“Și iată că în cer era pus un scaun de domnie…” – meditație din Apocalipsa 4

Ce vezi atunci când privești în jurul tău? Ce vezi atunci când pornești TV-ul? Care sunt persoanele cele mai importante din această lume? Cine are influența cea mai mare? Ce îi preocupă cel mai mult pe oameni? Pentru cine trăiesc? Cum percep ei realitatea?

Atunci când destinatarii lui Ioan deschideau TV-ul, metaforic vorbind, aceștia vedeau peste tot puterea și pompa Imperiului Roman. Vedeau soldații care mărșăluiau, purtând steagul cu vulturul, însemn al puterii romane. Același steag era atârnat pe clădiri. Vedeau împărații romani inscripționați pe monede, pretinzând divinitatea. Vedeau drumurile, clădirile și alte construcții trainice care, într-un fel sau altul, transmiteau gloria Imperiului Roman. (Dacă aveau ochii deschiși puteau să vadă și lipsurile de tot felul, dar și nedreptățile comise.)

În Apocalipsa 4:1, apostolul Ioan ne prezintă o viziune diferită asupra realității. Ni se permite să vedem lumea, nu privind de jos în sus, așa cum o facem de obicei, ci de sus în jos, dinspre cer spre pământ. Ni se reamintește că mai există o Împărăție nevăzută, dar nu mai puțin reală. Această lume nevăzută în mod obișnuit, devine vizibilă în revelația lui Ioan. Un episod foarte interesant din Vechiul Testament este cel relatat în 2 Împărați 6. Pentru a-l captura pe Elisei, împăratul Siriei trimite la Dotan „cai, care și o oaste puternică.” (v. 14). Toate acestea „au ajuns noaptea și au înconjurat cetatea.” (v. 14). Privind această desfășurare de forțe, slujitorul lui Elisei este copleșit: „Ah, Domnul meu, ce vom face?” (v. 15). Momentul care urmează este semnificativ: „Elisei s-a rugat și a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă!” Și Domnul a deschis ochii slujitorului care a văzut muntele plin de cai și de care de foc împrejurul lui Elisei” (v. 17). Cartea Apocalipsa este un mijloc prin care Dumnezeu ne deschide ochii pentru a putea percepe realitățile ce nu pot fi percepute cu ochii fizici. Trăim încă pe pământ, dar cu ajutorul Cuvântului putem să înțelegem lumea nevăzută care ne înconjoară și să ne orânduim viața în lumina ei.

Pe de altă parte Apocalipsa ne vorbește de șapte ori despre „locuitorii pământului”: 6:10, 11:10 X 2, 13:8, 14, 17:2, 8. Aceștia sunt oameni care vor fi judecați, fiind ignoranți cu privire la perspectiva cerească și având viața legată doar de pământ.

Apocalipsa 4:1 ne pune înainte „o ușă deschisă.” Suntem gata să pășim prin ea? Trebuie să fim conștienți că a păși prin această ușă va schimba viața și perspectiva noastră. Ne vom da seama că multe din lucrurile de pe pământ nu sunt ceea ce sunt; că mulți dintre cei ce par atât de puternici sunt atât de slabi, iar mulți din cei ce par atât de bogați sunt de fapt atât de săraci.

În centru, Tronul lui Dumnezeu

Prima realitate pe care Ioan o vede este scaunul de domnie a lui Dumnezeu. Acesta este în centru și toate celelalte realități descrise sunt cercuri concentrice care se învârt în jurul lui. În capitolele 4-5 din Apocalipsa, cuvântul tron este folosit de 19 ori. Nu umanitatea este în centru, ci stăpânirea lui Dumnezeu.

Curcubeul și pietrele prețioase (v. 3) amintesc despre alte manifestări ale Slavei divine, cum ar fi cea din Exodul 24 sau Ezechiel 1. Aici ele simbolizează slava lui Dumnezeu. Cei douăzeci și patru de bătrâni simbolizează poporul lui Dumnezeu, atât din Noul, cât și din Vechiul Testament. Tunetele și fulgerele au de-a face cu puterea nelimitată, uluitoare care aparține acestui tron (v. 5). Marea simbolizează în general haosul, dar aici avem „un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul.” (v. 6). Acest lucru ne transmite că Dumnezeu supune, la picioarele Lui, toate forțele haosului ale răului.

Cele patru făpturi vii (v. 7-8) au ecouri în viziunea lui Ezechiel, cap. 1, dar și în viziunea lui Isaia din cap. 6. Acestea reprezintă întreaga creație ce stă înaintea tronului divin și își aduce laudele. Marile imperii foloseau atunci și astăzi aceste simboluri (vultur, leu, bou, om), dar le atașau puterii și măreției lor. Creația trebuie însă să Îi aducă glorie doar Creatorului, iar prin prezența acestor făpturi vii în fața tronului, Dumnezeu declară încă o dată că este vrednic de toată gloria și că nu o va împărți cu nimeni.

Bisericile din Apocalipsa, descrise în meditația de data trecută, se luptau sau cedaseră ispitei de a se pleca în fața Cezarului și de a-i acorda o glorie de care doar Dumnezeu era vrednic. Într-un astfel de context, ele au nevoie să vadă o slavă veșnică, o slavă care făcea ca toată strălucirea cezarului să pălească. Despre iudeii din vremea Domnului Isus, același apostol Ioan ne spune că „au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu” (Ioan 12:43). Avem nevoie să căutăm din nou și din nou Fața lui Dumnezeu, să păstrăm perspectiva gloriei în fața ochilor noștri, pentru a fi convinși că oricât de mare e prețul ce se cere plătit de dragul lui Dumnezeu, acesta merită plătit.