Nimic nu poate înlocui biserica locală

Însă oricât de mult ar trebui să celebrăm această eră de belșug a resurselor creștine – ceea ce colega mea Sarah Zylstra numește “abundență teologică” – mă îngrijorează anumite efecte secundare. Si anume: de ce creșterea accesului la materialele teologice coincide cu declinul frecventării bisericilor? Ar putea fi din cauză că accesul ușor la conținutul teologic ne face să nu vedem necesitatea bisericii? Să asculți un podcast creștin sau un devoțional este, până la urmă, mult mai ușor decât să te dai jos din pat duminica dimineața și să te duci la biserică. Însă, este totuna?

Nu e.

Două mutații

La fel cum abundența materială ne poate ține departe de biserică duminica, deoarece avem toate mijloacele pentru a ne distra în toate chipurile (vacanțe exotice, weekenduri la malul lacului, meciuri de fotbal pe ecranul de 90 de inch), abundența teologică ne poate ține la distanță de biserică, deoarece avem nenumărate resurse care ne umplu golul teologic în timpul săptămânii. De ce am tânji după biserică și am frecventa-o regulat, de ce am asculta predica așa-și-așa de duminică a pastorului nostru, când putem să-l ascultăm pe John Stott sau John Piper în timp ce fac naveta, cinci zile pe săptămânii? Nu e de ajuns?

Un motiv pentru care această gândire problematică pare acceptabilă pentru mulți creștini evanghelici din zilele noastre este deoarece am practicat de multă vreme o credință care este întinată sistematic de cel puțin două denaturări:

Denaturarea consumatorului

Ne gândim la credință în termeni de “ce profit am eu din toata treaba” – indiferent dacă este o predică care te face sa te simți bine, un grup de prieteni nepericuloși (mai ales pentru copiii noștri) sau un bilet de ieșire din iad. Cu siguranță, există beneficii în viața creștină (beneficiul suprem), însă când o abordăm în felul consumatorului “ce poți face pentru mine?”, credința noastră este schimbătoare și fragilă. Ce vom face când o să ne coste să fim creștini, când va veni suferința, când biserica va deveni… incomfortabilă? Această denaturare a consumatorului (amplificată de tendințele extrem de individualiste ale culturii occidentale) face ca biserica să nu fie un lucru permanent, ci ca o stație de autobuz: întotdeauna va exista o biserică cu o cafea mai bună, cu un program mai bun pentru copii, mai puțini oameni enervanți și așa mai departe. Dacă biserica înseamnă să capeți ce e mai bun din lucrul spiritual pe care-l cauți, vei rămâne mereu nesatisfăcut, mereu “probând” biserici noi și în cele din urmă renunțând sau apelând la bisericile online. “Cei mai buni” predicatori și “cea mai buna” muzică creștină e pe iTunes, până la urmă, nu în biserica ta locală.

Denaturarea gnostică

Ne gândim la credință în mare parte ca la o experiență “de conținut”. Este în mintea și inima noastră, iar ceea ce contează sunt ideile pe care luăm din cărți, podcasturi și predici. Ne gândim la credința noastră ca la o experiență mentală, imaterială. Acest lucru corespunde cu denaturarea consumatorului, deoarece dacă creștinismul este în mare parte “conținut”, atunci ne putem justifica standardele pretențioase: pretindem ca predicile unei biserici să fie stimulative intelectual, riguroase doctrinar (însă nu prea riguroase), să aibă un context cultural și așa mai departe, în caz contrar, vom pleca și vom căuta “conținut” mai bun în altă biserică. Este evident cum această denaturare gnostică poate convinge treptat oamenii că biserica fizică (cu conținutul ei inferior) este dispensabilă într-o eră în care conținutul de o calitate superioară este la 3 clickuri distanță pe smartphone.

Lucrul pe care doar biserica îl oferă

Însă creștinii nu sunt făcuți să fie consumatori, ci slujitori. Creștinismul nu înseamnă doar conținut, ci este o comunitate vie, întrupată. Participarea activă și dedicată în biserica locală ne aduce aminte de lucrul acesta.

A fi creștin înseamnă a fi ca Cristos: a sluji mai degrabă decât a fi slujit (Marcu 10:45). Nu poți sluji stând în mașină și ascultând un podcast creștin sau privind un video de pe YouTube despre Biblie. În aceste activități tu ești cel căruia i se slujește. Cu siguranță, ți se servesc lucruri minunate! Însă nu e destul. Trebui ca și tu să-i slujești pe alții, iar biserica locală te invită să faci acest lucru. Biserica este un loc unde creștinii se slujesc unii pe alții (1 Petru 4:10), se încurajează unii pe alții (Evrei 10:25), se iubesc unii pe alții cu o dragoste frățească și își dau întâietate unul altuia, în cinste (Romani 12:10). Biserica este o comunitate care are ca misiune iubirea celorlalți și slujirea lumii de dincolo de zidurile ei.

Biserica este o comunitate întrupată, ceva ce nu poate fi reprodus prin cărți sau ecrane. În era digitală imaterială, avem iluzia “conexiunii” cu mulți prieteni de pe rețelele de socializare, însă suntem tot singuri și necunoscuți în spatele filtrelor și straturilor de fațadă. Biserica locală – o comunitate de oameni tangibili, cu care intri în contact și sunt în apropierea ta – poate fi un antidot la durerea noastră imaterială. Ne ancorează în realitate și ne reamintește că nu suntem doar creier. Am fost făcuți pentru contact direct cu alți oameni, nu doar legături informaționale prin intermediul ecranelor.

Într-o lume singură și fără substanță, biserica oferă o alternativă frumoasă: o comunitate reală, unde cel puțin o dată pe săptămână ești în prezența fizică a familiei bisericești. Este un loc unde filtrele manipulatoare a vieții online cad și poți fi cunoscut cu adevărat. Este un loc unde luptele și slăbiciunile sunt greu de ascuns, un loc unde vindecarea (emoțională, spirituală, fizică) se poate produce. Este un loc unde poți face lucruri împreună cu ceilalți frați ai tăi: să cânți, să stai în picioare, să te apleci în genuchi, să îmbrățișezi, să dai mâna, să mănânci și să bei la Cina Domnului. Toate acestea nu le poți face ascultând podcasturi, cărți audio sau aplicații pe telefon.

Nu există înlocuitor pentru biserică

Deși sunt multe beneficii pe care supraproducția de resurse disponibile în această eră a “abundenței teologice” le oferă, nu pot să te scoată din tine însuți pentru a te așeza într-o comunitate fizică, care-i slujește pe ceilalți. Website-uri precum The Gospel Coalition oferă multe resurse valoroase, dar nu pot sa îți ofere o comunitate precum o face biserica locală. Nu poți sa iei Cina Domnului, să cânți împreună sau să te rogi pentru alții pe website. Nu este un înlocuitor pentru biserică, la fel cum nicio altă platformă de resurse sau organizație nu poate fi.

Poate cineva să găsească o comunitate reală în afara bisericii? Bineînțeles. Însă majoritatea acelor comunități ajung să fie ceea ce Robert Bellag numește “enclava a stilului de viață” – grupuri de oameni care gandesc la fel, care își “exprimă identitatea prin tiparuri asemănătoare ale înfățișării, consumului și activităților recreaționale”. Biserica, însă, oferă o formă mai profundă și mai satisfăcătoare de comunitate, deoarece unește oamenii prin ceva mai puternic decât legăturile similarității și a gusturilor comune. O comunitate bisericească te eliberează să fii parte a ceva mai mare decât tine însuți, să fii în mijlocul unor oameni diferiți de tine. Te scoate din bulele care îți aprobă înclinațiile și care te expun doar la oameni care sunt de acord mereu cu tine și nu te provoacă niciodată.

Biserica locală nu este auxiliară sau opțională sau înlocuibilă, chiar și atunci când lucrurile bisericești sunt disponibile pretutindeni și la îndemână. Biserica este și va fi mereu centrală în viața credinciosului: o nestemată neprețuită pe care trebuie să o apreciem și să nu o dăm pe nimic.