Read it Later
You did not follow anybody yet.

În cadrul programului de citire a Bibliei, alcătuit de Robert Murray M’Cheyne, am citit astăzi Ioan 4. Voi face câteva observații asupra întâlnirii dintre Domnul nostru și femeia din Samaria, observații care, sper, ne vor ajuta să înțelegem mai bine textul.

În primul rând, să notăm că în acest text apar câteva ciudățenii.

Un bărbat stă de vorbă cu o femeie, lucru întru totul obișnuit azi, dar cu totul neașteptat pentru acele vremuri. Nu doar că este vorba despre un bărbat, dar acesta este și învățător și abordează teme teologice în discuția cu femeia pe care o întâlnește. Ucenicii ne ajută să înțelegem bine atitudinile vremurilor de atunci, când se întorc „și se mirau că vorbea cu o femeie” (vezi v. 27). Să mai adăugăm ceva aici: nu doar că este vorba despre un bărbat, ci este vorba despre un bărbat iudeu, iar femeia este samariteancă. Animozitățile dintre cele două grupuri etnice sunt bine cunoscute.

Să observăm că femeia vine să scoată apă pe la ceasul al șaselea (vezi v. 6). Pentru noi, aceasta este ora 12:00. În general, femeile aduceau apa ceva mai devreme, nu la ora amiezii, când soarele ardea cel mai puternic. Nimeni nu căra apă la ora aceea, iar aceasta ne conduce la cea de-a treia ciudățenie.

Femeia vine singură la fântână. Aducerea apei era, pentru femeile din sat, un prilej de a sporovăi, de a schimba povești, de a circula sau chiar de a inventa bârfe noi. Femeia aceasta vine însă singură și, mai mult, vine la o oră când poate fi sigură că nu se întâlnește cu nimeni. DE CE? V. 16-18 ne oferă răspunsul.

În al doilea rând, trebuie însă să observăm și două mișcări ale textului.

Mai întâi, Domnul o conduce pe femeie de la elementul fizic, apa de care are nevoie trupul, înspre realitățile spirituale, apa vie care înviorează și care transformă sufletul. Privind la replicile femeii, vom vedea că aceasta se întoarce mereu la apa din fântână. Aceeași mișcare reapare în text atunci când Domnul îi îndreaptă privirea dinspre închinarea condiționată de un spațiu fizic înspre închinarea „în duh și adevăr” (vezi v. 20-24). Acest contrast între material-spiritual este unul recurent în Evanghelia după Ioan, iar oamenii vor rămâne mereu blocați în dimensiunea materială. (Un exemplu ar fi momentul în care Domnul înmulțește pâinile și peștii, dar și episodul imediat următor întâlnirii cu femeia din Samaria, când ucenicii vin cu mâncare, iar Domnul refuză să mănânce. Aceștia cred că altcineva L-a hrănit, dar Domnul le îndreaptă și lor atenția înspre un alt tip de hrană: împlinirea voii lui Dumnezeu, vezi v. 32-34).

Mai apoi, femeia aceasta ajunge să cunoască, progresiv, cine este Cel Ce stă de vorbă cu ea. Pentru început nu își dă seama decât că este un bărbat iudeu (vezi v. 9). Apoi privește cu suspiciune la El și îi spune, cu o tentă de ironie în glas, „Ești Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov?” (vezi v. 12). Răspunsul ei ar fi fost un „NU” categoric, în acel punct. Apoi însă, atunci când Domnul îi revelează viața, ajunge la concluzia că este un profet! (vezi v. 19). La final, într-un episod cu totul neobișnuit, Domnul nostru I se revelează ca fiind Mesia!

În această scurtă meditație, m-am rezumat la câteva observații exegetice. Ar mai fi și altele. Care ar fi aplicațiile? Vă ofer un singur indiciu: „femeia își lasă găleata…” (vezi v. 28). Descoperirea pe care a făcut-o este atât de mare, încât uită de treburile zilnice, uită de ce a venit acolo. E atât de important ce a aflat, încât trebuie să transmită mai departe.

Dar ce a aflat? Nu multe lucruri. De fapt, unul singur: CINE este Iudeul care a stat de vorbă cu ea. În cele din urmă, întreaga întâmplare este centrată în jurul Identității Lui. Și nu doar întrebarea, dar și Evanghelia în care este așezată. Și îndrăznesc să sper că și viețile noastre.

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close