Read it Later
You did not follow anybody yet.

Cei care nu își ating potențialul sunt cei care sunt cel mai puțin conștienți de eșecul lor. Platon a spus că „cel mai dăunător lucru la prostie este mulțumirea de sine”. Cei care au cea mai mare nevoie de înțelepciune sunt cei care sunt cel mai puțin conștienți de ea. Există două feluri de oameni în lume: neghiobii care cred că sunt înțelepți și înțelepții care știu că sunt neghiobi. Abia când începem să ne însănătoșim ne dăm seama cât de bolnavi suntem. Aristotel a scris: „Binele suprem nu pare bun decât pentru omul bun: viciul pervertește mintea și o face să aibă păreri false despre principiile ultime de conduită. De aceea este clar că nu putem fi prudenți fără a fi buni”.

Așadar, care este acel sine adevărat? Care este natura autocunoașterii și cum poate cineva să își atingă potențialul maxim? Dacă nu putem obține un răspuns de la compania noastră imediată, cum putem ști cum să fim noi înșine? Allan Bloom a scris: „Așa cum stau lucrurile acum, studenții au o imagine bună a ceea ce este un corp perfect și o urmăresc neîncetat. Dar, lipsiți de îndrumare literară, ei nu mai au nicio imagine a unui suflet perfect și, prin urmare, nu tânjesc să aibă unul. Ei nici măcar nu-și imaginează că există așa ceva”. Literatura poate fi ghidul nostru. Înțelepții care știu ce înseamnă să ne atingem potențialul ne-au lăsat sfaturile lor în scris. Fără îndrumarea lor, avem puține speranțe de a ști cum arată un suflet perfect sau cum să ne dezvoltăm unul.

La cei mai buni dintre acești scriitori găsim discuții despre virtute. Cuvântul grecesc arete, care este adesea tradus prin virtute, poate fi tradus și prin excelență. Modelul de virtute sau excelență stabilit de grecii antici și modificat doar puțin de filosofii creștini din Evul Mediu ne oferă o imagine clară a ceea ce înseamnă să ne atingem potențialul maxim și cum să îl atingem. Pentru ei, „fii tu însuți” ar fi însemnat „fii excelent” sau „fii virtuos”. Acești gânditori au realizat această viziune prin observarea persoanei umane, examinând diferitele facultăți esențiale, cum ar fi mintea și voința, și determinând adevăratul scop al fiecărei funcții. În cele din urmă, persoana umană caută un singur lucru: fericirea. Această fericire despre care vorbesc ei nu este rezultatul unui anumit set de circumstanțe sau al mediului înconjurător, ci este efectul de durată al faptului de a fi excelent. Toma din Aquino a spus că „omul nefericit nu va fi făcut fericit de niciun noroc suplimentar”. A fi mai puțin decât tine însuți este o nefericire, indiferent de circumstanțe. A fi tu însuți, pe deplin tu însuți, este putere și plenitudine. După cum a formulat C.S. Lewis, înseamnă să fii „impregnat de bucurie”.

Acest sine adevărat nu poate fi obținut prin nicio manipulare exterioară a mediului nostru. Nicio pastilă, nicio operație, niciun set de circumstanțe, nicio lipsă de constrângeri sau limitări impuse din exterior nu va realiza acest lucru. Putem doar să cultivăm în noi înșine libertatea de a fi excelenți, adică adevărata libertate. De fapt, nu putem deveni perfecți în virtute de unii singuri, fără asistența divină. Cu toate acestea, un eu liber nu este unul care poate face tot ceea ce vrea; un eu cu adevărat liber este eliberat de legăturile interne care îl țin prins într-o viață mediocră și în sclavie față de orice capriciu trecător, astfel încât are capacitatea de a trăi excelent.

Poate părea paradoxal să aflăm că unul dintre marile sloganuri ale individualității, modernismului și libertății – „Fii tu însuți” – se dovedește a fi o declarație profundă a eticii clasice. Cel mai înțelept om pe care îl voi cita în acest eseu a spus odată: „Cel ce-şi iubeşte viaţa o va pierde, dar cel ce-şi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică. Adevărat, adevărat vă spun că, dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce mult rod”. Eul este cel mai mult în sine atunci când se dăruiește. Sinele care se golește este cel mai plin de sine. Atunci când suntem egoiști, nu suntem de fapt orientați către sine, îndepărtându-ne de noi înșine prin faptul că ne agățăm de propriul confort, de propria plăcere și de divertisment. Actele egoiste sunt acte ale falsului sine și ale non-eului. Dar actele noastre neegoiste sunt cele mai orientate către sine, adică sunt cele mai asemănătoare cu actele adevăratului sine. Atunci când suntem altruiști, ne îmbrăcăm cu un sine adevărat. Eul există pentru a fi dăruit. Așa cum spunea unul dintre marile personaje de ficțiune, episcopul din Mizerabilii: „Nu exist pe lume pentru a mă îngriji de mine, ci de suflete”. Eul este un dar care ne este oferit în mod gratuit pentru ca noi să îl putem dărui în mod gratuit.

Un text de Matthew D’Antuono pentru The Imaginative Conservative

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close