Nu-ți fie frică să întemeiezi o familie! Povestea de dragoste a cuplului Churchill (II)

1909, după un an de căsătorie

Winston către Clementine:

„Draga mea, îmi doresc atât de mult ca viața ta să fie una deplină și dulce, vreau să fie demnă de toate frumusețile naturii tale. Sunt atât de centrat pe politica mea, încât am adesea impresia că trebuie să fiu un tovarăș plictisitor pentru oricine nu este și el în această meserie. Îmi face atât de multă bucurie să te fac fericită – și deseori îmi doresc să fiu mai variat în subiectele mele.”

1913, după cinci ani de căsătorie

Clementine către Winston:

„Dragul și scumpul meu Porc, când voi fi o bătrână ofilită, cât de nefericită voi fi dacă ți-am tulburat viața și ți-am tulburat spiritul cu temperamentul meu. Să nu încetezi să mă iubești. Nu m-aș putea lipsi de dragostea ta. Dacă nu mă iubește nimeni, în loc să fiu o Pisică cu dinți și gheare, voi deveni ca un porc spinos pe dinafară și pe dinăuntru, atât de crud și nefericit.”

Răspunsul lui Winston:

„Mi-a plăcut mult să citesc cuvintele din scumpa ta scrisoare. Știi atât de multe despre mine și cu intuiția ta ai măsurat binele și răul din firea mea. Din păcate, nu am o părere bună despre mine însumi. Uneori, cred că aș putea cuceri totul – și apoi, din nou, știu că nu sunt decât un prost slab și vanitos. Dar dragostea ta pentru mine este cea mai mare glorie și recunoaștere care mi s-a întâmplat sau mi se va întâmpla vreodată: iar atașamentul pe care îl simt față de tine nu poate fi alterat de fel de fel de lucruri care se întâmplă în această lume. Aș vrea doar să fiu mai vrednic de tine și mai capabil să răspund nevoilor interioare ale sufletului tău.”

1918, după zece ani de căsătorie

Winston către Clementine:

„Acum zece ani, frumoasa mea pisicuță albă, ai venit la mine. Au fost cu siguranță cei mai fericiți ani din viața mea și în niciun moment nu m-am simțit mai profund și mai veșnic atașat de tine. Sper și mă rog ca, privind în urmă, să nu simți regrete. Îți sunt recunoscător dincolo de cuvinte pentru tot ceea ce mi-ai oferit. Draga mea dragă, te iubesc foarte mult.”

1935, după 27 de ani de căsătorie

Clementine către Winston:

„Oh, dragul meu, mă gândesc atât de mult la tine și la cât de mult mi-ai îmbogățit viața. Te-am iubit foarte mult, dar mi-aș fi dorit să fi fost o soție mai distractivă pentru tine. Ce frumos ar fi dacă am fi din nou tineri!”.

Răspunsul lui Winston:

„În scrisoarea ta din Madras ai scris niște cuvinte foarte dragi mie despre faptul că ți-am îmbogățit viața. Nu pot să-ți spun ce plăcere mi-a făcut acest lucru, pentru că mă simt întotdeauna copleșitor de îndatorat ție, dacă pot exista datorii în dragoste. A fost drăguț din partea ta că mi-ai scris aceste lucruri și sper și mă rog să pot să te fac fericită și sigură în anii care îmi rămân, să te prețuiesc, draga mea, așa cum meriți, și să te las în confort atunci când cursa mea se va încheia.”

Având în vedere angajamentul soților Churchill de a nu se culca niciodată pe laurii relației lor și de a lucra mereu pentru a fi parteneri mai buni, nu este surprinzător faptul că au reușit să rămână fideli unul altuia timp de aproape șase decenii, până la moartea lui Winston, la vârsta de 90 de ani. Practic, se poate număra pe degetele de la două mâini numărul bărbaților celebri care au rămas fideli soțiilor lor și, bineînțeles, au existat și femei care au încercat să îl curteze pe Winston, dar acesta a fost destul de insensibil la astfel de propuneri. Clementine era suficientă pentru el; „Simt că în inima mea nu este loc pentru nimeni altcineva în afară de tine – tu umpli fiecare colț”, i-a spus el.

În cele din urmă, Churchill avea prea multe alte pasiuni în viața sa – atât în carieră, cât și în filozofie și căsătorie – încât să fie interesat de aventuri mărunte, lucru pe care l-a clarificat într-un răspuns la o scrisoare de la Clementine în care aceasta se îngrijora că se va rătăci în timpul numeroaselor sale călătorii:

„Noi nu trăim în lumea micilor intrigi, ci a afacerilor serioase și importante. Nu aș putea concepe să formez un alt atașament decât cel de care mi-am legat fericirea vieții mele aici jos… Ar trebui să ai încredere în mine, căci nu iubesc și nu voi iubi niciodată altă femeie din lume în afară de tine, iar dorința mea principală este să mă leg de tine săptămână de săptămână prin legături care vor deveni din ce în ce mai intime și mai profunde.”

Iubito, îți sărut amintirea – dulceața și frumusețea ta au aruncat glorie asupra vieții mele.

Mă vei găsi mereu soțul tău iubitor și devotat,

W.”

Primul copil al soților Churchill, Diana, s-a născut la nouă luni după luna de miere. Diana a fost urmată de Randolph, Sarah și Marigold. Marigold s-a îmbolnăvit în mod tragic și s-a stins din viață la vârsta de 3 ani. Clementine a născut-o pe ultima fiică, Mary, în 1922.

Churchill a găsit adevărata bucurie în a fi tată și își adora absolut toți copiii. „Dintre toate rolurile sale”, scrie Manchester, „cel mai călduros și mai apropiat a fost cel de pater familias”. Proprii părinți ai lui Winston fuseseră reci, îndepărtați și uneori cruzi, iar el a hotărât ca el nu va fi astfel; copiii săi vor avea parte de o educație foarte diferită.

În consecință, viața de familie la Chartwell era plină de distracție și afecțiune. Winston a acordat porecle simpatice fiecăruia dintre copiii săi: Diana era „Cățelușul pisoi”, Randolph „Chumbolly”, Sarah „Catâr” și Mary „Șoricelul”. Familia Churchill avea, de asemenea, un mod propriu de a se saluta reciproc; în loc de „Bună ziua”, strigau „Wow-wow!” sau „Miaow!”.

În ciuda aprecierii sale pentru imagine și a greutății responsabilităților sale, Churchill nu a ezitat niciodată să se coboare la nivelul copiilor săi pentru a se juca cu ei. Le citea seara și le spunea povești lângă foc. Împreună făceau oameni de zăpadă, construiau machete de poduri și construiau ascunzători în pădure. Iar Winston era întotdeauna dispus să se alăture jocurilor lor.

Unul dintre preferatele lui era „gorila”: Churchill se ascundea în spatele unui tufiș sau sus într-un copac și sărea afară când se apropiau copiii. Mârâind și legănându-și brațele ca o primată, viitorul prim-ministru îi urmărea pe copii, iar cel pe care îl prindea pierdea jocul. După cum își amintește nepotul său: „Realismul era alarmant, dar noi am râs de încântare și ne-am bucurat enorm de acest spectacol exclusivist. Puțini sunt cei care pot spune că au văzut un fost prim lord al Amiralității ghemuit în crengile unui stejar, arătându-și dinții și lovindu-și pieptul cu pumnii.”

În timpul războiului, și cu copiii săi crescuți, Churchill nu a avut prea multe ocazii de distracție și jocuri, dar își făcea totuși timp pentru a-și vedea familia și adesea mergea acasă pentru a lua cina cu ei. Petrecerea timpului cu copiii săi a fost un adevărat balsam în timpul stresului crizei, iar prezența lor i s-a părut nespus de reconfortantă și întăritoare. Indiferent ce se întâmpla în lume, scrie Manchester, „atenția lui pentru ei a fost constantă”.

Un text de Brett și Kate McKay pentru The Art of Manliness

Citește prima parte aici: Nu-ți fie frică să întemeiezi o familie! Povestea de dragoste a cuplului Churchill (I)