Read it Later
You did not follow anybody yet.

Nu suntem de acord mereu unii cu alții. Dacă ar fi așa, am evacua rapid orice diferend și, odată cu el, i-am pulveriza și pe oameni, reducându-i grabnic la nivelul unui decor, pe fundalul căruia se joacă spectacolul propriilor opinii. Singura comunitate unde acordul interpersonal absolut este posibil, fără obnubilarea ființei, este Comunitatea trinitară, fiindcă, acolo, accesul la adevăr este fără rest.

În ce ne privește pe noi, cunoașterea adevărului implică un raport cu aproximările, cu răzgândirea, cu diverse condiționări, cu limitele ontologiei noastre și alte aspecte care compun eșafodajul diferențelor de opinii. Or, dacă „dezacordul” este un sine qua non de partea aceasta a istoriei, se cuvine să-i atașăm un accesoriu absolut obligatoriu, și anume eleganța sau rafinamentul. Acest deziderat este cu atât mai necesar, cu cât viețuirea în era comunicării online resoarbe unele reflexe umane cruciale.

Bunăoară, paravanul anonimatului și iluzia autorității disociază opiniile de emitentul acestora, de unde și degrevarea subiectului de responsabilitate și, la rigoare, de penalitățile ce i se cuvin. Altfel spus, dacă, în proiectarea dezacordului, anonimul online recurge la atacuri la persoană, la proferarea de minciuni și la varii inadecvări cognitive, acesta nu va (re)simți nevoia de a-și cere scuze, de a-și amenda opiniile, de a roși pentru sărăcia sa morală și, mai ales, de a urmări un parcurs ascendent al propriei gândiri. Nu dezacordul în sine a fost problema, ci lipsa de eleganță a acestuia.

Dar ce presupune eleganța dezacordului și cum se zămislește ea? După cum nota Johann August Ernesti (în Clavis Ciceroniana), eleganța este subtilitas et acumen dialecticorum et philosophorum, adică finețea / subtilitatea și pătrunderea dialecticii și a filosofilor. Eleganța dezacordului presupune abilitatea reglajului fin, manevrarea chirurgicală a ideilor și acceptarea unei cromatici vii a realității. Nu se admite ventilarea en gros a ideilor, cu balastul epistemic aferent, și nici nu se judecă interlocutorul prin infinitezimalul câmp vizual facilitat de proprii ochelari de cal.

Dezacordul elegant se afirmă interactiv, vorbind și ascultând, păstrând igiena morală la locul faptei și delimitând clar perimetrul de manifestare. Dacă sunt elegant, nu voi fi în dezacord cu tot ce crezi și afirmi tu și, mai ales, nu voi fi în dezacord cu tine. Pot fi în dezacord cu unele idei sau convingeri ale tale, însă tu ești mai mult decât aceste idei și chiar mai mult decât suma lor.

Apostolul Pavel scrie despre eleganța dezacordului: „Gândul acesta dar să ne însuflețească pe toți care suntem desăvârșiți; și dacă în vreo privință sunteți de altă părere, Dumnezeu vă va lumina și în această privință. Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeași părere, să umblăm la fel.” (Filipeni 3:15-16). Potrivit apostolului, eleganța dezacordului presupune, simultan, o asumare de proiect și o declinare de competență.

Asumarea de proiect înseamnă să ne orientăm față-către-față, în chip ziditor, „umblând la fel”, desăvârșiți, și căutând desăvârșirea. Altfel spus, de fiecare dată când emitem un (dez)acord (elegant) este necesar să-i detectăm și  acordul-satelit. Și, dacă ne îndoim vreodată, sau nu reușim să identificăm vreun acord, atunci știm că, în fiecare dezacord, sunt de acord că ești om, ca mine.

Declinarea de competență presupune să renunț să te mântuiesc cu orice preț, aici și acum, reducându-te la limitele înțelegerii mele. Accept că nu pot să te luminez, oricât de strălucitor aș fi, și recunosc că „Dumnezeu te va lumina într-o privință sau alta”. Sigur, a renunța la statura mesianică nu e deloc ușor, dacă suntem mânați de hybris-ul opiniilor tari, suprapuse perfect cu veracitatea.

Închei sugerând că eleganța dezacordului se naște atunci când încep să am și întrebări, nu doar răspunsuri, și când pot, măcar uneori, să fiu în dezacord cu mine.

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close