Ne fac marile cărți mai buni?

Una din cărțile pomenite aduce argumentul că o educație liberală centrată pe marile cărți ne face indiscutabil mai buni. Nu numai că educația l-a transformat pe autorul acesteia, dar el crede că o educație liberală face din toți cei care o urmează cetățeni mai responsabili. Imigrant din Republica Dominicană, care a venit în această țară la vârsta de 12 ani, Montás susține că democrațiile au nevoie de o educație adecvată pentru oamenii care vor să păstreze starea de libertate.

Ambele părți au ceva de spus aici. În cazul în care cărțile ne-ar putea face mai buni prin ele însele, atunci am putea citi pentru a ajunge de o virtute perfectă. Aristotel arată în Etica sa că virtutea nu este doar o chestiune de cunoaștere a ceea ce este bun – de exemplu, cum ar fi să fii moderat cu plăcerile și fără teamă în fața dificultăților (așa cum este Socrate) –, ci de dezvoltare a capacității de a fi moderat sau curajos prin acțiuni repetate care devin obișnuite și sunt alese în mod conștient. Ceea ce noi numim dimensiunea „experiențială” a educației presupune să ieși în lume și să faci lucruri, cum ar fi drumeții în munți timp de 21 de zile, sau să construiești și să dormi în adăposturi din zăpadă. Educația trebuie să fie dusă adânc în obiceiurile trupurilor pentru a se instala cu adevărat în toate dimensiunile sale. Sfântul Pavel consideră că problema este și mai complicată: „Eu nu-mi înțeleg propriile mele acțiuni. Căci nu fac ceea ce vreau, ci fac chiar ceea ce urăsc. Or, dacă fac ceea ce nu vreau, sunt de acord că legea este bună. Dar, de fapt, nu mai sunt eu cel care o face, ci păcatul care locuiește în mine” (Romani 7:15-17). În cele din urmă, sperăm la mântuirea de păcat – încă o altă dimensiune a acestei educații, pe care lectura singură nu o poate oferi.

Cu toate acestea, cititul ne deschide privirile. A-l vedea pe Odiseu cum îl păcălește pe ciclop oferă plăceri grozave, care îți arată adevăruri mai profunde. Angajarea în lectura textelor profunde pe cont propriu și în discuțiile despre ele cu alții ne pot dezvălui sinele nostru. Unii ar spune că nimic nu există pe deplin până când nu poate fi articulat. Prin „cunoaștere poetică” nu ne referim doar la experiență, ci la modul în care limbajul dezvăluie întreaga sa ființă. Orice lucru descriptibil prin clișee nu a fost cu adevărat experimentat, deoarece nu a adus nimic suficient de nou în căutarea cuvintelor potrivite. Așa cum spunea Robert Frost, „Nici o surpriză pentru scriitor, nici o surpriză pentru cititor”. În acest sens, cunoașterea poetică se referă la surpriză: demontarea calității exacte a unei experiențe, ca și cum ai rupe crusta pâinii încă fierbinte din cuptor. Faptul că cititorul știe totuși la ce să se aștepte îl ajută să despartă și diferite tipuri de texte – filosofice, teologice, istorice. Contextul de dezvoltare a gândirii îl pregătește pentru numeroasele contexte ale lumii, așa cum este ea.

Este dificil de explicat binele pe care îl oferă o educație liberală. „Comunicarea valorii sale necesită, de obicei, o comprimare artificială, o indicare a unui rezultat final care, precum rezumatul intrigii unui mare roman, nu poate niciodată să transmită experiența citirii romanului în sine.” Pot să spun ceva despre „Crimă și pedeapsă” de Dostoievski, dar nu este același lucru cu a cutreiera străzile din Sankt Petersburg în mintea lui Raskolnikov.

Cât despre Louis Menand, ce anume îi spune el tânărului de șaptesprezece ani care se confruntă pentru prima dată cu Iliada sau Fedra? Că nu-l va ajuta să devină o persoană mai bună? Există cu siguranță oameni care nu sunt impresionați de moartea lui Patroclu sau de reconcilierea Cordeliei cu tatăl ei rătăcitor. Pe de altă parte, poate că experiența mea diferă de cea a lui Menand, dar unii dintre profesorii mei – cei care sunt cu adevărat interesați de ceea ce predau și nu doar de promovarea propriei cariere și reputații – au fost înțelepți și umani mult peste medie, înălțați de măreția a ceea ce au citit în profunzime. Montás dă dovadă de un fel de idealism, dar este „genul de idealism care i-a atras pe majoritatea profesorilor de științe umaniste către aceste discipline de la început.”

Ideea este că educația liberală nu înseamnă să faci mai mulți profesori – deși asta se întâmplă cu unii care vor să-și petreacă viața cu aceste cărți. Mai degrabă, este vorba despre a da oamenilor liberi șansa de a fi mai buni, nu în ultimul rând oferindu-le savoarea măreției și speranța de a o atinge.

Un text de Glenn Arbery pentru The Imaginative Conservative