Read it Later
You did not follow anybody yet.

Crescând în biserică și participând la tabere și conferințe pentru tineret în toată copilăria mea, am auzit adesea expresii precum “Dumnezeu are un scop uriaș în viața ta!” sau “Ești chemat la măreție!”. Ideea de “chemare” părea un cuvânt atât de mare și grandios și, să fiu sinceră, mi-a fost greu să mă conectez cu el.

Prea ceva ambiguu si departe. Mă gândeam că voi ști de îndată ce o voi găsi…

Mesajele pe care le-am auzit (și crezut) despre chemarea mea păreau inofensive și încurajatoare, însă, privind în urmă, mi-au făcut mai mult rău decât bine. Au pus mai multă presiune pe mine (ce fac, cum gândesc, cât de tare mă străduiesc) decât pe Isus. Mesajul intenționa să mă încurajeze în credința mea, însă promova mai mult frica decât credința, deoarece îmi era teamă că voi rata această chemare “măreață” pe care o avea Dumnezeu pentru viața mea. 

Chemarea ta nu se află “undeva departe”

Copiilor noștri le place filmul Disney “Moana” până în momentul în care apare monstrul. Aici trebuie să-l opresc. Mie și soțului meu ne place filmul, de asemenea, și cântecul nostru preferat este “I am Moana” (Cantecul străbunilor). În acest cantec, Moana își amintește cuvintele bunicii ei care îi spunea cine este și că chemarea ei nu este undeva departe, ci înăuntrul ei. Lucrul acesta m-a pus pe gânduri…

Cu siguranță, nu spun că chemarea noastră este îngropată adânc în inima noastră și că o vom găsi doar dacă o accesăm și credem în ea. Aceasta ar fi exact mesajul pe care l-am auzit de nenumărate ori în copilărie. Cântecul Moanei mi-a reamintit că chemarea este mai aproape, mai tangibilă – și mai practică – decât realizăm. Nu este un lucru grandios care necesită execuție perfectă. Chemarea este mult mai obișnuită, iar înțelegerea acestui lucru aduce eliberare.



Ca femei care ne încredem în Cristos, ne putem odihni pe perna moale a suveranității lui Dumnezeu. Totul este despre El, nu despre noi. Rolul sau chemarea noastră, oricare ar fi, sunt semnificative doar dacă sunt incluse în planul lui Dumnezeu și nu limitate la mărginirea noastră. Presiunea este ridicată de pe umerii noștri, Isus a deschis calea, chemarea este clară și, în El, putem fi asigurați că nu o vom rata!

Astfel, chemarea noastră de a fi soții este mult simplificată: trebuie să-L urmăm pe Isus și să fim ucenicele Lui.

Viața ca soție ucenică

A fi o soție ucenică înseamnă că Isus este autoritatea supremă în viața și căsnicia noastră. 

Acest lucru înseamnă că mergem la cruce la fiecare pas, deoarece singurul criteriu pentru a putea răspunde chemării Sale este să fim zdrobite și să avem nevoie absolută de El. Atunci când recunoaștem că suntem căzute și avem nevoie de un Mântuitor, primim întreaga speranță de la El. De acolo, împărtășim aceeași speranță cu soții noștri, copiii noștri și cu lumea din jurul nostru și, în acest fel, răspundem chemării lui Dumnezeu.

Mai simplu spus, atunci când ne gândim la lucrurile de sus (Coloseni 3:2), viețile noastre mărturisesc clar acest adevăr. Indiferent de slujba ta, popularitatea, succesul sau realizările tale, îți împlinești în totalitate chemarea ca persoană și ca soție atunci când pur și simplu te bucuri de Cristos.

Meditează la lucrul acesta și inima ta obosită se va odihni și sufletul tău trudit va fi înviorat.

Crucea – nici mai mult, nici mai puțin

Suntem uituci. Tendința noastră umană este să vrem să trecem pe lângă cruce. Tindem să credem că există mai mult în mesajul Evangheliei, în chemarea noastră și în rolul importanței noastre în îndeplinirea scopului Său. Cel puțin asta este ceea ce constat în cazul meu.

Nu trebuie să ne pierdem admirația față de Evanghelie. Dacă vreodată devenim obișnuiți cu ceea ce a realizat Cristos pe cruce, ne expunem riscului de a crede minciuna că într-un fel depinde de noi… că într-un fel chemările noastre depind de abilitatea noastră de a merge mai departe decât a mers Cristos și de a purta o parte a poverii pe care numai El o poate purta.

Biblia ne amintește că pe când încă eram păcătoși, Cristos a murit pentru noi (Romani 5:8). El a fost dispus să plătească un preț mare, venind pe pământ, învingând moartea și deschizând calea pentru ca tu și cu mine să fim împăcați cu Dumnezeu. În plus, El ne-a dat speranța veșniciei alături de El. Această viață este doar o umbră a gloriei și bucuriei pe care le vom experimenta când timpul nostru pe pământ se va sfârși! Aceasta este o veste bună!

Atunci când Isus reînnoiește, transformă, sfințește și preia controlul sufletelor noastre într-un mod radical, singurul lucru pe care îl putem face este să venim la cruce și să ne închinăm Lui. Prețul care trebuie să-l plătim apare atunci când răspundem soților noștri așa cum ne îndeamnă Hristos, și nu cum crede lumea că ar trebui. Prețul trebuie plătit atunci când, prin harul lui Dumnezeu, murim față de dorințele noastre pământești și răspundem îndemnurilor Duhului Sfânt.

Poate că într-un anumit moment nu ne simțim dornice să dăruim har și iertare soțului nostru, dar ca ucenice care trăiesc sub autoritatea lui Isus, trebuie să acceptăm și să înțelegem costul pe care Isus l-a plătit pentru noi. Atunci când facem acest lucru, nu putem să nu oferim iertare și să rostim cuvinte de har, iubire, răbdare și bunătate către soțul nostru. Roada Duhului (Galateni 5:22) începe să crească și să se manifeste în noi, lucru care devine evident soțului nostru. Apare o schimbare în rugăciunile noastre pentru el; în loc să cerem cu furie ca Dumnezeu să-l schimbe, începem să cerem: “Isuse, cum pot răspunde astfel încât să Te vezi Tu în mine?”

A muri față de propriile noastre dorințe și a răspunde în supunere față de Dumnezeu și cu o recunoștință adâncă pentru harul Lui în Cristos este ceea ce îndrumă un ucenic să își împlinească chemarea – chemarea lor minunată, obișnuită, divină, zilnică și deplin satisfăcătoare.

Chemarea și căsătoria

Efeseni 4:1-7 ne vorbește despre cum să fim soții ucenice și în căsnicia noastră și ce înseamnă să trăiești o viață vrednică de această chemare.

Ca soție care este mai întâi un discipol al lui Cristos, a răspunde chemării mele înseamnă să-mi onorez soțul, să-l respect, să-l iubesc și să am încredere că Isus lucrează în el și prin el în timp ce el conduce familia noastră (lucru care nu este ușor pentru mine). Înseamnă să mă port cu har și altruism în situațiile dificile, pentru că Isus S-a purtat în felul acesta față de mine.

Chemarea este mult mai puțin misterioasă și mult mai puțin grandioasă decât am auzit-o predicată în tinerețe. Sau poate că chemarea ta este grandioasă. În orice caz, ideea este următoarea: a-L urma pe Cristos este prima noastră obligație ca ucenici ai Lui. Oriunde ne conduce El, mergem – nu din obligație, ci din bucurie. Orice ne cere, facem – nu din datorie, ci din dorință. Și cum își îndeplinește El scopurile în noi și prin noi este nesemnificativ; toate sunt în mâinile Lui. El este eroul, comoara noastră cea mai mare și singurul vrednic de urmat.

Inamicul ar dori să ne îndoim de chemarea noastră ca soții. El preferă să trăim cu frică de ceea ce cred ceilalți, în invidie față de ceea ce au alții și nemulțumite de situația noastră. (Sună a ceva ce un anumit șarpe dintr-o anumită grădină ar spune, nu-i așa?).

Prieteni, Cuvântul lui Dumnezeu este viu! Este lucrător și mai tăietor decât o sabie cu două tăișuri (Evrei 4:12). Agățați-vă de el atunci când vine timpul să răspundeți chemării voastre prin decizii mari sau mici.

Dacă nu sunteți sigure cu privire la ceea ce Isus vă cheamă să faceți în căsnicia voastră, alergați la cruce. Aprofundați Scriptura și stați la picioarele lui Dumnezeu. Rugați-vă, petreceți timp fără să fiți distrase în prezența Lui și supuneți-vă inima autorității Lui. Atunci când toate celelalte eșuează sau nimic nu pare să aibă sens, pur și simplu încredeți-vă în El.

Dragă soție, ești chemată. Stai acolo unde ești, prețuiește-L pe Isus și odihnește-te în El.

 

Selena Frederick, Fierce Marriage

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close