Categorii doctrinare: cum să distingem între principiile esențiale și secundare

Cum facem distincția între decizii mari și mici? Cum ne raportăm la cei față de care avem diferențe doctrinare? Care diferențe sunt esențiale și care sunt secundare? Stabilirea unor categorii care să ne ajute să luăm decizii etice, practice și doctrinare ne poate fi de mare folos. De-a lungul anilor am gândit un sistem împărțit în patru categorii, care poate, desigur, suferi modificări. M-am gândit să-l împărtășesc, poate vă este de folos.

1. Principii esențiale (fundamentale)

În această categorie intră principiile fără de care cineva nu poate fi numit creștin. La începutul secolului XX, un grup de creștini au scris „The Fundamentals: A Testimony To The Truth”, o colecție de 90 de eseuri. Scopul acestor volume a fost să articuleze principiile fundamentale ale creștinismului protestant. De la acest titlu a apărut ulterior denumirea de fundamentalist, folosită astăzi, mai mult sau mai puțin, cu sens peiorativ. Există o categorie de principii în orice domeniu care nu sunt discutabile. „Negociem orice, dar nu și principii”, spunea politicianul Corneliu Coposu. Pentru asta a fost gata să sufere închisoarea la canal, același loc în care a fost închis și bunicul meu. Sistemul de valori e ce determină aceste principii în cazul fiecăruia. Ca pastor și creștin, există câteva principii esențiale de la care nu pot face rabat. În această categorie trebuie puse principiile fără de care cineva nu poate fi considerat creștin. Poate fi cineva considerat creștin dacă nu crede în trinitate? Unii ar zice da, eu nu sunt de această opinie. Aceasta a fost, într-un anumit fel, întrebarea la care au încercat să răspundă autorii „fundamentelor”.

Așadar, iată doar câteva exemple: doctrina trinității, nașterea din fecioară, divinitatea și învierea Mântuitorului, inspirația divină a Scripturii, mântuirea prin har etc. Acestea, cât și multe altele sunt esențiale pentru a stabili terenul doctrinar comun.

În ce privește ortopraxia, am putea enumera relațiile homosexuale, adulterul, violul, genocidul etc. Anumite acțiuni sunt în esența lor imorale, fiind păcate în oricare context le-am plasa. Spațiul nu mi-ar ajunge pentru a le enumera pe toate și explica de ce le consider esențiale. Ar fi nevoie ca fiecare să fie discutate în parte. Există și o categorie a principiilor secundare pe care le consider importante, dar nu esențiale.

2. Principii secundare

Această categorie determină, în general vorbind, liniile denominaționale, fără a nega că putem fi frați cu cei care au anumite principii neesențiale diferite. Chiar și în cadrul aceluiași cult vor fi distincții secundare pe care le vor avea bisericile între ele. Aceasta poate fi categoria care ne dă cel mai mult de furcă. Fiecare ar trebui să gândească o astfel de listă. Întrebarea fundamentală care face distincția între principiile esențiale și cele secundare are de-a face, de cele mai multe ori, cu mântuirea.

Deși sunt baptist și susțin credobaptismul, consider că prezbiterienii, metodiștii sau reformații care nu au aceeași înțelegere sunt frații mei. Nu cred că au dreptate în privința practicii lor, dar fac o distincție între erezie (prima categorie) și eroare (a doua categorie). Desigur, nu înseamnă că îl voi lăsa pe un astfel de frate să dea învățătură pe subiectul respectiv în biserica pe care o păstoresc, dar caut să fac o distincție între principiile esențiale și cele secundare.

Escatologia va fi mereu un subiect controversat. Atât timp cât cineva crede în revenirea Mântuitorului, nu am o problemă să colaborez cu oameni care au sisteme diferite. Chiar și în cadrul aceluiași sistem escatologic vor exista nuanțe diferite. De 12 ani slujesc în aceeași biserică cu tatăl meu. Nu înțelegem lucrurile la fel în ce privește momentul răpirii, dar n-am făcut din asta un subiect de divizare. Nu știm când vine, nu știm cum vine, dar știm că vine. Credința în revenirea Mântuitorului este esența escatologiei.

Alte câteva doctrine amintite ar putea fi perspectiva cuiva asupra divorțului și recăsătoririi. Am o poziție clară în privința acestui subiect, dar nu consider că nu pot colabora cu alții care au poziții diferite. În funcție de poziția pe care o au pe subiect, doi păstori vor consilia diferit, vor avea libertatea să cunune sau nu un cuplu. În ciuda înțelegerii diferite, cred că rămân frați.

Poziția cuiva asupra suveranității divine și libertății umane poate fi un principiu secundar. Nu cred că ar trebui să existe încrâncenare între calviniști și arminieni dacă pot cădea de acord asupra principiilor esențiale. De mii de ani se discută despre suveranitatea divină și responsabilitatea umană fără a se ajunge la un consens. Care e rostul să reîncălzim același cartof? Evident, fiecare trebuie să ajungă la niște concluzii personale, dar încercarea de a-l convinge pe altul de poziția proprie mi se pare o pierdere de timp pe acest subiect, deoarece rareori se schimbă perspectivele ca rezultat al dialogului. Sunt și elemente din această discuție pe care le cred esențiale. Înțelegerea cuiva asupra pierderii sau nepierderii mântuirii o încadrez la principii fundamentale.

Sunt unii care vor încadra în această categorie subiecte precum vorbirea în limbi, atât timp cât nu o văd ca semn al mântuirii (asta ar atinge prima categorie). Știu că îmi asum un mare risc să fiu judecat amintind câteva din aceste subiecte controversate, dar cred că e necesar ca fiecare slujitor (și nu numai) să gândească o astfel de categorisire. Desigur, ar fi multe alte subiecte care ar putea fi menționate aici. Reamintesc faptul că nu înseamnă că aprob perspectivele menționate în cea de-a doua categorie, dar păstrez o punte deschisă pentru a avea relații de frățietate cu cei care înțeleg lucrurile secundare diferit. Nu îi voi aproba în aceste categorii, dar pot colabora cu ei pe diferite proiecte, pot învăța lucruri bune de la ei în alte domenii. Tot despre principii este vorba, ceea ce arată că și această categorie are o greutate mare, dar nu la fel de mare ca prima.

Niciunul dintre noi nu poate fi „brici” din punct de vedere doctrinar, de aceea cred că avem nevoie de o doză (cât mai) mare de smerenie. Rămân multe lucruri bune pe care le putem învăța unii de la alții chiar dacă avem distincții clare pe unele teme specifice.

Trebuie însă specificat faptul că nu e bine să fie divergențe în principiile secundare în conducerea aceleași biserici. Micile nuanțe pot fi diferite, dar nu poți avea colegi slujitori în aceeași biserică având învățături opuse pe subiecte precum vorbirea în limbi, botez, divorț și recăsătorire etc. O direcție unitară trebuie oferită de conducerea bisericii, altfel biserica ar fi divizată în două sau mai multe direcții. De exemplu, bisericile baptiste și penticostale din țările sovietice au fost obligate să stea sub o singură umbrelă în perioada comunistă, erau numite biserici baptiste. Evident că se iscau multe discuții în cadrul aceleași biserici. Din mărturiile auzite, a fost extrem de greu și doar comunismul i-a forțat să stea în aceeași biserică. Odată ce a căzut URSS, s-au despărțit. Mai devreme sau mai târziu se va ajunge la rupere în astfel de situații.

3. Încredințări

Încredințările sunt convingeri morale personale care pot fi păcat pentru unele persoane, dar nu pentru toți. Pavel dezvoltă această discuție în Romani 14:1-15:13 și 1 Corinteni 8. Apostolul menționează libertatea unora de a mânca din carnea jertfită idolilor, pe când alții nu aveau această libertate. Templele păgâne aveau magazine de carne „second-hand” întrucât aveau prea multă. Pentru unii creștini era ademenitoare oferta, pentru că produsele vândute erau probabil mai ieftine. Unii arheologi au propus că un astfel de magazin se afla foarte aproape de locația inițială în care se întâlnea biserica din Corint, deci posibil să fi fost mai rapid să facă cumpărăturile când veneau la biserică. Nu e însă sigur unde a fost primul loc de închinare.

Pentru păgânii care se pocăiseră era o problemă de conștiință să mănânce din carnea jertfită idolilor cărora se închinaseră înainte: „… unii, fiind obișnuiți până acum cu idolul, mănâncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; și cugetul lor, care este slab, este întinat.” (1 Corinteni 8:7b) Alții aveau libertatea să mănânce din carnea jertfită idolilor fără ca să aibă conștiința vinovată. Îndemnul lui Pavel, în acest caz, este ca cei care au libertatea de a consuma carne jertfită idolilor să nu consume pentru a nu fi o pricină de cădere pentru vreun frate sau soră: „De aceea, dacă o mâncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască.” (1 Corinteni 8:13)

Pavel dezvoltă subiectul încredințărilor și în Romani 14, unde nu oferă ca soluție în toate cazurile abstinența. Apelul său este ca cel care are libertatea să facă un anumit lucru să nu-l disprețuiască pe cel fără acea libertate și invers (Romani 14:2). Concluzia sa este ca fiecare să trăiască în conformitate cu încredințarea pe care o are, încercând să nu fie o pricină de poticnire pentru fratele său. „Încredințarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândește singur în ce găsește bine. Dar cine se îndoiește și mănâncă este osândit, pentru că nu mănâncă din încredințare. Tot ce nu vine din încredințare e păcat.” (Romani 14:23)

Sunt deci situații în care aceeași acțiune poate fi păcat pentru o persoană, dar nu și pentru alta. Există libertăți și îngrădiri ale conștiinței pe care nu le avem toți.

O femeie poate avea încredințarea că trebuie să-și acopere capul, alta nu are această încredințare. Ar fi păcat pentru femeia care e mustrată de conștiință să nu o facă.

Dacă nu ai libertatea să asculți un anumit stil de muzică, nu o face. Dacă conștiința te condamnă, pentru tine e păcat. Tot ca pe o problemă de încredințare am văzut discuția din pandemie de a lua cina online sau nu în lunile în care eram închiși în case.

Să nu uităm, îndemnul apostolului Pavel este ca să existe respect reciproc, indiferent de libertățile pe care le are sau nu le are un credincios. Nu trebuie să facem din libertatea noastră un motiv de cădere pentru frații noștri.

4. Opțiuni

Cea de-a patra categorie ar trebui să fie cea mai simplă. Culorile scaunelor sau ale pereților dintr-o clădire nu au nicio valență morală. Dacă o biserică alege sau nu să servească participanților ceai sau cafea e pur și simplu o problemă de opțiuni. Se folosește un singur pahar sau mai multe la cina Domnului? Numărul de opțiuni este nelimitat, înțelegeți ideea. Nu e păcat dacă se alege oricare dintre opțiuni. Ce permit cutumele sociale sau simțul estetic depinde de la un context la altul și reprezintă o altă discuție. Deciziile trebuie luate, cu înțelepciune, în funcție de context.

Nu-mi plac luminile proiectate pe scenele bisericilor. Pot argumenta că sunt lipsite de înțelepciune, neplăcute, inutile, dar voi avea grijă să nu fac dintr-o opțiune personală un principiu. Nu îi voi anatemiza pe cei care optează pentru ele.

Problema cea mai mare este când vrem să facem din opțiuni principii. Sau din principii opțiuni. Sau din încredințări personale principii. Toate sunt pericole de care ne putem face vinovați. Este important să punem fiecare doctrină/alegere în categoria potrivită. S-ar putea ca animozitățile personale să îi facă pe unii să mute anumite învățături sau practici dintr-o categorie în alta. Trebuie făcută distincție între motivația personală și argumente.

 

Dacă ar fi să sumarizez aceste patru categorii ca să știm cum definim granițele, aș face-o în felul următor:

1. Principiile esențiale țin de mântuire, morală și ceea ce îl distinge pe un creștin de un evreu, de exemplu;
2. Principiile secundare definesc, la modul general (nu absolut), granițele denominaționale și/sau eclesiale;
3. Încredințările sunt convingeri personale care nu trebuie impuse asupra celorlalți;
4. Opțiunile nu au valoare morală, dar pot cuprinde sensibilitățile sociale și culturale.

Avem nevoie să trasăm linii roșii, dar și cercuri frățești. E nevoie de un echilibru între cele două. Am învățat în ultimii ani să țin deschisă poarta prieteniilor. Frații nu ne sunt dușmani, nici adversari. Decât să ne dărâmăm reciproc mai bine zidim separat, iar acolo unde găsim consens putem zidi împreună. Da, voi lua atitudine când consider că ceva este nepotrivit doctrinar în special în primele două categorii, dar doresc să păstrez loc de comunicare acolo unde consider că se poate.

„Gândul acesta dar să ne însuflețească pe toți care suntem desăvârșiți; și dacă în vreo privință sunteți de altă părere, Dumnezeu vă va lumina și în această privință. Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeași părere, să umblăm la fel.” (Filipeni 3:15-16)

Să umblăm deci la fel în învățăturile în care am ajuns de aceeași părere, iar distincțiile secundare să le ținem pentru biserica locală sau denominațiile din care facem (sau nu) parte. Motto-ul Bisericii Moraviene sumarizează intenția mea în cele scrise mai sus: în cele esențiale, unitate; în cele neesențiale, libertate; în toate lucrurile, dragoste.