În cadrul programului de citire a Bibliei alcătuit de Robert Murray M’Cheyne, am ajuns la cartea Numeri. Privind la evrei și la peregrinările lor prin pustie, am putea trage concluzia că aceștia sunt foarte diferiți față de noi și că nu avem nimic în comun cu ei. Peisajul este într-adevăr unul contrastant: un popor care călătorește pe jos prin pustie, cu animalele după ei, și o generație hiper-tehnologizată, ai cărei adolescenți nu au habar de unde vine carnea de pui pe care o înfulecă la fast-food.
Trebuie să recunoaștem că între noi și ei există multe diferențe, dar în același timp, trebuie să recunoaștem că împărtășim esențialul: inima coruptă! Atunci când spun „inima” nu fac referire doar la organul care pompează sânge, ci la acea parte centrală, esențială, a ființei umane. Împărtășim cu evreii care călătoreau prin pustie aceeași inimă putredă. La fel ca în cazul lor, fibra intimă a ființei noastre a fost atinsă de fermentul păcatului și a degradării. După cum bine se spune, „nu suntem păcătoși pentru că păcătuim, ci păcătuim pentru că suntem păcătoși.”
În Numeri 11, degradarea interioară a inimii se manifestă prin cârtire. Cârtirea este acea atitudine toxică în care nemulțumirea se unește cu revolta. Cârtirea apare la oamenii care divinizează trecutul, dar demonizează prezentul. Cârtirea înseamnă moft. Dumnezeu se îngrijea în chip miraculos de ei, dăruindu-le mană, dar copiii lui Israel cer legume proaspete în pustie; cer arome, cer nuanțe… Cârtirea apare la oamenii care refuză să plătească prețul și să sufere privațiunile pustiei, pentru a se bucura de odihnă și pace la sosirea în Canaan. Cu alte cuvinte, sunt oameni fără perspectivă. Cârtitorii sunt cei care caută mereu vinovați și cer să se verse sânge. Ei se lasă cuprinși de mânie și rebeliune până în punctul în care nu mai sunt în stare să judece și să acționeze rațional. Poate că cel mai important aspect este acesta: cârtitorii sunt oameni fără teamă de Dumnezeu. Ei uită că Dumnezeu este cu ei, iar această realitate trebuie să le modeleze comportamentul. Ei uită că nu castraveții, prazul și peștii ar trebui să constituie tânjirile lor, ci Însuși Dumnezeu.
Mai există oameni cu astfel de porniri azi? Întrebarea e, evident, retorică. Atunci când comparăm Israelul de atunci cu biserica de azi, vom fi surprinși să observăm ce mare e partea hașurată în care cele două cercuri se suprapun. Atunci când citim, aproape că luăm pietrele să aruncăm în ei. Să le punem jos, precum evreii din Ioan 8. Să alergăm la pocăință și credință. Acestea au fost singura soluție atunci și rămân singura soluție azi.
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter