Iluzia comunității digitale

După câțiva ani în care nu am avut cont de Facebook, l-am reactivat, dorind să țin legătura cu câțiva prieteni și să împărtășesc vestea despre proiect care urma să-l fac. Mi-am adăugat câțiva prieteni noi și abia așteptam să le văd fețele zâmbitoare pe timeline ca altădată.

Entuziasmul meu a avut viață scurtă. Chiar și după ce am adăugat cei câțiva prieteni, pagina mea nu conținea poze drăguțe de familie sau statusurile acestora, ci reclame: majoritatea video-uri promovate care aparțineau unor creatori cu care nu aveam nicio legătură, postări virale care aveau scopul de a mă acapara într-un consumerism nesfârșit de conținut media, în loc să văd pozele de profil ale prietenilor mei. Logica algoritmului Facebook era clară. Algoritmul își propunea și se aștepta ca eu să folosesc Facebook pentru a consuma conținut media, și nu pentru conexiuni relaționale.

Deși această schimbare a fost frustrantă, nu a fost un accident sau un defect. Ci, mai degrabă, a fost evoluția inconfundabilă a companiilor majore de social media a anilor 2000. Ceea ce a început ca o promisiune de a aduce oamenii mai aproape de tine s-a transformat într-o garanție de a te copleși cu conținut. Conținutul este ceea ce creează influencerii, inclusiv conținutul amuzant sau interesant, proiectat să ajungă viral și să construiască o bază mare de urmăritori.

Ascendența algoritmului predictiv în Big Tech a făcut din conținutul prezent pe rețelele de socializare o afacere extrem de profitabilă pentru website-uri ca Facebook, Twitter și Instagram. Acum un deceniu, primul lucru pe care utilizatorul care dorea să se înregistreze pe un astfel de website era un mesaj de a căuta oamenii pe care îi cunoaște. Acum, aproape de fiecare dată, primul și cel mai important mesaj este acela de a selecta pe care dintre creatorii de conținut sau organizații importante le preferi, apoi le vei viziona conținutul.

Într-un articol din noiembrie 2022 pentru “The Atlantic”, Kate Lindsey a relatat cum această transformare a Instagramului și-a alienat vechea bază de utilizatori, dintre care mulți consideră că Instagram este, în prezent, aproape inutilizabil dacă scopul tău este de a vedea ce fac prietenii și persoanele dragi. Lindsey descrie modelul actual de business al Instagramului ca fiind o “capitulare în fața noii ere a conținutului media de ‘performanță’, în care creăm în special pentru a ajunge la oamenii pe care nu-i cunoaștem, nu la cei pe care îi cunoaștem.” Conținutul media de performanță nu este personal, ci strict o chestiune de afaceri: o postare care este aproape întotdeauna un efort calculat să ajungă viral și să-i aducă vreun beneficiu creatorului.

Algoritmii predictivi și ascensiunea influencerilor digitali sunt probabil consecințe inevitabile a migrării timpului nostru de relaxare către platformele online. La un anumit nivel, aceasta înseamnă că internetul arată acum mai puțin ca un spațiu controlat democratic și mai mult ca o afacere imensă de divertisment. Însă, la un alt nivel, această nouă era a rețelelor de socializare dominată de influenceri este o concesiune la ceva ce criticii ei știu de multă vreme: că “comunitatea” digitală este o iluzie și că însuși modul de funcționare a internetului recomandă consumul pasiv în detrimentul conexiunii.

Această realitate a devenit inevitabilă, mai ales că singurătatea și izolarea în rândul tinerilor conectați digital a crescut exponențial. Tehnologia care trebuia să facă totul mai bun și mai ușor (de la relațiile de afaceri, cele romantice, la prietenii cu foștii colegi) a făcut ca un număr foarte mare de tineri și oameni de vârstă mijlocie să fie mult mai buni la glisatul ecranului decât la conversație.

Aceste efecte negative au o inflexiune care le mărește potența. Emfaza algoritmului Instagram pe atractivitate și pe a avea o viață demnă de afișat cauzează complexe grave mai ales la femeile tinere, pe când platforme ca TokTok sunt alarmant de eficiente în a-i capta pe tinerii bărbați prin conținut nisat prin acest algoritm.

Cucerirea prieteniei de către conținutul media este un semn rău, cel puțin pe termen scurt. Pe termen lung, însă, acesta poate fi o binecuvântare. Pe măsură ce marile corporații își vând sufletele consumerismului, pot să aibă mai puțin succes în a convinge utilizatorii că tehnologia lor este necesară în menținerea relațiilor. Poate fi doar un vis frumos, dar cred că există o posibilitate ca în următorul deceniu mulți mileniali și reprezentanți ai generației Z să ajungă sătui de ‘fabricile’ de conținut și să decidă să pună tehnologia online la locul ei. Acesta ar fi un câștig nu doar pentru ludiți, ci și pentru biserică, care are mandatul de a forma oamenii prin Evanghelie și prin adunările față în față, care sunt contrare liturghiilor digitale ale vremii.

Tentația, desigur, nu este ușor de depășit. Dar era anti-social media ar putea fi oportunitatea mult așteptată de a arăta limitările tehnologiei și bucuriile superioare ale interacțiunii umane.

Samuel D. James, WNG