Maria – Născătoare de Dumnezeu: perspectiva evanghelică

Evanghelicii nu o privesc pe Maria atât de mult prin prisma fundalului prefigurărilor din Vechiul Testament. Imaginea Mariei din Noul nu poate fi separată de antecedentele ei din Vechiul, aspect accentuat de teologia ortodoxă. Nici Hristos și nici apostolii nu au recurs la tipologie în cazul Mariei, dar au făcut-o cu privire la lucrarea și persoana lui Hristos. Dar, în cazul tipologiilor, dacă Maria este percepută și ca „fiica Sionului” (Isaia 62:11; Plângerile 2:13; Mica 4:10; Ieremia 4:31) există și o notă de disonanță pe care evanghelicii trebuie să o semnalizeze în această tipologie. În Vechiul Testament, Israel nu e zugrăvit doar ca o fecioară, ci și ca o mireasă necredincioasă (Ieremia 2:20; 3:14). Astfel, dacă suntem consecvenți tipului „fiica Sionului”, în Maria se împlinește o tipologie mai completă a lui Israel din Vechiul Testament.[1] Ca simbol al poporului lui Dumnezeu, ea prefigurează Biserica care e atât fără pată prin meritele lui Cristos, cât și comunitatea celor care încă rostesc cuvintele din rugăciunea „Tatăl nostru”: „și ne iartă nouă păcatele noastre”. Și Mama Mântuitorului s-a mântuit prin Fiul Său, altfel ea ar fi o excepție a afirmațiilor biblice: „toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu și sunt îndreptățiți fără plată prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus” (Romani 3:23-24).

Pentru evanghelici, Scriptura este autoritatea ultimă în privința credinței, și e independentă de Tradiție. În Scriptură nu avem texte care să confirme aceste afirmații despre Maria.[2] A trece peste cuvântul sau tăcerea Scripturii e un sacrilegiu. Astfel, atât pururea-fecioria Mariei, cât și adormirea ei sau înălțarea la cer se sprijină pe Protoevanghelia lui Iacob și pe cele două apocrife „surori”, Cuvântul lui Ioan Teologul despre urcarea la cer a Mariei și Pseudo-Meliton. Informații despre această tradiție apar abia în sec. IV, iar înainte nu există alte urme despre aceste aspecte în tradiția Bisericii. Există așadar un progres al modului în care Maria a fost percepută în istoria Bisericii.[3] Deși adormirea Mariei e scrisă într-un stil legendar, se crede că acest stil nu e împotriva veridicității, a autenticității evenimentului.[4] Credinciosul evanghelic va filtra totul prin cuvintele Scripturii, inclusiv Tradiția, scrierile părinților Bisericii, deși scrierile lor sunt utile și ne putem îmbogăți duhovnicește prin ele. A trece peste cuvântul sau tăcerea Scripturii e sacrilegiu.

Dar, și în tradiția Bisericii există indicii pentru o „altă” față a Mariei, care intervine, încearcă să se împotrivească planului divin. Ioan Gură de Aur considera că Mariei i se poate atribui nu doar păcatul strămoșesc, ci și aroganța. Comentând remarca lui Hristos, „Cine este mama mea și cine sunt frații mei”, episcopul afirma că „Domnul nu a grăit așa ca să facă de râs pe mama Lui sau ca să se lepede de ea…, ceea ce încercase mama Lui pornise dintr-o ambiție deșartă…”.[5] Într-o altă omilie, cuvintele pe care Maria le adresează Fiului la nunta din Cana, „nu mai au vin”, sunt motivate de Ioan Gură de Aur prin dorința Mariei de a ajuta, dar și de a se evidenția pe sine: „fiindcă voia ca și acelora să le facă un dar, și pe Sine să se facă mai strălucită prin fiul Său. Și poate a pătimit și ceva omenesc, la fel ca frații Lui, care ziceau: Arată-te pe Tine lumii, vrând ei să culeagă slava adusă de minuni. Pentru aceasta El a răspuns mai cu asprime…”.[6] Mai mult, unii reprezentanți ai creștinismului răsăritean au susținut că Maria s-a născut fără păcat sau că a fost lipsită de păcat chiar din momentul conceperii, aspect pe care Biserica Ortodoxă nu îl susține: Grigore Palama, Gheorghe Scholarios, Chiril Lukaris și alții.[7] Așadar, Tradiția nu e un monolit în ceea ce privește afirmațiile despre Maria.

Biserica Bizantină s-a abținut de la impunerea oricărei formulări dogmatice privitoare la Maria, cu excepția faptului că ea a fost într-adevăr Născătoare de Dumnezeu (Theotokos).[8] Tocmai această lipsă a formulării dogmatice oficiale cu privire la fecioara Maria a permis o anumită libertate sau rezervă, din partea teologilor, în asumarea unor afirmații mariologice. Dacă pietatea este verificată sau validată de dogmă, atunci lipsa enunțării unei dogme ar trebui să se manifeste și prin înțelegerea celorlalți creștini care nu împărtășesc convingeri similare cu cele împărtășite de ortodocși.

Pentru creștinii ortodocși, afirmațiile „îndrăznețe” despre Maria nu se află în principiu în discuție, deși în Biserica Ortodoxă lipsește orice tendință de a lua în discuție formularea unei dogme. Această tendință este motivată prin faptul că „teologia ortodoxă rămâne permanent conștientă de faptul că nu e vorba de un lucru necesar pentru mântuire, ci despre modul de vorbire adecvat despre Maica Domnului”.[9] Așadar, înțelegem că fecioria Mariei e necesară numai în vederea slujirii ei la lucrarea mântuirii, ce s-a întâmplat mai apoi e lipsit de însemnătate pentru mântuire.

Maria e un exemplu a unei persoane reale care s-a încrezut în Dumnezeu, un exemplu de urmat.[10] Luther, Zwingli și alți reformatori au susținut fecioria Mariei, dar acest aspect nu era crucial în privința mântuirii.[11] Deși are în vedere înălțarea la cer a Mariei, cuvintele lui Lossky se aplică și în cazul discuției despre fecioria Mariei: „aici, orice cuvânt pronunțat ar părea grosolan, orice încercare de a formula este un sacrilegiu. Autorii scrierilor apocrife au atins deseori fără prudență tainele asupra cărora Biserica a păstrat o tăcere cucernică prin iconomie față de cei din afară”.[12] Tocmai din respect față de Maria și față de întruparea tainică a lui Hristos, ca evanghelic, prefer să nu depășesc limitele bunului simț și să nu formulez descrieri detaliate cu privire la nașterea Mântuitorului sau despre fecioria Mariei.

[1] Timothy George, „The Blessed Virgin Mary in Evangelical Perspective”, în Mary, Mother of God, editată de Carl E. Braaten și Robert W. Jenson (Grand Rapids: Eerdman, 2004), 105-106.

[2]Jaroslav Pelican, Tradiția creștină, vol. IV: Reformarea Bisericii și a dogmei, traducere din engleză de Silvia Palade (Iași: Polirom, 2004), 99.

[3] Vezi Jaroslav Pelikan, Fecioara Maria de-a lungul secolelor: locul ei în istoria culturii, traducere din engleză de Silvia Palade (București: Humanitas, 1998).

[4] Sergius Bulgakov, The Burning Bush: On the Orthodox Veneration of the Mother of God (Grand Rapids: Eerdamns, 2009), 73.

[5] omilia a XLIV- a la Matei, Omilii la Matei, traducere de Dumitru Fecioru (București: EIBMBOR, 1994), 519-520.

[6] omilia a XXI-a la Ioan 2:1-4, Omilii la sfântul Apostol și Evanghelist Ioan (II), ediție bilingvă, traducere de Sorin Preda et al. (Gândul Aprins, 2016), 13.

[7] Lev Gillet, „The Immaculate Conception and the Ortodox Church”, Chrysostom VI:5 (1983): 151-159.

[8] John Meyendorff, Teologie bizantină, traducere din engleză de Alexandru I. Stan (București: Nemira, 2011), 220.

[9] Karl Christian Felmy, Dogmatica experienței ecleziale: înnoirea teologiei ortodoxe contemporane, traducere de Ioan Ică (Sibiu: Deisis, 1999), 147.

[10] Scot McKnight, The Real Mary: Why Evangelical Christians Can Embrace the Mother of Jesus (Brewster: Paraclete Press, 2007), 146.

[11] Vezi Martin Luther, Despre faptul că Isus s-a născut evreu în Scrieri, vol. II, traducere de Petru Forna (Cluj-Napoca: Logos, 2006).

[12] Vladimir Lossky, După chipul și asemănarea lui Dumnezeu, 213.