O conversație despre decență

În fiecare săptămână, eu și prietenele mele întindeam o pătură pe un petic însorit de iarbă din campus și dezbăteam diverse subiecte: dacă decența feminină este inerentă sau culturală, dacă aceste standarde diminuează sau dau putere femeilor, dacă argumentul lui Shalit este în concordanță cu învățătura Bibliei și dacă decența noastră este la fel de importantă pe cât părea să creadă Shalit.

Subiect dificil

Deși au trecut 20 de ani de la dezbaterile noastre din facultate, subiectul nu a devenit mai ușor de discutat. Pe de o parte, avem creștinii care condamnă legalismul culturii puritane și  învățătura care ar căuta să stabilească standarde pentru îmbrăcămintea și conduita sexuală, ale femeii, deși acestea nu sunt menționate în mod specific în Scriptură. Iar pe de altă parte, lumea necreștină elimină toate limitele autoexprimarii sexuale și urăște orice încercare de a corecta alegerile cuiva. Dincolo de asta, cu toții ne ferim – și pe bună dreptate – să punem din neatenție responsabilitatea abuzului asupra victimei sau să îi blamăm vestimentația.

Cu toate acestea, în fiecare dimineață, femeile de pretutindeni își aleg o ținută și o îmbracă. Dar câte dintre acestea se supun poruncii lui Pavel de a „umbla cu băgare de seamă” (Efeseni 5:15). 

Oportunitate pentru ucenicie

Adesea primesc întrebări din partea mamelor despre limitele care trebuie impuse tinerelor noastre fiice. Iar eu sunt de părere că nu putem da un răspuns simplu și concis întrebării, aceasta fiind mult mai profundă decât lasă de înțeles; legându-se de identitatea noastră, mai exact de viziunea lui Dumnezeu pentru noi și de atitudinea noastră față de aceasta. Dacă înțelegem profunzimea întrebării putem începe prin a așeza o bază solidă.

Stând la raftul de pantaloni scurți și la cel cu costume de baie, avem o oportunitate de ucenicie. Întrebarea adevărată nu este despre lungimea sau adâncimea (deși poate fi necesar să răspundem și acestor întrebări) hainelor; ci despre identitate.

Shalit spune că o femeie îmbrăcată indecent „se prezintă într-un mod care neîndreptățește adevărata ei ființă”. Ceea ce purtăm spune o poveste despre cine suntem. Când Dumnezeu a croit primele haine pentru Adam și Eva, El a exprimat ceva despre identitatea lor: deși au căzut, au continuat să fie îngrijiți cu blândețe de Dumnezeu. Și de atunci, tot ceea ce a fost scos de-a lungul timpului din dulapurile noastre ar fi trebui să spună aceeași poveste.

În calitate de mame care vorbesc cu fiicele lor și apoi ca femei în vârstă încurajând femeile mai tinere, avem ocazia să modelăm nu doar tivuri sau decolteuri, ci și oameni cu suflet nemuritor. Când le chemăm pe tinere să-și amintească cine sunt cu adevărat, le va ajuta să decidă și cu ce să se îmbrace.

Îmbracă-te. Spune o poveste adevărată.

De luat în considerare cinci adevăruri despre identitatea noastră care pot ajuta femeile (tinere și bătrâne) atunci când își aleg o ținută.

1. Nu ești al tău.

„Voi nu sunteți ai voștri”, scrie Pavel, „căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul vostru” (1 Corinteni 6:19–20). Orice facem cu corpul nostru trebuie făcut cu recunoașterea faptului că trupurile noastre nu sunt ale noastre. Pentru un copil al Lui Dumnezeu, alegerile de ținută nu sunt fără limite. Avem ocazia să le arătăm fiicelor noastre privilegiul de a alege îmbrăcămintea care să-L glorifice pe Dumnezeu în fața lumii. Pentru că El ne-a creat și ne-a răscumpărat, noi ne îmbrăcăm – și facem orice altceva – pentru a-L onora.

2. Ești o femeie.

La început, Dumnezeu i-a creat bărbat și femeie, după chipul Său. Nu suntem doar oameni în general; noi suntem femei. Instrucțiunile Noului Testament despre lungimea părului pentru un bărbat și o femeie (1 Corinteni 11:14–15) indică faptul că femeile ar trebui să arate diferit față de bărbați. Suntem femei diverse – cu preferințe distincte, corpuri variate, medii culturale și etnice separate, circumstanțe diferite– iar, o femeie va avea întotdeauna nevoie de haine diferite față de următoarea. Dar orice am alege, hainele noastre nu ar trebui să vizeze neutralitatea. Ele ar trebui să urmărească să exprime (și să se bucure de) faptul că Dumnezeu ne-a creat femei.

Așa cum a scris Elisabeth Elliot în Let Me Be a Woman, „Faptul că sunt femeie nu mă face un alt fel de creștin, dar faptul că sunt creștin mă face un alt fel de femeie”. Dumnezeu te-a făcut femeie. Îmbracă-te ca atare. 

3. Aparții unei comunități. 

În toată Scriptura, nu există creștini singuri. De îndată ce Dumnezeu cheamă pe cineva la Sine, Îl și integrează în familia Sa. Cu toții facem parte din biserica Lui.

Și asta înseamnă că nu ne îmbrăcăm ținând cont doar de noi înșine. Ci ne îmbrăcăm ca niște oameni care aparțin altor oameni. Când apostolii le-au instruit pe femei să se împodobească mai degrabă cu blândețe decât cu bijuterii (1 Petru 3:3–5) și cu fapte bune mai degrabă decât cu haine scumpe (1 Timotei 2:9–10), ei scriau întregii biserici. Aceste cuvinte s-au adresat mulțimilor de oameni cu intenția de a crea o cultură în care evlavia este mai importantă decât îmbrăcămintea. Individual sau în grup, apariția femeilor în bisericile noastre ar trebui să mărturisească faptul că ne pasă mult mai mult de inimi decât de ținute.

Aceasta mai înseamnă că vom face tot ce ne stă în putere pentru a promova sfințenia în inimile și mințile fraților noștri credincioși. Suntem „chemați să fim sfinți” împreună (1 Corinteni 1:2). Nu vrem ca hainele noastre să fie un prilej de gelozie sau de poftă. Poate că nu suntem responsabile de păcatul altcuiva, dar este privilegiul nostru să ajutăm la prevenirea acestuia. Pentru că îi iubim pe sfinți – pentru că Hristos îi iubește pe sfinți – suntem dispuși să ne alegem îmbrăcămintea pentru a încuraja sfințenia comunității.

4. Ești chemat să slujești.

Există o mulțime de haine de lux în Biblie: haine de nuntă, haine pentru sărbători, haine pestrițe pentru copiii preferați. Porunca „să ne bucurăm cu cei ce se bucură” (Romani 12:15) înseamnă că în unele zile ne vom îmbrăca în haine menite să celebrăm darurile bune ale lui Dumnezeu și să ne unim cu bucuria altora. Dar majoritatea zilelor nu sunt sărbători.

Majoritatea zilelor sunt zile de lucru. Și astfel, majoritatea hainelor noastre ar trebui să ne permită să slujim: să ne aplecăm pentru a ridica un copil, să urcăm pe o scară pentru a vizita un prieten, să stăm pe o platformă și să predăm, să ajutăm la cărarea bunurilor cuiva sau să punem rechizitele înapoi pe un raft.

Când vorbesc despre a se îmbrăca, traducerile mai vechi ale Scripturii folosesc verbul „a se încinge”, ceea ce se referă la legatul unei curele ca pas final al pregătirii. Fiii lui Aaron s-au încins pentru slujirea preoției; soldații lui David s-au încins pentru luptă; Isus S-a încins înainte de a spăla picioarele ucenicilor.

Hainele noastre nu ar trebui să ne împiedice din a fi folositori în niciun fel. Dacă suntem chemați să lucrăm și să slujim – și suntem – ar trebui să ne încingem având în vedere chemarea noastră.

5. Ești sub autoritate.

Părinții creștini se roagă pentru copiii lor, îi îndreaptă către Hristos și caută să-i instruiască în adevărul biblic și pe calea înțelepciunii. După caz, părinții le oferă copiilor reguli specifice. Acest lucru este evident esențial pentru copii mici, dar este la fel de important pentru adolescenți. Indiferent dacă problema este despre gustările dinainte de cină sau despre îmbrăcămintea pentru biserică, părinții au obligația de a-și învăța copiii să iubească ceea ce este bun.

Nu este întotdeauna ușor să luăm decizii cu privire la ceea ce ar trebui să poarte fiicele noastre și de multe ori este tentant să respingem autoritatea legitimă a celor care stabilesc coduri vestimentare. Cu ani în urmă, lucrând la schimbul de uniforme de la școala copiilor mei, am întâlnit în mod regulat fuste care fuseseră scurtate sau strânse împotriva codului vestimentar, nu din motive de potrivire, ci pur și simplu pentru că fetele preferau acel stil, iar părinții acceptau.

Dar suntem oameni sub autoritate. Ne supunem, în primul rând, autorității lui Dumnezeu și oricărei autorități legitime pe care El a stabilit-o (1 Petru 2:13–14). Regulile unui părinte cu privire la anumite ținute, codul vestimentar la școală sau în tabără, la piscină sau la locul de muncă – indiferent cât de arbitrare ar părea – au fost date de o autoritate. 

Deși imaginația populară presupune că decența nu este altceva decât câțiva centimetri de piele, decența începe cu o ucenicie robustă. Și nu este o chestiune banală. Prin hainele pe care le purtăm, spunem lumii o poveste despre cine suntem.

Să spunem deci o poveste bazată pe Adevăr.

*Cu siguranță sunt lucruri de spus despre modestia masculină, dar sunt o femeie care disciplinează alte femei și deși multe din ceea ce spun aici s-ar putea aplica și bărbaților, întrebările legate de ținuta masculină depășesc scopul acestui articol.

Megan Hill, The Gospel Coalition

Sursa foto: Photo by Matteo Minoglio on Unsplash