Creștinismul “cool” nu e o idee bună (1)

Acest creștinism cool este cel puțin superficial, dacă nu un oximoron. Un creștinism care se concentrează pe relevanță plantează semințele propriei ieșiri din uz. În loc să revitalizeze, credința hipster face din creștinism un bun de consum, la fel de trecător și schimbător ca ultima colecție de modă. Acest creștinism a devenit obsedat de imagine. A pune relevanța creștinismului în spinarea abilității ei de a se face plăcută în rândul tinerilor cool este extrem de nechibzuit. 

Există câteva motive pentru care această abordare nu este o idee bună.

1. A căuta “relevanța” este obositor

Este o problemă să presupui că adevărata relevanță înseamnă sa fii la curent cu ultimele tendințe și să te faci asemenea culturii în care trăiești: nimeni nu te va asculta dacă nu ești vocal și excentric, nimeni nu te va lua în seamă dacă nu ești în ton cu cultura și nimeni nu-L va găsi interesant pe Isus dacă nu va fi prezentat conform spiritului vremii. Însă acest fel de “relevanță” este definit în special și inextricabil de lucrul pe care creștinismul l-a înfrânt: efemeritatea. Lucrurile care nu sunt trecătoare nu se schimbă, nu ies din uz. Adevărata relevanță rămâne.

Pastorul la modă de azi este pastorul demodat de mâine. Biserica atrăgătoare de azi, plină de tineri de 20 de ani, este biserica “pe care o frecventam cândva” de anul viitor. Vremelnicia aproape instantanee este înglobată în creștinismul hipster (și în orice e hipster). Toți cei care acum zece ani erau extrem de populari nu mai au nicio influență în mediul evanghelic. Donald Miller este consultant de marketing, mega-biserica din Seattle a lui Mark Driscoll s-a dizolvat, iar Rob Bell este un guru new-age susținut de Oprah și Elizabeth Gilbert etc. Faptul că numele mari ale creștinismului hipser de acum un deceniu sunt aproape uitate și sunt înlocuite cu alte personalități atractive dovedește validitatea argumentului meu.

Cunosc câțiva oameni care au rămas în astfel de biserici mai mult de zece ani, însă cunosc mult mai mulți care s-au mutat la o altă biserică (de obicei una mai plictisitoare, în sensul bun). Cunosc alții care au întors spatele definitiv creștinismului. Se pare că o biserică care părea foarte cool când aveai 23 de ani nu e chiar atât de atrăgătoare când ai 33, un loc de muncă și copii. Se pare că o biserică în care se predică despre aparițiile publicistice seculare mai mult decât nevoia de mântuire nu te va ajuta pe termen lung. Se pare că un pastor cu care poți ieși la suc și la film nu este atât de important ca un pastor demodat, dar a cărui sfințenie te-ar putea determina să crești în a deveni ca Isus.

David Wells are dreptate în “The Courage to Be Protestant” cand spune: “Biserica care are o strategie de marketing a realizat că dacă nu face adaptări culturale profunde și serioase va rămâne fără enoriași, mai ales fără cei din rândul generației tinere. Nu s-au gândit însă destul la faptul că ar putea rămâne fără Dumnezeu. Ironia este că tinerii care nu sunt impresionați de tehnologia bombastică, care văd dincolo de ce este bătător la ochi și care au fost ținta marketingului destul încât să se fi săturat, sunt mai predispuși în a părăsi aceste biserici relevante decât în a li se alătura.”

Pentru pastori și biserici, alergarea după ce este “cool” este un lucru zadarnic. Investirea de energie în domeniul acesta te va trăda, deoarece este epuizant (cine poate ține pasul cu tendințele?) și deturnează energia de la lucrurile importante, dar neatrăgătoare, referitoare la doctrina sănătoasă și la a face ucenici adevărați.

Brett McCraken, The Gospel Coalition

Sursa foto: Photo by Khamkéo Vilaysing on Unsplash