Eutopii și distopii posibile față de Isus – partea a II-a

4. Zdrobit sau spulberat de Stîncă

Isus este asemuit unei Stînci, unei pietre care va fi avut mai întîi soarta lepădării, dar care a ajuns să fie pusă mai apoi în capul unghiului.

Întîlnirea cu Stînca nu poate fi evitată şi este oricum traumatizantă. Există doar două opţiuni: lovirea de Stîncă spre frîngerea pocăinţei sau spulberarea sub Stîncă, în pedeapsă.

Matei 21:42-46 Isus le-a zis: „N-aţi citit nici odată în Scripturi că: „Piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?” (43) De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată dela voi, şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite. (44) Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea îl va spulbera.” (45) După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei, (46) şi căutau să-l prindă; dar se temeau de noroade, pentru că ele îl socoteau drept prooroc.

De întîlnirea cu Isus nu putem fugi. Aceasta poate fi doar amînată. Lovirea de stîncă poate fi evitată de-a lungul vieții, dar numai pînă la spulberarea definitivă și înveșnicită.

5. Tăiat pentru foc sau tăiat-adînc spre mai multă roadă.

Isus se asemănă unei Viţe de Vie în Ioan capitolul 15. Imaginea este zguduitoare prin implicaţii. Dacă o mlădiţă (κλῆμα) nu aduce roadă, este smulsă, plivită (αἴρει), spre a fi aruncată, după cum se înţelege, în foc.

Dacă se ţine însă de viţă şi aduce roadă… este mai mult curăţată sau de jur împrejur curăţată (καθαίρει). Preverbul kata în context poate funcţiona ori cu funcţiune intensivă: mlădiţa este curăţată şi mai adînc, mai dihai decît cealaltă care suferă doar tăitura finală, ori cu funcţiune lexicală, modificînd sensul verbului, nu neapărat intensiunea: va fi curăţată de jur împrejur.

Ideea care interesează aici este, de asemenea, traumatismul. De foarfec nu scăpăm, precum nu scăpăm de izbitura de stîncă. Convertirea, pocăinţa, sînt evenimente dureroase. Cine neagă acest lucru şi declară o continuă şi intensă fericire, după convertire, înseamnă că nu s-a pocăit deloc. Certarea cu ego-ul, lupta crucii de fiecare zi cu firea pămîntească, răstignirea continuă, toate acestea fac din viaţa cu Isus un calvar, miraculos suportat prin pacea Duhului.

Greu drum, dar vizualizînd alternativele… tăierea spre ardere şi spulberarea definitivă… parcă lovirea însîngerată de stîncă şi curăţarea spre rodire devin opțiunile preferabile.

6. La picioarele lui Isus sau sub picioarele lui Isus.

Dacă medităm la textele pascale, merită să inventariem şi o altă posibilă poziţionare faţă de Isus cel Înviat.

Femeile de la mormînt s-au întîlnit cu Isus cel Înviat şi s-au prăbuşit în închinare la picioarele Lui.

Matei 28:8-9 Ele au plecat repede de la mormînt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. (9) Dar iată că le-a întîmpinat Isus, şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Ele s-au apropiat să-i cuprindă picioarele, şi I s-au închinat.

Femeile i-au căzut la picioare şi i s-au închinat. Închinarea (προσκυνεύω – tîrîire la pămînt precum a cîinelui în faţa stăpînului) presupune lepădarea oricărui orgoliu şi zdrobirea sinelui. Alternativa pregătită mîndrului Lucifer şi îngerilor Săi?

Sub picioarele Celui Înviat.

1 Corinteni 15:20-25 Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi. (21) Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. (22) Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; (23) dar fiecare la rîndul cetei lui. Hristos este cel dintîi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sînt ai lui Hristos. (24) În urmă, va veni sfîrşitul, cînd El va da Împărăţia în mînile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpînire şi orice putere. (25) Căci trebuie ca El să împărăţească pînă va pune pe toţi vrăjmaşii supt picioarele Sale.

Tema aceasta a lui Jesus Victor este recurentă atît în Vechiul Testament cît şi în Noul Testament, fiind reluată din Psaltire.

Isus va sfîrşi ca judecător şi finalul istoriei ne va conduce spre un conflict etern şi ireconciliabil al majorităţii fiinţelor create de Dumnezeu cu Dumnezeu Însuşi.

Isus cel Blînd devine Stăpînitor înfuriat, este Dumnezeul care răcneşte din Sion.

Ioiel 3:16 Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie cerurile şi pămîntul. Dar Domnul este scăparea poporului Său, şi ocrotirea copiilor lui Israel.
Amos 1:2 El a zis: „Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim. Păşunele păstorilor jălesc, şi vîrful Carmelului este uscat.

Cum să nu ducem mîntuirea noastră pînă la capăt cu frică şi cutremur înaintea unui Cristos care ne prezintă doar două opţiuni: întunericul şi lumina, stînga şi dreapta, tăierea sau curăţarea, lovirea sau spulberarea?

7. Viaţa şi Moartea.

Isus se oferă pe Sine drept Calea, Adevărul şi Viaţa. Alternativa? Este rătăcirea, minciuna şi moartea.

Libertatea care ni se oferă este limitată la aceste două şi numai două opţiuni faţă de Isus: stînga şi dreapta, afară sau înăuntru, cu El sau împotriva Sa, risipind fără El sau adunînd alături sau împreună cu El.

Mat 12:30 Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, şi cine nu strînge cu Mine, risipeşte.

Împreună cu Isus, Viaţa, sau împotriva lui Isus, în moartea a doua, care este viaţă în chin etern.

Moartea imediată este doar un început, întîlnirea dintre viaţă şi moarte presupune faptul că moartea este doar o fereastră spre viaţă, adevărata viaţă.

Isus Cristos cel Înviat este Biruitorul pe care Îl vom întîlni odată cu moartea, după Moarte. Este o întîlnire inevitabilă. Putem începe la picioarele Lui sau putem sfîrşi sub picioarele Lui; putem începe izbindu-ne de El, în frîngerea pocăinţei, sau putem să sfîrşim spulberaţi de El, piatra din Capul Unghiului; putem începe în trauma pocăinţei, forfecaţi spre curăţire şi sfinţire sau putem sfîrşi în tăierea definitivă şi aruncarea în foc.

La stînga Judecătorului sau la dreapta Păstorului, înaintea Lui sau înapoia Sa, înăuntru, în Cetatea Mirelui sau afară, despărțit de El, în întuneric și scrîșnirea dinților, lovit în Stîncă spre pocăință sau spulberat sub Stîncă, retezat pentru foc ca o ramură uscată sau curățat precum un pom roditor, ca o mlădiță agățată în vița de vie, dătătoare a sevei de viață, în proșternere la picioarele Sale sau călcat și zdrobit ca strugurele în teasc sub picioarele Sale, iată cîteva dintre perechile de bune sau proaste așezări, de eutopii și distopii în raport cu Isus Cristos.

Fie aici sau la finalul istoriei, fiecare dintre noi ne vom regăsi doar într-una și numai într-una dintre aceste așezări. Nădejdea celor care se consideră urmași ai lui Isus Cristos este ca, după ce Stînca ne va fi împiedicat și lovit în cale, după ce vom fi fost curățați în Viță, după ce ne vom fi proșternut la picioarele Sale, să ne regăsim cu toții la dreapta Mîntuitorului, înaintea Domnului, înăuntru Cetății din Apocalipsa, la Masă, la marele ospăț cu Mirele.