Sir Roger Scruton: In Memoriam

Mă consider norocos că mi-am terminat masteratul în filozofie sub îndrumarea lui Sir Roger, în ultimul său an de predare. În perioada în care am fost student la Universitatea din Buckingham – unde conducea programul de studii postuniversitare în filozofie – a rămas omul spiritual și plin de farmec care a fost întotdeauna, o caracteristică care a atras un grup divers de studenți din diferite medii și de diferite credințe. Zâmbetul său, perspicacitatea sa și discuțiile rafinate pe care le conducea s-au imprimat ireversibil în memoria mea, la fel ca și loviturile sale politicoase la adresa propriilor mele angajamente intelectuale. Este de la sine înțeles că i-a făcut pe toți studenții săi oameni mai buni în perioada în care am studiat cu el.

Sir Roger ajunsese la o oarecare faimă odată cu publicarea cărții The Meaning of Conservatism (Sensul conservatorismului) în 1980, o expunere filozofică a tradiției politice lipsită de negativismul și peiorativele celor care au controlat adesea sensul și înțelegerea conservatorismului. În această lucrare, Sir Roger a arătat în mod decisiv cum conservatorismul este, în mod corect, independent de dogmele economice liberale clasice care au uzurpat în mare măsură spiritul mai vechi, comunitar, tradițional și estetic al conservatorismului, pe care Sir Roger l-a văzut derivând din gândirea lui Aristotel prin cea a lui Burke și Eliot. În apărarea și expunerea sa a conservatorismului, Sir Roger a explicat că conservatorismul a fost o dezvoltare organică a unor moșteniri unice, inclusiv Common Law, drepturile de proprietate și justiția instituțională, care au produs libertatea de care se bucură conservatorii, fiind aliați în păstrarea ei. În limbaj american, conservatorismul lui Sir Roger este ceea ce noi numim acum paleoconservatorism.

El a ajuns la faimă (sau infamie) – și la dispreț – cu Thinkers of the New Left (republicat și actualizat recent ca Fools, Frauds and Firebrands) și Sexual Desire la mijlocul anilor 1980. Thinkers of the New Left l-a pus efectiv pe lista neagră a elitei educaționale, care îi idolatrizează pe înșiși gânditorii postmoderni și postmarxiști pe care Sir Roger i-a deconstruit. Sexual Desire a fost moderat de bine primit de aceeași instituție care îl considera persona non grata și l-a consacrat pe Sir Roger ca un gânditor profund despre condiția umană și estetică. De aici a devenit un scriitor popular în domeniul filozofiei și al esteticii, ceea ce i-a adus admirație de ambele părți ale Atlanticului. Mai târziu în viață, a devenit autoritatea incontestabilă în materie de opere ale lui Richard Wagner și marele apărător al esteticii tradiționale și al importanței frumuseții în lumea și în viața noastră.

În anii 1980, a fost activ în cercurile underground anticomuniste din Europa de Est. Spre deosebire de academicienii staliniști care domneau în turnurile de fildeș sau de intelectualii antistaliniști adunați în jurul unor reviste și ziare nesemnificative din New York sau Londra, Sir Roger a pus piciorul pe câmpul de luptă pentru viitorul Occidentului și s-a situat în mod decisiv de partea forțelor libertății și egalității împotriva autoritarismului și a opresiunii de stat. El a avut mai multă înțelepciune decât așa-numita intelectualitate, dintre care majoritatea era implicit pro-stalinistă, și mai mult curaj decât liberalii antistaliniști, care denunțau confortabil Uniunea Sovietică din revistele și rubricile din ziarelor lor, fără să fi pus niciodată piciorul în vreo țară comunistă. A fost onorat recent de Polonia și Ungaria pentru serviciile aduse libertății în acele zile întunecate.

L-am întâlnit pe Roger Scruton ca student la filozofie, când lanțurile liberalismului meu inconștient se rupeau. Ca prin minune, spiritul m-a condus la erudiția doctorului Scruton, care a confirmat ceea ce ne spusese anterior profesorul meu de filozofie la cursul său: ceea ce numim în cea mai mare parte „conservatorism” nu este conservatorism, ci o creatură în mare parte mutantă care combină libertarianismul randian cu o economie materialistă implicită moștenită din liberalismul clasic. Ulterior, am devorat lucrările și prelegerile doctorului Scruton. Pe măsură ce am început să mă întorc spre estetică și mi-am reaprins vechea dragoste pentru literatură, mi-am găsit, de asemenea, un prieten și un profesor în lucrările doctorului Scruton. După ce am absolvit la Yale, am decis să mă înscriu la Buckingham pentru a avea ocazia de a studia cu acest gigant intelectual și am fost onorat să devin ceea ce avea să fie ultima generație de studenți pe care i-a păstorit și cărora le-a împărtășit înțelepciunea în carne și oase, mai degrabă decât prin medierea prin pagini și prelegeri online.

Contrar portretului pe care presa de stânga i l-a făcut, Roger Scruton, cel pe care am ajuns să-l cunoaștem cu toții, a fost un om blând și plin de umor, un om care nu ar fi făcut rău nici unei muște și care era deschis tuturor oamenilor. Ca moliile atrase de flacără, studenți de pe toate continentele se adunau pentru a discuta despre orice, de la muzică și estetică la politică și metafizică, cu Sir Roger, care părea a fi flacăra întruchipată a înțelepciunii. Cunoștințele sale enciclopedice i-au permis să ne ajute pe toți în pelerinajele noastre respective. A fost Virgil al nostru prin iad și purgatoriu și ne-a lăsat în vârful muntelui, arătând spre lumina care se afla dincolo. Potrivit unui om de o asemenea smerenie, ne-a dezvăluit odată că, în loc să fie ținut minte ca filozof de talie mondială, dorea să fie ținut minte ca organist al micii parohii anglicane din care făcea parte.

Requiescat in pace, Sir Roger Scruton. Îți vom simți lipsa. Dar înțelepciunea și dragostea ta continuă. Fie ca acum să cânți cu corul îngerilor și să vezi frumusețea pe care ai căutat-o atât de mult timp.

Un text de Paul Krause pentru The Imaginative Conservative