Read it Later
You did not follow anybody yet.

Cu riscul de a fi (ușor!) obositor, voi afirma din nou că întreaga Scriptură vorbește despre Hristos. Aceasta este o realitate pe care părinții bisericii au înțeles-o cu prisosință, astfel că se întorceau mereu la Vechiul Testament pentru a arăta noi moduri în care venirea Domnului nostru a fost așteptată și anticipată.

 

Unul dintre cei care au excelat în privința aceasta a fost Sfântul Efrem Sirianul. În continuare, vă vom oferi câteva rânduri din „Imnele nașterii”. Înainte de a descrie nașterea Domnului la Betleem, Sfântul Efrem Sirianul se oprește și privește adânc și lung în Vechiul Testament, evocând cu pătrundere spirituală, dar și cu mare artă, tânjirea drepților din vechime după venirea Mântuitorului.

 

Versurile au fost preluate din „Imnele Nașterii și Arătării Domnului”, de Sfântul Efrem Sirul, în traducerea diac. Ioan I. Ică jr, apărută la editura Deisis, Sibiu, 2010. Versurile nu sunt redate aici în ordinea în care sunt regăsite în carte.

 

Să îl ascultăm pe Sfântul Efrem Sirianul și lăsăm ca și în inimile noastră să fie stârnită dorința după venirea Domnului!

 

„Din visteria Ta, Doamne, din comorile scripturilor Tale, să scoatem numele drepților din vechime care așteptau cu nerăbdare să vadă venirea Ta.

 

Abel tânjea după El, așteptându-L să vină în zilele lui, ca în locul mielului pe care l-a jertfit să vadă pe Mielul lui Dumnezeu.

 

Pe el Îl aștepta cu nerăbdare Aaron, care a văzut că dacă toiagul său a înghițit șerpii, crucea Lui va înghiți șarpele care i-a înghițit pe Adam și Eva.

 

Văzut-a Moise cum șarpele spânzurat tămăduia de mușcăturile viperelor; el aștepta cu nerăbdare să vadă pe Tămăduitorul primei răni a șarpelui.

 

Văzut-a Moise că numai el a primit strălucire dumnezeiască; el aștepta cu nerăbdare să vină Acela Care prin învățătura Sa să-i facă mulți pe cei dumnezeiești.

 

Caleb, iscoada, a venit cu ciorchinii agățați în prăjini; el aștepta cu nerăbdare să vadă Ciorchinele al Cărui vin a mângâiat făpturile.

Acel Isus (Iosua), care a cules și a adus și el din roadele pământului făgăduinței aștepta Pomul Vieții ca să guste roada Celui ce dă viața tuturor.”

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close