Read it Later
You did not follow anybody yet.

Mi-a spus-o zglobiu. Era atrasă de rasta și  dreaduri. Conversația care se încheiase îmi lăsase un gust amar. Eram într-o tabără creștină și întâlnisem un suflet frumos care tocmai mi se lăudase cum fuma canabis în toaleta bisericii. Și da, mi-a spus că era în timpul slujbei.

Anii s-au așternut cum se vor așterne frunzele și în această toamnă. Or, nu mi-am putut scoate din minte sloganul „iarba n-a ucis pe nimeni”. L-am auzit des pe când eram în liceu, dar în complexul studențesc a fost un adevărat laitmotiv. Nu de puține ori mi-au izbit privirea abțibilduri cu mesajul „legalize” însoțit de reprezentarea vreunei frunze de canabis. O văd pe șepci sau pe tricouri și, of, cât de des îmi aduc aminte de ea…

Deznodământul nu este unul fericit. Mi s-ar putea spune că, totuși, condusul sub influența substanței a fost pricina depășirii ilogice, a devierii în parapete și, în cele din urmă, a accidentului mortal. Nu doresc să contrazic, deși mă doare inima. Pe de altă parte, sunt nenumărate studii care arată efectele nocive asupra sănătății.

Într-o oarecare zi mă abordase pe stradă un băiat. Îl cunoșteam din copilărie. Din vorbă în vorbă am aflat că-și stricase relația cu familia lui doar pentru că din când în când mai băga câte un „cui”. Știind mediul creștin din care provenea, i-am cerut opinia lui argumentată biblic asupra faptului. Mi-a spus că „nu ce intră în gură spurcă pe om”. Într-o înșiruire incoerentă mi-a relatat cum trupul rămâne aici și putrezește, iar sufletul se duce la Dumnezeu. Concluzia lui a fost că n-are importanță ce bagi în plămâni, ci să ai sufletul curat.

În sfârșit, o luase pe ulei și cu altele și de la un timp umbla desculț prin oraș. Nu a fost singurul. Cunosc diferite persoane care au ajuns să-și fure părinții, să trăiască pe străzi și să-și distrugă viața din pricina drogurilor. Ultima mea amintire cu protagonistul povestirii a fost c-a pleznit peste față o doamnă fără motiv. Văzusem scena dintr-un autobuz. Își pierduse cu totul controlul, dar ceea ce băga în gură, să legitimăm, nu spurca pe om.

Nu a trecut o lună de când ministrul de Interne a declarat că lupta cu drogurile la categoria adulți a fost pierdută. Nu a trecut o lună de la accidentul de la 2 Mai. Este îngrozitor s-auzi că una dintre victime fusese ruptă de la jumătate. Este înfiorător când știu că într-una din zilele acestea auzisem o discuție de afară la fereastra casei: „Te-am dus de două ori la Arad. Ți-am dat heroina și tu nu mi-ai dat banii. Vezi c-am să aduc recuperatorii”. N-am îndrăznit să mă uit pe fereastra rabatată. Mi-aș dori, în schimb, ca textul acesta să genereze rugăciune.

Și dacă vedeți costurile, luptați pentru ai voștri!

Pricopiuc Serghei

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close