Hristos, Miel și Păstor – meditație din 1 Petru 2

În primul rând, avem imaginea clădirii, a casei: „Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească (…)” (vezi v. 5a). Această imagine ne ajută să înțelegem un adevăr fundamental. În Vechiul Legământ, Casa lui Dumnezeu era un templu fizic, material, așezat într-un spațiu geografic concret, în Ierusalim. Pentru a se închina înaintea lui Dumnezeu, evreii trebuia să călătorească într-acolo. Femeia din Samaria (vezi Ioan 4) era foarte preocupată să afle care este locul potrivit, locul în care Dumnezeu acceptă închinarea. Bineînțeles, Domnul nostru îi îndreaptă privirea înspre schimbările fundamentale pe care venirea Sa le aduce asupra modului de închinare. De acum încolo aceasta nu se mai desfășoară într-un loc, ci „în duh și adevăr.” Același adevăr este subliniat de apostolul Petru aici. Casa lui Dumnezeu, templul, SUNTEM noi. Această casă nu mai este făcută din piatră, ci este „duhovnicească”; nu mai este zidită din pietre tăiate din stâncă, ci din „pietre vii”, adică din oameni. Acestea nu mai sunt cioplite de meșteri, ci de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care ne modelează după Chipul lui Hristos. „Pietrele vii” însă nu au voie să uite că temelia de nezdruncinat care susține întreaga clădire este Domnul Isus Hristos: „Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă…” (vezi v. 6). Suntem „pietricele” așezate pe „piatră.”

În al doilea rând, avem imaginea peregrinilor: „Preaiubiților, vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători (…)” (vezi v. 11). În vremuri de mult apuse, imaginea aceasta era adânc imprimată în mintea credincioșilor. În cele din urmă, cea mai bine vândută carte după Biblie este „Călătoria creștinului”, de John Bunyan. Trebuie însă să recunoaștem că imaginea aceasta ne este mult mai dragă atunci când trecem prin perioade dificile. De ceva vreme, lumea aceasta ne-a devenit mai dragă decât suntem dispuși să recunoaștem. Această metaforă ne amintește că până vom ajunge acasă, într-un sens, ne vom simți mereu inadecvați în lumea aceasta. Comuniștii ne acuzau mereu că nu suntem „adaptați social”… Parțial aveau dreptate.

În al treilea rând, avem una dintre cele mai îndrăgite metafore din întreaga Scriptură, aceea a turmei și a păstorului: „Căci erați ca niște oi rătăcite. Dar acum v-ați întors la Păstorul și Episcopul sufletelor voastre” (vezi v. 25). Metafora este una fascinantă, pentru că Cel care este Păstorul nostru a fost și… “Mielul lui Dumnezeu” (vezi Ioan 1) sau, cu alte cuvinte, „Păstorul care își dă viața pentru oi” (vezi Ioan 10). În Apocalipsa 5, Ioan ne vorbește despre Leul din seminția lui Iuda, care era de fapt… un Miel. Imaginea este reluată în Apocalipsa 7, unde cele două imagini sunt alăturate, astfel că, paradoxal, Mielul devine Păstorul nostru: „Căci Mielul care stă în mijlocul scaunului de domnie va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieții și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor” (Apocalipsa 7:17).

Isus Hristos, Piatra pe care sunt așezate pietrele și Mielul care Își păstorește oile! Binecuvântat să îi fie Numele!