțul/soția cu privire la achiziții importante, iar 6% au declarat că au conturi bancare de care partenerul nu știe. 

 

 Un stil de viață sedentar

 

Faptul că mulți oameni (mai ales bărbați) fac muncă intelectuală și stau toată ziua la birou este o altă caracteristică a culturii moderne. Acest lucru a dus la obezitate și sedentarism. Niciodată în istorie bărbații nu au muncit atât de puțin fizic. Efectele acestui stil de viață nu sunt imediate, ci se cumulează în decursul mai multor ani.

 

Încă din secolul al IV-V-lea î.Hr, pe vremea lui Aristotel și Hipocrate, “tatăl medicinei”, oamenii au observat că suntem mai fericiți după sau în timpul efortului fizic. Hipocrate a spus: “Doar hrana nu îl va păstra pe om sănătos; trebuie să facă exerciții fizice”. Trata depresia cu plimbări lungi. Dacă nu funcționa imediat, sfatul lui era să mai încerci o dată. “Plimbarea este cel mai bun tratament.”

 

Charles Spurgeon spunea despre puterea pe care mișcarea trupului o are asupra spiritului: “O gură de aer de pe malul marii, o plimbare în bătaia vântului nu numai că îți va înviora sufletul, ci îți va oxigena și trupul, ceea ce este aproape la fel de important.” (Lectures to My Students, 160).

 

Pastorul Mark Jones le scrie colegilor săi și nouă: “Efortul fizic este o parte importantă a unei vieți normale… A mânca peste măsură, ca rezultat al unui stil de viață neglijent, a devenit un păcat acceptabil printre mulți creștini (…). Sunt convins că mulți pastori ar trebui să se urce pe bicicletă, să alerge, să se plimbe și să pună ceva mușchi pe ei, atunci ar fi mai eficienți. O lipsă de disciplină în domenii ca hrana, exercițiul fizic și băutura reflectă o lipsă de disciplină și în alte domenii ale vieții creștine. Efortul fizic este prietenul creștinului și care – cu excepția unei stări precare de sănătate – ar trebui să facă parte din viața fiecărui creștin.”

David Murray, Crossway

Art Rainier, David Mathis – Desiring God

Sursa foto: Photo by Kinga Cichewicz on Unsplash 

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close