Read it Later
You did not follow anybody yet.

“Niciun grup nu este mai periculos”, ne avertiza Theodore Dalrymple în 2014, “decât învățații nemulțumiți”. Doi ani mai târziu, în “Ages of Discord”, Peter Turchin, specialist în științe politice, a declarat că “unul dintre cei mai siguri prezicători ai colapsului statal și ai instabilității politice majore este supraproducția de elite.”

Problema, din perspectiva lui Dalrymple și Turchin, este că burghezia care dă din coate face adesea sacrificii considerabile pentru a avea o educație, cu scopul de a-și asigura un loc de muncă, statut și alte compensații proporționale cu sacrificiul făcut. Atunci când sunt mai mulți aspiranți decât slujbe, candidații care nu reușesc devin agitați.

Turchin susține că acesta este contextul în care se află SUA în prezent: cu un exces de așa-ziși curteni din clasă mijlocie, manageri și nobili și prea puține slujbe dezirabile pentru toți aceștia. El a prezis în 2016 că acest lucru va provoca frământări crescânde pe măsură ce competiția între elite se intensifică; acestea vor culmina în jurul anilor 2020.

Evenimentele politice din SUA din ultimul deceniu nu au făcut decât să întărească convingerea că Turchin s-ar putea să aibă dreptate. El recurge la istoria Americii pentru a-și sprijini ipoteza, însă rămâne un aspect al supraproductiei contemporane de elite care nu are precedent istoric: suprareprezentarea pronunțată și crescândă a genului feminin.

O elită feminină competitivă

Raportul sexelor în universitățile americane era de 50/50 în 1978. De atunci, numărul femeilor l-a depășit pe cel al bărbaților în fiecare an. În prezent, femeile reprezintă 57% din corpul studențesc din SUA. În septembrie 2021, Wall Street Journal a raportat că în cursul acestui an, raportul dintre femei și bărbați care urmează cursurile de 2 și 4 ani s-a schimbat și mai dramatic, fiind de 59,5% la 40,5%.

În 2007, US Census Bureau a estimat că numărul femeilor licențiate era cu două milioane mai mare decât cel al bărbaților, această falie adâncindu-se de la an la an. La patru colegii private, scrie Wall Street Journal, diferența între sexe în anul 2020-21 a crescut la 61%. În următorii ani, dacă tendința continuă, raportul femei-barbați licențiați va fi de 2:1.

De-a lungul istoriei, cei supra-calificați, profesioniștii și administratorii sectorului public au fost aproape în exclusivitate bărbați. Însă noua elită americană va fi feminină – după cum susține Samuel Goldman în The Week. Dacă acest sistem nu numai că produce o elită, ci o supraproduce (în viziunea lui Turchin), va fi influențată forma nemulțumirilor de faptul că femeile sunt majoritare în rândul “învățaților nemulțumiți”?

Un optimist ar putea spune, împreună cu feminista secolului al XIX-lea, Elizabeth Cady Standon, că o astfel de asimetrie între sexe nu poate aduce decât lucruri bune. Stanton declara într-un eseu din 1868, că femeile nu sunt numai egale cu bărbații, ci și superioare moral, datorită calităților superioare în mod natural ale sufletului feminin. “Dacă diferența de sex presupune superioritate, atunci o revendicăm pentru femei.”, spune ea.

În viziunea ei, pornind de la această premisă, viața publică feminizată va face totul mai bun. “Elementul feminin abia a început să se impună… și lumea simte deja influența aducătoare de armonie a acestuia”, scrie ea. “Statele noastre devin din ce în ce mai democratice, religia mai plină de speranța, literarura mai exaltată, știința mai practică și arta mai rafinată.”

Însă nu există un consens acceptat conform căruia sufletul feminin (dacă există așa ceva) este alcătuit doar dintr-o “influență aducătoare de armonie” sau dragălășenii și dulcegării. Psihologii evolutioniști, printre care Sarah Balffer Hardy și Joyce Benenson de la ramura științelor sociale de la Universitatea Harvard, susțin contrariul, cum că femeile sunt tot atât de competitive ca bărbații. Ne exprimăm diferit, doar.

În viziunea lui Benenson, statura fizică și nevoia de a coopera în multe domenii ale vieții sociale au modelat felul în care femeile abordează competiția, creând o tendință către un stil conflictual mai puțin confruntațional decât al bărbaților.

Benenson scria în 2013: “Strategia competițională a fetelor include evitarea interferenței directe cu țelurile altei fete, deghizând competiția, concurând deschis doar de pe o poziție înaltă în comunitate, aplicând egalitatea în comunitatea feminină și excluzând social alte fete.”

Astfel, dacă competiția ar lua o formă tipic feminină în societatea de pretutindeni, cum ar arăta acest aspect al “influenței aducătoare de armonie” în practică? O caracteristică ar putea fi îndepărtarea dinspre ierarhia deschisă din instituții – ceva ce a început a fi o tendință în viața corporațiilor în ultimele decenii. Un studiu din 2017, Mercer Global Talent Trend Study, a arătat că o treime din numărul companiilor plănuiesc să își aplatizeze structura organizațională. În lumea corporatistă, se pare, ierarhia este eliminată.

Noua politică a instituțiilor

Corelația nu înseamnă același lucru cu cauzalitatea. Dar dacă tiparele sociale tipic feminine ca cele descrise de Benenson ar avea o influență crescândă asupra vieții publice, atunci corelarea acestora cu îndepărtarea de ierarhia deschisă ar cauza ca politica instituțiilor să ia o formă mai subtilă: impunerea egalității și folosirea ostracismului social ca o armă.

Din nou, corelația nu e cauzalitate, însă acest lucru ar putea explica fenomenul crescând de a face de rușine în mod public numeroase personalități în ultimii ani datorită unor postări vechi pe rețelele de socializare. Ar putea explica rezultatele diferite obținute în urma unor astfel de incidente.

Două exemple recente ne servesc ca ilustrație. În 2018, scriitoarea publicației NYT, Sarah Jeong, a fost condamnată la scară largă pentru niște tweet-uri rasiste vechi, iar editoarea la Teen Vogue, Alexi McCammond, a fost blamată pentru aceeași crimă. Jeong a fost apărată de angajații ei, în timp ce McCammond a fost obligată să demisioneze.

Privind din afară, este greu să îți dai seama ce-a fost mai greșit în declarațiile acesteia din urmă. Dacă explicația simplă este că colegii lui Jeong au plăcut-o mai mult decât o plăceau pe McCammond viitori ei colegi? Astfel, o parte din ceea ce pare a fi un război cultural în zilele noastre este motivat mai mult de politica instituțiilor. Aceasta ar explica de ce conținutul “nepotrivit” de pe rețelele de socializare ale unui individ este descoperit și trâmbițat în momentul în care acesta este numit sau propus pentru un post anume.

Mary Harrington, The Critic

Sursa foto: Photo by Haley Lawrence on Unsplash 

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close