Părtășia noastră, zilnic schilodită!?

În textele NT există mai mulți termeni prin care este descrisă părtășia creștină, dar termenul care redă de obicei părtășia credincioșilor este koinōnia.[1] În textele pauline unde se folosește acest cuvânt, ideea dominantă este cea a credincioșilor care împărtășesc, se bucură împreună de ceva, cel mai adesea realități spirituale.[2] Astfel credincioșii sunt „în părtășie cu Fiul Său, Hristos” (1 Cor. 1:9), sunt „părtași (syngkoinōnos) toți” cu Pavel la același har (Filip. 1:7) au „părtășie în Duhul” (Filip. 2:1).

Benedicția paulină din 2 Cor. 13:13 este singura formulă triadică din NT în care Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt menționați explicit împreună într-o astfel de binecuvântare: „harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi toți”. Deși expresia „împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” poate fi înțeleasă ca un genitiv obiectiv (credincioșii beneficiază de o relație cu Duhul), paralelismele anterioare din benedicție sunt construite printr-un genitiv subiectiv[3] și trebuie înțelese ca har dăruit de Hristos și dragoste arătată de Dumnezeu. Păstrând consecvența genitivală, dar ținând cont și de contextul larg al epistolei ce accentuează chemarea la unitate a bisericii, „împărtășirea Sfântului Duh” vizează o părtășie între membrii bisericii care e generată sau determinată de Duhul.[4] Înțelegem astfel că este vorba de o părtășie creată de Duhul.

Rădăcina acestui termen stă la baza altor cuvinte formate sau compuse, întâlnite în texte care nu au în vedere doar o întâlnire pentru „comuniune” (cântare, predicare, rugăciune), așa cum este adesea percepută în bisericile noastre.

După revărsarea Duhului, credincioșii „stăruiau în legătura frățească (părtășie – koinōnia, Fapte 2:42)”. Această părtășie implica și bunurile în comun (koina, v. 44) și asigurarea că nimeni nu ducea lipsă de nimic (4:34). Deși practica a fost temporară și limitată, ea arată că relațiile credincioșilor erau jertfitoare, dincolo de o întâlnire doar pentru închinare.

În Romani 12:13, credincioșii sunt îndemnați să fie părtași (koinōuntes) la nevoile sfinților, ca o demonstrare a dragostei (v. 10). Ospitalitatea sau găzduirea este una din modalitățile concrete de dragoste sau părtășie. Pavel încheie un prim șir de îndemnuri de a pune în practică dragostea și grija unii față de ceilalți, menționată în v. 10. În primul său îndemn din v. 13, Pavel folosește forma verbală a termenului koinōnia: „fiți părtași la nevoile sfinților”. El nu îndeamnă doar la a avea părtășie cu sfinții, ci la a avea părtășie cu, a fi implicați în nevoile sau lipsurile sfinților.[5] Astfel, deschiderea casei și împărtășirea ei cu alți credincioși este inclusă în dimensiunea părtășiei.

În 1 Timotei 6:18 credincioșilor bogați li se poruncește să fie „gata să împartă” (koinōnikous), termen precedat în același text de „darnici” (eumetadotous), cele două cuvinte fiind sinonime.[6] O astfel de dorință de a dărui era animată de afecțiunea și grija pentru comunitatea creștină sau de persoanele individuale din acea comunitate în care cel bogat era parte.[7] Același cuvânt și îndemn este adresat tuturor credincioșilor în Evrei 13:16. Se poate observa că grupul de cuvinte koin are o perspectivă colectivă, comunitară, nu una individuală sau privată.[8]

Aceste cuvinte denotă o părtășie practică, adesea costisitoare, care e departe de „comuniunea” palidă din bisericile noastre. În NT părtășia afectează relațiile, dar și posesiunile noastre. Cristopher J. Wright susține că părtășia creștină are rădăcini adânci în etica socio-economică a VT: „experiența părtășiei – în sensul ei deplin, bogat, concret neo-testamentar – îndeplinește pentru creștin funcții teologice similare celor pe care țara le îndeplinea pentru israelitul VT”.[9] Așadar termenul „părtășie” nu se limitează doar la întâlniri împreună pentru a ne ruga, cânta și citi Scripturile. Duhul a creat părtășia prin transformarea noastră, transformare ce afectează profund relațiile noastre, cât și posesiunile noastre. În egală măsură grija, ospitalitatea și dărnicia manifestată față de frații noștri în Hristos sunt parte din părtășie, la fel de importante ca rugăciunea, cântarea și studierea împreună a Scripturii.

Nu cumva ne alimentăm adesea cu o părtășie trunchiată, ciopârțită de „spiritualitatea” noastră? Nu o limităm cumva doar la întâlnirile din cadrul unei clădiri și uităm de realitatea zilnică a relațiilor noastre, relații ce au nevoie și de grija și posesiunile noastre?

 

 

 

[1] Substantivul koinōnia este folosit de 19^x în NT, în timp ce verbul koinōneō înregistrează opt ocurențe. Vezi Peter T. OˈBrien, „Fellowship, Communion, Sharing” în Distionary of Paul and His Letters, eds. Gerald F. Hawthorne, Ralph P. Martin (Downers Grove: Inter-Varsity, 1993), 293; THAYER, 351-352.

[2] Peter T. OˈBrien, „Fellowship, Communion, Sharing”, 293.

[3] Coling G. Kruse, 2 Corinthians, Exegetical Guide to the Greek New Testament, ediție electronică (Nashville: B&H Academic, 2020), format kindle, locație 97%.

[4] George H. Guthrie, 2 Corinthians, BECNT (Grand Rapids: Baker Academic, 2015), 654.

[5] Douglas J. Moo, The Letter to the Romans, ediția a doua (Grand Rapids: Eerdmans, 2018), 797-798.

[6] BDAG, 440.

[7] Robert W. Yarbrough, The Letters to Timothy and Titus (Grand Rapids; Londra: Eerdmans; Apollos 2018), 337.

[8] NIDNTTE, vol. 2: 706-713.

[9] Etica Vechiului Testament pentru comunitatea creștină, traducere de Silviu Tatu (Oradea: Casa Cărții, 2019), 197.