Erezia, varianta 2.0

În universitățile de astăzi, însă, studenții – și cu siguranță cei mai activi politic dintre ei – tind să se opună ideii de grupuri exclusive. Ei insistă în mod deosebit asupra faptului că distincțiile asociate cu cultura lor moștenită – între sexe, clase și rase; între genuri și orientări; între religii și stiluri de viață – ar trebui să fie respinse, în interesul unei egalități atotcuprinzătoare care lasă fiecare persoană să fie cine este cu adevărat. Un mare semn de negare a fost plasat în fața tuturor vechilor distincții, iar în locul lor a fost adoptat un etos al „nediscriminării”. Și totuși, această aparentă deschidere îi inspiră pe susținătorii ei să îi reducă la tăcere pe cei care îi ofensează. Anumite opinii – anume, cele care fac distincțiile interzise – devin eretice. Printr-o mișcare pe care Michael Polanyi a descris-o drept „inversiune morală”, o veche formă de cenzură morală este reînnoită, întorcându-se împotriva celor care o susțineau până atunci. Astfel, atunci când un speaker este identificat ca fiind cineva care face „distincții nesănătoase”, este foarte probabil ca acesta să fie supus intimidării pentru că este un susținător al vechilor forme de intimidare.

S-ar putea să nu se știe dinainte cum ar putea fi comise noile erezii, sau care sunt acestea cu exactitate, deoarece etica nediscriminării evoluează în mod constant pentru a anula distincțiile care abia ieri făceau parte din țesătura realității. Când Germaine Greer a făcut remarca în treacăt că, în opinia sa, femeile care se consideră bărbați nu sunt, în absența unui penis, membri de fapt ai sexului masculin, remarca a fost considerată atât de ofensatoare încât a fost organizată o campanie pentru a o împiedica să ia cuvântul la Universitatea din Cardiff. Campania nu a avut succes, dar faptul că aceasta a comis o erezie nu i-a fost cunoscut la momentul respectiv și, probabil, și-a dat seama de faptul că este acuzată abia în timpul emisiunii „Cele două minute de ură” din acea dimineață.

Mult mai reușită a fost campania din Marea Britanie pentru a-l pedepsi pe Sir Tim Hunt, biologul laureat cu Premiul Nobel, pentru că a făcut o remarcă lipsită de tact despre diferența dintre bărbați și femei în laborator. A început o vânătoare de vrăjitoare la nivelul întregii mass-media, ceea ce l-a determinat pe Sir Tim să demisioneze de la catedra sa de la University College din Londra; Royal Society (al cărei membru este) a făcut public un denunț, iar el a fost marginalizat de comunitatea științifică. O viață întreagă de muncă de creație distinsă s-a încheiat în ruină. Aceasta nu este cenzură, ci mai degrabă pedeapsa colectivă a ereziei, și ar trebui să încercăm să o înțelegem în acești termeni.

Etica nediscriminării ne spune că nu trebuie să facem nicio distincție între sexe și că femeile sunt la fel de adaptate la o carieră științifică ca bărbații. Acest punct de vedere este de necontestat în orice teritoriu revendicat de feministele radicale. Nu știu dacă este adevărat, dar mă îndoiesc că este, iar remarca lipsită de tact a lui Sir Tim a sugerat că nici el nu crede acest lucru. Cum aș putea să aflu cine are dreptate? Cu siguranță, luând în considerare argumentele, cântărind opiniile concurente în balanța unei discuții raționale și încurajând libera exprimare a opiniilor eretice. Adevărul se naște din numeroasele noastre erori și, pentru ca acest proces să funcționeze, trebuie să fie permise atât eroarea, cât și adevărul. Cu toate acestea, erezia apare atunci când cineva pune sub semnul întrebării o credință care nu trebuie să fie pusă la îndoială din interiorul teritoriului favorit al unui grup. Teritoriul favorit al feminismului radical este lumea academică, locul în care se pot face cariere și se pot forma alianțe prin atacarea privilegiilor masculine. Un disident din cadrul comunității academice trebuie, prin urmare, să fie expus, ca Sir Tim, la intimidare și abuzuri publice, iar în era Internetului această pedeapsă poate fi amplificată fără costuri pentru cei care o aplică. Acest proces de intimidare pune la îndoială, în mintea oamenilor rezonabili, doctrina care îl inspiră. De ce să protejezi o credință care stă pe propriile picioare? Fragilitatea intelectuală a curentului feminist este vizibilă pentru toată lumea în soarta lui Sir Tim.

Un text de Sir Roger Scruton pentru The Imaginative Conservative