Și totuși, cine este judecătorul aici? – meditație din Faptele Apostolilor 24

Nu știm care sunt motivele care îl determină ca, alături de soția sa, Drusila, să îl asculte pe marele apostol vorbindu-le despre credința în Hristos Isus. (În paranteză fie spus, Felix era al doilea soț al Drusilei, iar Drusila era cea de-a treia soție a lui Felix.) Ce întâlnire! O întâlnire cu totul ciudată și paradoxală.

Apostolul Pavel era cel întemnițat, condamnatul, iar Felix era judecătorul. Cu toate acestea, relatarea lui Luca ne spune că Felix era cel îngrozit, nu apostolul (vezi v. 25). Apostolul Pavel era cel legat cu lanțuri și, totuși, Felix și Drusila erau robii. Erau robii propriilor patimi de care nu puteau nicidecum să scape. Pofta sexuală și lăcomia după bani sunt doar două dintre acestea.

Nu ne este redat mesajul apostolului Pavel, dar sunt pomenite punctele principale ale acestuia: Neprihănire (1), înfrânare (2) și judecata viitoare (3). Neprihănirea face referire în mod deosebit la trecut. La faptul că, prin credința în jertfa lui Hristos, păcatele noastre pot fi îndepărtate și putem fi îmbrăcați cu haina albă dăruită de Hristos. Înfrânarea are de-a face cu prezentul nostru. Harul lui Dumnezeu ne învață să trăim cu cumpătare în veacul de acum (vezi Tit 2). Judecata viitoare are de-a face cu ceea ce ne așteaptă în viitor.

Felix nu doar că pricepe cu mintea sa ceea ce apostolul îi spune, dar de data aceasta inima sa este cercetată. Toate acestea nu sunt însă suficiente. Este nevoie de o hotărâre. Și în ziua Cinzecimii, mulțimea a rămas străpunsă la inimă, dar nu s-a mulțumit cu atât, ci a întrebat „Ce să facem?”, iar apostolul Petru poate să îi conducă mai departe pe drumul pocăinței. Ne-am aștepta ca și Felix să strige, înaintea apostolului, precum temnicerul din Filipi: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Din păcate altele sunt cuvintele sale: „De astă dată, du-te, când voi mai avea prilej, te voi chema.” (vezi v. 24). Nu am putea spune că Felix respinge mesajul, dar alege să amâne.

Am fi tentați să spunem că Felix nu îl va mai chema niciodată pe apostol, dar v. 26 ne contrazice. Îl chema și îl chema tot mai des. Se pare că, în cele din urmă, Felix se obișnuiește cu mesajul aspru al apostolului Pavel. Urechile se bătucesc, iar inima se împietrește. Pe măsură ce îl ascultă pe marele apostol, nu se mai îngrozește, ci este devine preocupat, iar apoi consumat de banii pe care presupune că acesta îi are. Vestea despre „judecata viitoare” nu îi mai mișcă inima. Gândul care îl macină este ce s-a întâmplat cu banii pe care apostolul îi adusese la Ierusalim și cum ar putea pune mâna pe ei… (vezi și Fapte 24:17).